Benone Catana
1.Proslaveste pe Dumnezeu atat prin text cat si prin elementele strict muzicale: melodie, armonie, ritm, timbru.
2.Trebuie sa existe concordanta intre text si muzica. Nu putem pune text religios pe muzica lumeasca.
3.Nu trebuie sa existe deosebire intre muzica de acasa si muzica de la Biserica, in ce priveste spiritul, inspiratia si principiul proslavirii lui Dumnezeu.
4.Muzica ritmata nu poate fi acceptata ca proslavind pe Dumnezeu deoarece este un element specific senzual, trupesc. Folosirea ritmurilor cu care sunt echipate orgile electronice trebuie sa fie descurajata. In muzica nu ritmul trebuie sa conduca, ci melodia.
5.Locul principal in muzica crestina il detine textul. Mesajul evanghelic este cel care trebuie sa se transmita prin muzica. De aceea textul trebuie sa fie clar, exprimat in cuvinte alese cu grija, corect gramatical, si potrivit in ce priveste accentele fonetice.
6.Biblia incurajeaza mai mult cantarea decat ascultarea. In timp ce manifestarile de spectacol pot genera o proslavire a talentelor omenesti, cantarea cu toata adunarea este un moment de inaltare sufleteasca si de proslavire a lui Dumnezeu.
7.Muzica instrumentala nu trebuie exclusa, dar principala forma sa fie cea vocala, eventual acompaniata de instrumente, iar instrumentele trebuie sa fie cu grija alese pentru a se potrivi cu cadrul solemn al inchinarii.
8.Negativele reprezinta un element strain.Ele pot pot duce la o interpretare mecanica, artificiala, lipsita de participare emotionala, sufleteasca.
9.Cei care canta vor putea transmite mai bine mesajul Evangheliei daca ei insisi sunt oameni consacrati lui Dumnezeu si cu o viata sfanta si curata.
10.Ca sa fie o jertfa de lauda si multumire, cantarea trebuie sa fie inaltata nu pentru slava omului, ci numai pentru slava lui Dumnezeu.
Muzica are un loc si un rol special in universul lui Dumnezeu. Este un dar divin pentru familia omeneasca, prin care fiintele noastre pot experimenta recunostinta si lauda fata de Dumnezeu, aducand delectare interioara.
Placerea in cantare nu vine din loviturile ritmice care stimuleaza fizic, ci din experienta autentica a proslavirii lui Dumnezeu. (Ps.147,1 "Laudati pe Domnul caci este placut si se cuvine sa-L laudam!")
Cantarea este prezentata in Biblie ca o jertfa de multumire adusa Domnului pentru binecuvantarea creatiunii, a eliberarii, a protectiei si a mantuirii. (Ps. 69,30 � 31: "Atunci voi lauda Numele lui Dumnezeu prin cantari, si prin laude Il voi preamari; Lucrul acesta estre mai placut Domnului decat un vitel cu coarne si copite"!)
Dumnezeu cere ca noi sa avem mare grija cu privire la felul cum cantam in serviciul de inchinare. Lui nu-i place zgomotul, ci o cantare placuta, melodioasa si armonioasa (Ps.47,7 "Cantati Domnului o cantare inteleapta")
Muzica trebuie sa aiba in centru pe Dumnezeu nu slava omului. Conceptia de a lauda pe Dumnezeu pentru divertisment sau amuzament este straina de Biblie. Instrumentele de percutie care stimuleaza fizic prin lovituri puternice si cu un ritm ne-natural, nu sunt potrivite pentru inchinare, astazi, dupa cum nu erau folosite nici la Templul evreiesc si nici in Biserica crestina primara.
duminică, 11 ianuarie 2009
Un gol de forma si dimensiunea lui Dumnezeu
http://anddij.wordpress.com/ - prelucrare - Andrei Jitareanu
Albert Einstein, pe cand era elev, a eplicat unui profesor ca de fapt, nu Dumnezeu a creat raul, ci raul este doar absenta lui Dumnezeu. In domeniul fizic, ideea poate merge mai departe: , nu exista intuneric, ci intunericul este doar lipsa luminii. Nu exista frig, ci frigul este doar absenta caldurii. Se poate aplica aceasta lege si pentru partea morala?
Exista durere? Exista, o simtim cu totii, insa poate ea fi definita ca lipsa placerii? Nu. In nici un caz. Inseamna ca durerea exista, si o simtim cu totii cu un motiv.
Exista saracie? In România, da. Poate ea fi definita ca absenta bunurile si posesiunilor? In plan material, da. Pe plan moral, nu, saracia este absenta hranii spirituale, absenta unor lucruri care te fac bogat in caracter.
