luni, 25 noiembrie 2013

Pavel din Tars - Portretul Cristosului răstignit

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit.”
1 Corinteni 2:2

Cu excepția puterii Cuvântului, cei dintâi mesageri ai Evangheliei ce au pășit în spațiul cultural elen al primului secol nu au avut la îndemână prea multe mijloace artistice de a-L zugrăvi pe Cristos celor care nu-L cunoșteau.

Citim în cartea Faptele Apostolilor că după eșecul convertirii atenienilor, îndrăgostiți mai degrabă de felul maiestuos de a-și articula concepțiile religioase, Apostolul Pavel pășește cu oarecare rețineri spre Corintul Macedoniei.

Din agenda culturală a Corintului, nu lipseau la acea vreme sportul Jocurilor Istmice și artele vizuale. Totuși, locuitorii acestor tărâmuri pricepeau astfel declamațiile cu un conținut verbal ciudat, lipsite de elocvență ale vorbitorului evreu, venit aici.

Atunci când proclama mesajul de-a dreptul psihotic al mânturii prin Cristos cel răstignit, apostolul Neamurilor picta prin cuvinte imaginea Răscumpărătorului Isus pentru cei care trăiau în Corint, capitala culturală a provinciei grecești Ahaia.

Imaginea Răstignitului n-a prins deloc la evreii ce-și doreau un Mesia Pantocrator, iar în mintea filosofilor greci n-a avut nici o relevanță, în schimb pentru răscumpărații lui Dumnezeu transmitea puterea soteriologică a celui care, din dragoste, s-a jertfit pe Cruce.

Asemenea unui pictor ce muncește din greu și care dă o deosebită atenție detaliilor, Pavel petrece, mai apoi, un an și jumătate, mânuind cu grija penelului său oratoric, multele argumente ale acestei Vești Bune.

Ce imagine sublimă au văzut ei!

Oare ce vedem noi când citim Biblia? Vedem altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit?

marți, 19 noiembrie 2013

Frumusețea care va salva lumea

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! (Psalmul 45:1)

Acum câteva zile, în timp ce mă întorceam la redacție cu reportofonul plin de informații, mi-am făcut timp să sorb, pe îndelete și din plin, frumosul întâlnit în cale.

L-am văzut în pălăria purtată de o doamnă ce a trecut pe lângă mine, l-am auzit în strigătul unui nepot ce-și invita bunica să-i admire pașii mari, mi-a mângâiat ușor brațul în momentul în care frunzele căzute dintr-un pom zburau în picaj către pământ, l-am mirosit în aroma fructelor din fața standului unde m-am oprit doar pentru o clipă.

Și poate că-l percepeam mai bine, dar a trebuit să-mi țin ochii închiși ca să nu văd cum un tânăr arunca resturi de mâncare pe jos. Apoi, am fost nevoit să trec de partea cealaltă a trotuarului pentru a face loc cuiva ce nu-și încăpea în piele, iar vorbele aspre aruncate de un șofer unui pieton neatent au întunecat percepția acestui bine estetic.

Aproape de sediu, am primit un telefon și din relația cordială cu interlocutorul meu, am simțit cum blândețea și smerenia lui Iisus încălzea sufletul meu din ce în ce mai tare.

Ajuns, în sfârșit, la studio, mi-am găsit câteva momente de liniște. Printre instrumentele mele de lucru descopăr Biblia. O deschid și citesc cu nesaț: Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! (Psalmul 42:1).

Asemeni unui balsam vindecător, frumoasele cuvinte ale Scripturii îmi descriau rând pe rând imaginea plină de sfințenie a Mîntuitorului Iisus Hristos, Răscumpărătorul și Restauratorul tuturor lucrurilor.

Câtă dreptate avea Dostoievsky: Frumusețea va salva lumea!