Exista indiferenta? Nu. Indiferenta este absenta dragostei. Opusul dragostei este indiferenta. Atunci cind nu ai o atitudine de dragoste, esti impiedicat sa actionezi, adica esti indiferent - sau mai bine spus, esti ”cel care priveaza de dragoste”.
Exista deznadejde? Nu. Deznadejdea este absenta sigurantei. Atunci cind ceva lipseste, lasa in urma un gol. Atunci cind siguranta nu umple acest gol, ”gaura” se numeste deznadejde.
Exista uritenie? Nu. Uritenia fizica nu exista. Nu ar avea de ce, nici macar logic aceasta nu poate fi argumentata. Insa uritenia spirituala exista. Aceasta este asociata cu murdaria pacatului. Uritenia este absenta iertarii.
Exista moarte? Categoric, nu. Moartea, atit trupeasca cit si sufleteasca poate fi definita, ca o absenta a vietii. Atunci, cind El, Viata, lipseste, tu esti un mort. Asa ca ia-ti gindul de la ”cind voi muri, totul se va sfirsi”, deoarece moartea nu exista. Cind mori trupeste, abia atunci incepe viata adevarata: cea vesnica.
Exista lasitate? Exista, la parlamentari. Dar pe plan spiritual, lasitatea este vazuta ca ansamblul momentelor cind ti-a lipsit indrazneala, indrazneala de a birui lumea, indrazneala de a vesti Cuvintul, indrazneala de a-ti marturisi pacatul.
Revin: exista intuneric, exista indiferenta, exista ratacire, exista minciuna, exista moarte? Nu, categoric. Acestea sunt doar menifestari ale lipsei lui Dumnezeu, deoarece El este Lumina, Dragostea, Calea, Adevarul si Viata.
Aproape toate lucrurile din viata noastra pe care le resimtim cu discomfort, sunt doar niste absente. Atunci cind ne lipseste o persoana draga, apare dorul, atunci cind lipsesc prietenii, apare singuratatea. Pentru ca aceste goluri sa nu mai existe, ele trebuie umplute cu ceva. Cu Cineva: cu Dumnezeu. Vestitul citat al lui Blaise Pascal, spune: ”In inima fiecarui om exista un gol in forma de Dumnezeu” iar vorbitorul crestin Luigi Mitoi a completat: ”si acest gol este si de dimensiunea lui Dumnezeu”
Care este dimensiunea lui Dumnezeu? Poti sa-mi raspunzi la intrebare? Daca nu poti, inseamna ca nu vei putea sti niciodata ce gol porti in inima, decat atunci cind Dumnezeu lipseste din ea.
Albert Einstein, pe cand era elev, a eplicat unui profesor ca de fapt, nu Dumnezeu a creat raul, ci raul este doar absenta lui Dumnezeu. In domeniul fizic, ideea poate merge mai departe: , nu exista intuneric, ci intunericul este doar lipsa luminii. Nu exista frig, ci frigul este doar absenta caldurii. Se poate aplica aceasta lege si pentru partea morala?
Exista durere? Exista, o simtim cu totii, insa poate ea fi definita ca lipsa placerii? Nu. In nici un caz. Inseamna ca durerea exista, si o simtim cu totii cu un motiv.
Exista saracie? In România, da. Poate ea fi definita ca absenta bunurile si posesiunilor? In plan material, da. Pe plan moral, nu, saracia este absenta hranii spirituale, absenta unor lucruri care te fac bogat in caracter.
Exista indiferenta? Nu. Indiferenta este absenta dragostei. Opusul dragostei este indiferenta. Atunci cind nu ai o atitudine de dragoste, esti impiedicat sa actionezi, adica esti indiferent - sau mai bine spus, esti ”cel care priveaza de dragoste”.
Exista deznadejde? Nu. Deznadejdea este absenta sigurantei. Atunci cind ceva lipseste, lasa in urma un gol. Atunci cind siguranta nu umple acest gol, ”gaura” se numeste deznadejde.
Exista uritenie? Nu. Uritenia fizica nu exista. Nu ar avea de ce, nici macar logic aceasta nu poate fi argumentata. Insa uritenia spirituala exista. Aceasta este asociata cu murdaria pacatului. Uritenia este absenta iertarii.
Exista moarte? Categoric, nu. Moartea, atit trupeasca cit si sufleteasca poate fi definita, ca o absenta a vietii. Atunci, cind El, Viata, lipseste, tu esti un mort. Asa ca ia-ti gindul de la ”cind voi muri, totul se va sfirsi”, deoarece moartea nu exista. Cind mori trupeste, abia atunci incepe viata adevarata: cea vesnica.
Exista lasitate? Exista, la parlamentari. Dar pe plan spiritual, lasitatea este vazuta ca ansamblul momentelor cind ti-a lipsit indrazneala, indrazneala de a birui lumea, indrazneala de a vesti Cuvintul, indrazneala de a-ti marturisi pacatul.
Revin: exista intuneric, exista indiferenta, exista ratacire, exista minciuna, exista moarte? Nu, categoric. Acestea sunt doar menifestari ale lipsei lui Dumnezeu, deoarece El este Lumina, Dragostea, Calea, Adevarul si Viata.
Aproape toate lucrurile din viata noastra pe care le resimtim cu discomfort, sunt doar niste absente. Atunci cind ne lipseste o persoana draga, apare dorul, atunci cind lipsesc prietenii, apare singuratatea. Pentru ca aceste goluri sa nu mai existe, ele trebuie umplute cu ceva. Cu Cineva: cu Dumnezeu. Vestitul citat al lui Blaise Pascal, spune: ”In inima fiecarui om exista un gol in forma de Dumnezeu” iar vorbitorul crestin Luigi Mitoi a completat: ”si acest gol este si de dimensiunea lui Dumnezeu”
Care este dimensiunea lui Dumnezeu? Poti sa-mi raspunzi la intrebare? Daca nu poti, inseamna ca nu vei putea sti niciodata ce gol porti in inima, decat atunci cind Dumnezeu lipseste din ea.
Poveste de viata
O tînără s-a dus la mama ei spunîndu-i despre viaţa ei şi despre cît de greu îi este. Nu ştia cum să meargă mai departe şi se hotărîse să renunţe. Era obosită de luptă şi de zbateri. Părea că de îndată ce o problemă se rezolva, apărea alta.
Mama ei o luă la bucătărie. Umplu 3 vase cu apă şi le puse pe fiecare la foc mare. Curînd, apa a fiert. În primul vas a pus morcovi, în al 2-lea a pus ouă şi în al 3-lea a pus cafea. Le-a lăsat la fiert, fără să spună un cuvînt. În aproximativ 20 minute ea a stins focul peste tot. A scos afară morcovii şi i-a pus într-un bol. A scos ouăle şi le-a pus într-un bol. Apoi a pus şi cafeaua într-un bol. Întorcîndu-se către fiica ei, a întrebat: „Spune-mi, ce vezi?”. „Morcovi, ouă, cafea”, spuse ea. Mama ei a împins-o mai aproape, rugînd-o să atingă morcovii. Ea i-a atins, observînd că sînt moi. Apoi, mama a rugat-o să ia un ou şi să-l spargă. După ce a înlăturat coaja, ea observă oul fiert tare. În cele din urmă, mama o rugă să ia o gură de cafea. Fiica zîmbea, în timp ce gusta aroma bogată a cafelei. Apoi, fiica întrebă: „Ce înseamnă asta, mamă?” Mama îi explică că fiecare din aceste alimente a suportat aceeaşi adversitate: apa fiartă. Fiecare a reacţionat diferit. Morcovul a fost la început tare, dur şi neînduplecat. Totuşi, în apa fiartă el s-a înmuiat şi a devenit slab. Oul a fost fragil. Coaja lui subţire proteja lichidul interior, dar, după ce a stat în apa fiartă, interiorul său s-a întărit. Boabele de cafea au fost unice, remarcabile. După ce au stat în apa fiartă, ele au schimbat apa.
„Cine eşti tu?”, îşi întrebă ea fiica. „Cînd greutăţile bat la uşa ta, cum răspunzi? Eşti ca un morcov, ca un ou sau ca o ceaşcă de cafea?”
Gîndeşte-te la următoarele: „Cine sînt eu? Sînt eu precum morcovul care pare tare, dar care prin durere şi greutate se moleşeşte, devenind moale şi pierzînd puterea? Sînt precum oul care porneşte cu o inimă maleabilă, dar care se schimbă la căldură? Am avut un spirit fluid, dar, după o pierdere, după o greutate sau dupa alte încercări, am ieşit rigid şi puternic, ţeapăn? Arată coaja mea la fel, fiind înăuntru mai înverşunat şi mai încăpăţînat, cu spirit ţeapăn şi inimă tare? Sau sînt precum boabele de cafea?” Ele, practic, schimbă apa fierbinte, circumstanţa care aduce durere. Cînd apa devine fierbinte, se parfumează. Dacă eşti precum boabele de cafea, atunci cînd lucrurile merg cel mai rău, tu le faci bune şi schimbi situaţia din jurul tău. Cînd clipa este cea mai întunecată şi cînd încercările sînt cele mai grele, tu oare urci la un alt nivel? Cum gestionezi adversităţile? Eşti un morcov, un ou sau un bob de cafea?
Să ai destulă fericire care să te facă dulce, destule încercări care să te facă puternic, destule supărări care să te păstreze uman şi destulă speranţă care să te facă fericit. Cei mai fericiţi oameni nu au în mod necesar ce-i mai bun din toate; ei doar scot maximum din tot ce le iese în cale. Un viitor strălucit va fi bazat pe un trecut uitat; nu poţi merge mai departe în viaţă pînă ce nu laşi în urmă greşelile trecute şi durerile inimii. Cînd te-ai născut, plîngeai şi toată lumea din jurul tău rîdea. Trăieşte-ţi viaţa astfel încît, la sfîrşit, tu să fii cel care zîmbeşte, chiar şi cînd toţi din jurul tău plîng. Astfel, poate, îi vei încuraja!
Trecutul a zburat, viitorul este un vis; doar prezentul este.
Mama ei o luă la bucătărie. Umplu 3 vase cu apă şi le puse pe fiecare la foc mare. Curînd, apa a fiert. În primul vas a pus morcovi, în al 2-lea a pus ouă şi în al 3-lea a pus cafea. Le-a lăsat la fiert, fără să spună un cuvînt. În aproximativ 20 minute ea a stins focul peste tot. A scos afară morcovii şi i-a pus într-un bol. A scos ouăle şi le-a pus într-un bol. Apoi a pus şi cafeaua într-un bol. Întorcîndu-se către fiica ei, a întrebat: „Spune-mi, ce vezi?”. „Morcovi, ouă, cafea”, spuse ea. Mama ei a împins-o mai aproape, rugînd-o să atingă morcovii. Ea i-a atins, observînd că sînt moi. Apoi, mama a rugat-o să ia un ou şi să-l spargă. După ce a înlăturat coaja, ea observă oul fiert tare. În cele din urmă, mama o rugă să ia o gură de cafea. Fiica zîmbea, în timp ce gusta aroma bogată a cafelei. Apoi, fiica întrebă: „Ce înseamnă asta, mamă?” Mama îi explică că fiecare din aceste alimente a suportat aceeaşi adversitate: apa fiartă. Fiecare a reacţionat diferit. Morcovul a fost la început tare, dur şi neînduplecat. Totuşi, în apa fiartă el s-a înmuiat şi a devenit slab. Oul a fost fragil. Coaja lui subţire proteja lichidul interior, dar, după ce a stat în apa fiartă, interiorul său s-a întărit. Boabele de cafea au fost unice, remarcabile. După ce au stat în apa fiartă, ele au schimbat apa.
„Cine eşti tu?”, îşi întrebă ea fiica. „Cînd greutăţile bat la uşa ta, cum răspunzi? Eşti ca un morcov, ca un ou sau ca o ceaşcă de cafea?”
Gîndeşte-te la următoarele: „Cine sînt eu? Sînt eu precum morcovul care pare tare, dar care prin durere şi greutate se moleşeşte, devenind moale şi pierzînd puterea? Sînt precum oul care porneşte cu o inimă maleabilă, dar care se schimbă la căldură? Am avut un spirit fluid, dar, după o pierdere, după o greutate sau dupa alte încercări, am ieşit rigid şi puternic, ţeapăn? Arată coaja mea la fel, fiind înăuntru mai înverşunat şi mai încăpăţînat, cu spirit ţeapăn şi inimă tare? Sau sînt precum boabele de cafea?” Ele, practic, schimbă apa fierbinte, circumstanţa care aduce durere. Cînd apa devine fierbinte, se parfumează. Dacă eşti precum boabele de cafea, atunci cînd lucrurile merg cel mai rău, tu le faci bune şi schimbi situaţia din jurul tău. Cînd clipa este cea mai întunecată şi cînd încercările sînt cele mai grele, tu oare urci la un alt nivel? Cum gestionezi adversităţile? Eşti un morcov, un ou sau un bob de cafea?
Să ai destulă fericire care să te facă dulce, destule încercări care să te facă puternic, destule supărări care să te păstreze uman şi destulă speranţă care să te facă fericit. Cei mai fericiţi oameni nu au în mod necesar ce-i mai bun din toate; ei doar scot maximum din tot ce le iese în cale. Un viitor strălucit va fi bazat pe un trecut uitat; nu poţi merge mai departe în viaţă pînă ce nu laşi în urmă greşelile trecute şi durerile inimii. Cînd te-ai născut, plîngeai şi toată lumea din jurul tău rîdea. Trăieşte-ţi viaţa astfel încît, la sfîrşit, tu să fii cel care zîmbeşte, chiar şi cînd toţi din jurul tău plîng. Astfel, poate, îi vei încuraja!
Trecutul a zburat, viitorul este un vis; doar prezentul este.
Lucruri importante
Am mers la prietenul meu si l-am intrebat:
Ai o invatatura deosebita pentru mine astazi?
El m-a privit si mi-a raspuns:
Cind iti este sete, iti dai mai bine seama cit de importanta e apa.
Cand arde soarele, iti dai mai bine seama cit de importanta e umbra.
Cand e frig, iti dai mai bine seama cat de important e focul.
Cand e intuneric, iti dai mai bine seama cat de importanta e lumina.
Cand esti inchis intr-o incapere,iti dai mai bine seama cat de important e aerul.
Cand esti cazut, iti dai mai bine seama cat de importanta e puterea Duhului Sfant.
Cand te apasa pacatul, iti dai mai bine seama cit de importanta e iubirea lui Cristos.
Cand nici un alt ajutor nu-ti foloseste,iti dai mai bine seama cat de importanta e dragostea lui Dumnezeu.
Ai o invatatura deosebita pentru mine astazi?
El m-a privit si mi-a raspuns:
Cind iti este sete, iti dai mai bine seama cit de importanta e apa.
Cand arde soarele, iti dai mai bine seama cit de importanta e umbra.
Cand e frig, iti dai mai bine seama cat de important e focul.
Cand e intuneric, iti dai mai bine seama cat de importanta e lumina.
Cand esti inchis intr-o incapere,iti dai mai bine seama cat de important e aerul.
Cand esti cazut, iti dai mai bine seama cat de importanta e puterea Duhului Sfant.
Cand te apasa pacatul, iti dai mai bine seama cit de importanta e iubirea lui Cristos.
Cand nici un alt ajutor nu-ti foloseste,iti dai mai bine seama cat de importanta e dragostea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este alaturi de noi in fiecare zi
Ai simtit vreodata nascandu-se in tine, din senin, dorinta de a face ceva frumos pentru cineva la care tii? E Dumnezeu, care iti vorbeste prin intermediul Duhului Sau.
Ai avut vreodata impresia ca cineva sta langa tine si vrea sa-ti vorbeasca? E Dumnezeu, care vrea sa comunice cu tine.
Ti-a venit vreodata in minte o persoana la care tii si pe care n-ai mai vazut-o de mult timp iar dupa putin timp ai intalnit-o sau ai primit vesti de la ea? E Dumnezeu, nu e o coincidenta.
Ai primit vreodata ceva extraordinar, fara ca macar sa fi cerut vreun lucru? Este Dumnezeu, care cunoaste secretul inimii tale.
Te-ai aflat vreodata intr-o situatie dificila din care nu stiai cum sa iesi si apoi, dintr-odata, s-a rezolvat, fara ca macar sa-ti dai seama? Este Dumnezeu, care ia in maini problemele tale si le rezolva.
Ai experimentat vreodata o imensa tristete in suflet pentru ca, putin mai tarziu, aceasta sa treaca brusc? E Dumnezeu, care ti-a dat o imbratisare mangaietoare si ti-a soptit cuvinte dulci.
Te-ai simtit vreodata atat de obosit incat sa-ti doresti sa mori si, dintr-o data, ai regasit puterea necesara pentru a merge mai departe? Este Dumnezeu, care te-a luat in brate pentru a-ti darui odihna.
Te-ai simtit vreodata in fata unor probleme care pareau ca-ti scapa din mana si, dintr-o data, inexplicabil, totul a gasit o rezolvare? Este Dumnezeu, care a pus la locul lui fiecare lucru.
Totul este atat de simplu daca este asezat in mainile lui Dumnezeu…
Ai avut vreodata impresia ca cineva sta langa tine si vrea sa-ti vorbeasca? E Dumnezeu, care vrea sa comunice cu tine.
Ti-a venit vreodata in minte o persoana la care tii si pe care n-ai mai vazut-o de mult timp iar dupa putin timp ai intalnit-o sau ai primit vesti de la ea? E Dumnezeu, nu e o coincidenta.
Ai primit vreodata ceva extraordinar, fara ca macar sa fi cerut vreun lucru? Este Dumnezeu, care cunoaste secretul inimii tale.
Te-ai aflat vreodata intr-o situatie dificila din care nu stiai cum sa iesi si apoi, dintr-odata, s-a rezolvat, fara ca macar sa-ti dai seama? Este Dumnezeu, care ia in maini problemele tale si le rezolva.
Ai experimentat vreodata o imensa tristete in suflet pentru ca, putin mai tarziu, aceasta sa treaca brusc? E Dumnezeu, care ti-a dat o imbratisare mangaietoare si ti-a soptit cuvinte dulci.
Te-ai simtit vreodata atat de obosit incat sa-ti doresti sa mori si, dintr-o data, ai regasit puterea necesara pentru a merge mai departe? Este Dumnezeu, care te-a luat in brate pentru a-ti darui odihna.
Te-ai simtit vreodata in fata unor probleme care pareau ca-ti scapa din mana si, dintr-o data, inexplicabil, totul a gasit o rezolvare? Este Dumnezeu, care a pus la locul lui fiecare lucru.
Totul este atat de simplu daca este asezat in mainile lui Dumnezeu…
Crestinismul nu este floare la ureche
Spicuiri din “Confessions of a struggling christian”
De Jim Toombs
tradus Rodica Botan
Crestinismul…floare la ureche! Sau cel putin asta am crezut numai patru ani dupa ce am iesit din apa nasterii mele din nou. Mi-am examinat viata din inaltimea pozitiei mele de buricu pamintului de unde m-am gasit absolut in armonie cu tot ce scrie in Biblie. Si …daca ar fi sa-mi examinez viata, asta a fost probabil cel mai periculos timp din viata mea din punct de vedere spiritual.
Am fost un ginditor in alb-negru pe vremea aia. Cind citeam Biblia eram atent la “fa asta” si “nu fa aialalta”. Spune-mi regulile si am sa le tin, sau am sa gasesc o solutie sa le ocolesc. Dar cind Cartea vorbea de “voia Lui Dumnezeu” deveneam fraustrat. “Cum sa stiu eu care este voia Lui? Nu stiam nici ce vreoiam ei foarte bine…atunci de unde sa stiu ce vrea El? “Voia Lui” era asa un concept curios pentru spiritul meu imatur. Vroiam reguli si nu concepte.
“Sa nu ucizi”…asta era pe intelesul meu. Sau “sa nu furi”. Aceste fraze lasau putin spatiu pentru orice interpretari. Nu trebuie sa fi un scolar Biblic ca sa sti ce e bine si ce este rau. “Sa nu ucizi”…nu lua ceva ce nu-ti apartine. Reguli simple si directe, rigide si puternice, usor de inteles chiar daca cara cu ele o cantitate grozava de amenintare si de pedeapsa. Dar rigiditatea lor imi convenea si din alt punct de vedere. Pentruca nu eram tentat sa fac niciuna din aceste lucruri ma simteam justificat si absolut absolvit de orice pedeapsa…si starea asta mi-a placut tare mult.
Intr-o zi, prezent la o “predica de pe munte”, am gasit ceva ce m-a surprins nemaipomenit. Isus a zis ca daca ii spui fratelui tau “Raca” esti la fel de vinovat ca si un criminal. O invatatura destul de dura, dar inca n-am fost tare ingrijorat de ea…pentruca la urma urmei inca nu i-am zis la nimeni “raca” si nici nu eram inclinat sa o fac. Cuvintul nici macar nu-mi era in vocabular. Si chiar atunci cind am inteles ce inseamna cuvintul “raca”, adica “nebun” m-am simtit chiar si mai usurat…N-am chemat pe nimeni niciodata “nebun”. Am zis “prost”, “idiot”, “creieru lui Dambo”, poate…dar niciodata “nebun”. Mama ne-a invatat de mici sa nu spunem nebun la nimeni. Asa ca din nou m-am simtit tare bine in pielea mea…dar din nou n-am avut o intelegere deplina a acestui concept.
Apoi un pic mai tirziu am citit o invatatura tare grea. Isus separa oile de capre in ultima zi…ziua judecatii. El singur decide care este bun si care este rau…bazat pe felul cum l-am tratat pe El. Dar nu chiar pe El, cit pe “cei mai mici” si cei mai “slabi” pentruca in acestia noi ar fi trebuit sa il vedem pe El, Salvatorul lumii.
“Adica cum, Isuse, Tu pretinzi ca eu ar trebui sa te vad pe tine in vinzatorul ala obraznic de la magazinul din coltul strazii? Sau vrei ca eu sa te vad pe Tine in cersetorul ala care pute si e murdar si imi rigiie in fata cind imi cere ceva maruntis? Tu vrei ca eu sa vad pe Fiul Lui Dumnezeu in oamenii retardati, saraci sau cei puternici si abuzivi tot la fel ca si in cei care sint blinzi si gentili si cumsecade? Asta e prea mult ce-mi ceri…ISUSE!”.
Dar asta este ce vrea El.
Aceste mici intimplari din magazine si la colturile strazii si linga fintina de apa, astea sint momentele din care viata noastra este alcatuita. Momentele mari, cum ar fi momentul cind ne-am dat viata LuI Isus sau am scris un check mare ca sa-l dam pentru repararea acoperisului Bisericii sau sa ajutam o familie care si-a pierdut tot ce a avut intr-un foc…sau o furtuna…aceste momente sint putine. Daca astept dupa aceste momente mari ca sa practic Crestinismul o sa fie atrofiat din lipsa de folosinta foarte curind. Si nici n-am sa stiu cum sa-l folosesc…si poate ca n-am sa nici invat cum.
Sa fii ca Isus, nu este un eveniment; este un proces. Este similar cu arabicul “moartea, de la o mie de taieturi”, numai ca este “viata, de la o mie de alegeri”. Fiecare eveniment construieste pe constructia celui dinaintea lui ca sa ne faca mai mult si mai aproape de cum este El, Stapinul nostru. Ca sa parafrazez un proverb chinezesc “Calatoria spirituala de o mie de mile incepe cu un singur pas.”
Asa ca intrebarea centrala ramine”Cum am sa ajung eu sa fiu mai mult ca Isus, sa ma port asa cum El ar vrea sa ma port in situatiile importante, daca nu ma port ca Isus in situatiile marunte zilnice?”
Chiar si atunci cind facem greseli in aceasta calatorie de a dezvolta caracterul nostru intr-unul asemanator cu a Lui Dumnezeu, chiar si atunci cistigam…pentruca invatatura care o dobindim ne face sa crestem. Aceasta este natura unei umblari cu Isus. Ceea ce satan intentioneaza sa faca rau, Dumnezeu are puterea sa schimbe in bine.
Crestinismul nu este floare la ureche, ci este o umblare glorioasa. Fiecare pas este monumental, niciunul prea mic.
De Jim Toombs
tradus Rodica Botan
Crestinismul…floare la ureche! Sau cel putin asta am crezut numai patru ani dupa ce am iesit din apa nasterii mele din nou. Mi-am examinat viata din inaltimea pozitiei mele de buricu pamintului de unde m-am gasit absolut in armonie cu tot ce scrie in Biblie. Si …daca ar fi sa-mi examinez viata, asta a fost probabil cel mai periculos timp din viata mea din punct de vedere spiritual.
Am fost un ginditor in alb-negru pe vremea aia. Cind citeam Biblia eram atent la “fa asta” si “nu fa aialalta”. Spune-mi regulile si am sa le tin, sau am sa gasesc o solutie sa le ocolesc. Dar cind Cartea vorbea de “voia Lui Dumnezeu” deveneam fraustrat. “Cum sa stiu eu care este voia Lui? Nu stiam nici ce vreoiam ei foarte bine…atunci de unde sa stiu ce vrea El? “Voia Lui” era asa un concept curios pentru spiritul meu imatur. Vroiam reguli si nu concepte.
“Sa nu ucizi”…asta era pe intelesul meu. Sau “sa nu furi”. Aceste fraze lasau putin spatiu pentru orice interpretari. Nu trebuie sa fi un scolar Biblic ca sa sti ce e bine si ce este rau. “Sa nu ucizi”…nu lua ceva ce nu-ti apartine. Reguli simple si directe, rigide si puternice, usor de inteles chiar daca cara cu ele o cantitate grozava de amenintare si de pedeapsa. Dar rigiditatea lor imi convenea si din alt punct de vedere. Pentruca nu eram tentat sa fac niciuna din aceste lucruri ma simteam justificat si absolut absolvit de orice pedeapsa…si starea asta mi-a placut tare mult.
Intr-o zi, prezent la o “predica de pe munte”, am gasit ceva ce m-a surprins nemaipomenit. Isus a zis ca daca ii spui fratelui tau “Raca” esti la fel de vinovat ca si un criminal. O invatatura destul de dura, dar inca n-am fost tare ingrijorat de ea…pentruca la urma urmei inca nu i-am zis la nimeni “raca” si nici nu eram inclinat sa o fac. Cuvintul nici macar nu-mi era in vocabular. Si chiar atunci cind am inteles ce inseamna cuvintul “raca”, adica “nebun” m-am simtit chiar si mai usurat…N-am chemat pe nimeni niciodata “nebun”. Am zis “prost”, “idiot”, “creieru lui Dambo”, poate…dar niciodata “nebun”. Mama ne-a invatat de mici sa nu spunem nebun la nimeni. Asa ca din nou m-am simtit tare bine in pielea mea…dar din nou n-am avut o intelegere deplina a acestui concept.
Apoi un pic mai tirziu am citit o invatatura tare grea. Isus separa oile de capre in ultima zi…ziua judecatii. El singur decide care este bun si care este rau…bazat pe felul cum l-am tratat pe El. Dar nu chiar pe El, cit pe “cei mai mici” si cei mai “slabi” pentruca in acestia noi ar fi trebuit sa il vedem pe El, Salvatorul lumii.
“Adica cum, Isuse, Tu pretinzi ca eu ar trebui sa te vad pe tine in vinzatorul ala obraznic de la magazinul din coltul strazii? Sau vrei ca eu sa te vad pe Tine in cersetorul ala care pute si e murdar si imi rigiie in fata cind imi cere ceva maruntis? Tu vrei ca eu sa vad pe Fiul Lui Dumnezeu in oamenii retardati, saraci sau cei puternici si abuzivi tot la fel ca si in cei care sint blinzi si gentili si cumsecade? Asta e prea mult ce-mi ceri…ISUSE!”.
Dar asta este ce vrea El.
Aceste mici intimplari din magazine si la colturile strazii si linga fintina de apa, astea sint momentele din care viata noastra este alcatuita. Momentele mari, cum ar fi momentul cind ne-am dat viata LuI Isus sau am scris un check mare ca sa-l dam pentru repararea acoperisului Bisericii sau sa ajutam o familie care si-a pierdut tot ce a avut intr-un foc…sau o furtuna…aceste momente sint putine. Daca astept dupa aceste momente mari ca sa practic Crestinismul o sa fie atrofiat din lipsa de folosinta foarte curind. Si nici n-am sa stiu cum sa-l folosesc…si poate ca n-am sa nici invat cum.
Sa fii ca Isus, nu este un eveniment; este un proces. Este similar cu arabicul “moartea, de la o mie de taieturi”, numai ca este “viata, de la o mie de alegeri”. Fiecare eveniment construieste pe constructia celui dinaintea lui ca sa ne faca mai mult si mai aproape de cum este El, Stapinul nostru. Ca sa parafrazez un proverb chinezesc “Calatoria spirituala de o mie de mile incepe cu un singur pas.”
Asa ca intrebarea centrala ramine”Cum am sa ajung eu sa fiu mai mult ca Isus, sa ma port asa cum El ar vrea sa ma port in situatiile importante, daca nu ma port ca Isus in situatiile marunte zilnice?”
Chiar si atunci cind facem greseli in aceasta calatorie de a dezvolta caracterul nostru intr-unul asemanator cu a Lui Dumnezeu, chiar si atunci cistigam…pentruca invatatura care o dobindim ne face sa crestem. Aceasta este natura unei umblari cu Isus. Ceea ce satan intentioneaza sa faca rau, Dumnezeu are puterea sa schimbe in bine.
Crestinismul nu este floare la ureche, ci este o umblare glorioasa. Fiecare pas este monumental, niciunul prea mic.
Binecuvantari date de El
Odata, un baietel a plecat la magazin impreuna cu mama lui. Vanzatorul se tot uita la copilas - care era tare simpatic - si-i arata un borcan plin cu dulciuri, spunandu-i:
- Ia cateva dulciuri, daca vrei!
Dar copilul nu a luat. Vanzatorul a fost foarte surprins: oare, de ce nu vrea sa ia dulciuri, care se stie cat sunt de indragite de copii?! Ii spuse din nou:
- Hai, ia macar cateva bomboane, fara frica!
Mama lui, de fata, il indemna si ea:
- Dragul meu, poti sa iei niste dulciuri, daca ti se da voie…
Insa copilul nu urma indemnul, nici de asta data. Atunci, vanzatorul lua el insusi un pumn de dulciuri si le dadu copilului. Acesta s-a bucurat mult vazand cat de multe bunatati a primit.
Pe cand cei doi se intorceau acasa, mama il intreba pe copil:
- Vad ca te-ai bucurat atunci cand vanzatorul ti-a dat dulciurile. Nu inteleg: de ce nu ai luat singur, cand te-a indemnat sa o faci?
Copilul raspunse:
- Mainile mele sunt foarte mici si, daca eu as fi luat dulciuri, puteam lua doar cateva… dar asa, cand vanzatorul a fost cel care mi le-a dat, cu mainile lui mari… uite cate dulciuri am primit !
Morala: cand luam singuri, primim mai putin decat atunci cand Dumnezeu ne ofera, caci El ne da mult mai mult decat ne putem dori noi insine pentru noi..
- Ia cateva dulciuri, daca vrei!
Dar copilul nu a luat. Vanzatorul a fost foarte surprins: oare, de ce nu vrea sa ia dulciuri, care se stie cat sunt de indragite de copii?! Ii spuse din nou:
- Hai, ia macar cateva bomboane, fara frica!
Mama lui, de fata, il indemna si ea:
- Dragul meu, poti sa iei niste dulciuri, daca ti se da voie…
Insa copilul nu urma indemnul, nici de asta data. Atunci, vanzatorul lua el insusi un pumn de dulciuri si le dadu copilului. Acesta s-a bucurat mult vazand cat de multe bunatati a primit.
Pe cand cei doi se intorceau acasa, mama il intreba pe copil:
- Vad ca te-ai bucurat atunci cand vanzatorul ti-a dat dulciurile. Nu inteleg: de ce nu ai luat singur, cand te-a indemnat sa o faci?
Copilul raspunse:
- Mainile mele sunt foarte mici si, daca eu as fi luat dulciuri, puteam lua doar cateva… dar asa, cand vanzatorul a fost cel care mi le-a dat, cu mainile lui mari… uite cate dulciuri am primit !
Morala: cand luam singuri, primim mai putin decat atunci cand Dumnezeu ne ofera, caci El ne da mult mai mult decat ne putem dori noi insine pentru noi..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)