joi, 2 aprilie 2009

Filmul religios – se justifica sau nu?

Pe site-ul noutati-ortodoxe.ro a aparut un articol deosebit de interesant semnat de Pr. Florin Botezan, despre filmele în care apare interpretat rolul Domnului Isus.

"Ne aflăm în Postul Mare şi, ca în fiecare an, ne aşteptăm ca, în preajma Sfintelor Pasti, televiziunea să ne satisfacă „nevoile religioase” oferindu-ne cu generozitate filme artistice cu subiect biblic si, mai ales, filme care încearcă să reconstituie viaţa lui Iisus. Tot creştinul va putea astfel, tolănit în fotoliu şi cu un minim de efort intelectual, să admire şi să se înduioşeze de întâmplările prin care trece Iisus, suplinind lipsa frecventării bisericii şi a lecturilor biblice.

Apărute în spaţiul catolic sau protestant, aceste filme vin în întâmpinarea dorinţei de spectacol si a comodităţii intelectuale a omului modern punându-ne în faţă o "Evanghelie filmată". Problema care se ridica este dacă un film despre Iisus, chiar realizat în spaţiul ortodox, este compatibil cu spiritualitatea ortodoxă. Răspunsul este categoric nu. Nu numai că nu există compatibilitate, dar un astfel de film poate denatura grav trăirea ortodoxă autentică. Vom încerca în cele ce urmează să argumentăm această afirmaţie.

Filmul despre Iisus se bazează pe o falsitate: Iisus Hristos Dumnezeul Om este "jucat" de un om, adică de un actor, mai mult sau mai puţin pătimas, care nu îşi va putea depăşi condiţia de om păcătos. Oricât şi-ar da silinţa el nu poate exprima decât latura umană a lui Hristos dându-ne o imagine deformată asupra persoanei divino-umane a Mântuitorului. În cel mai bun caz în faţa ochilor avem priveliştea jalnică a unui om care se străduieşte sa pară Dumnezeu.

La fel stau lucrurile si în cazul Maicii Domnului. Ne întrebăm în ce masură poate o actriţă să o "interpreteze" pe cea despre care, la Pavecerniţa Mare, mărturisim că este "nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară care pe Dumnezeu Cuvântul cu oamenii prin preaslavita naşterea sa l-a unit". Distribuirea în acest rol a unei actriţe care în alt film joacă rolul de amantă frizează de-a dreptul blasfemia (vezi filmele Iisus din Nazaret si Romeo si Julieta de F. Zefireli în care aceeasi actriţă joacă rolul Maicii Domnului, respectiv al Julietei). Putem continua cu exemplul Sfinţilor si a altor personaje biblice.

Imaginea filmată, deşi dă iluzia veridicităţii, nu poate niciodată să redea un eveniment în toată complexitatea sa. Astfel, chiar dacă, prin absurd, Iisus ar fi fost filmat în timpul vieţii sale pe pământ, acel documentar ne-ar fi prezentat o imagine deformată a evenimentelor. Cu atât mai mult un film artistic ne aduce în faţa ochilor viziunea regizorului care "interpretează" Evanghelia deformându-o inevitabil. Dar Evanghelia este cuvântul revelat al lui Dumnezeu si, de aceea, fiecare amanunt este important. Imaginea deformată pe care ne-o propune regizorul în filmul său are însă un impact foarte puternic asupra privitorului afectând grav legatura lui cu Dumnezeu. Filmul se adresează văzului, simţul cel mai sensibil al omului, prin care el ia în primul rând contact cu lumea exterioară. Omul se va raporta la Scriptură prin intermediul filmului. Citind Biblia va avea în minte imaginile din film. La rugăciune va avea în faţa chipurile actorilor.

Filmul religios se înscrie în traditia tabloului religios. Lumea apuseană, renunţând la icoană, s-a limitat la înfaţişarea "lumii acesteia" şi a firii umane a lui Hristos dând frâu liber imaginaţiei artiştilor. Icoana în schimb ne prezintă Persoana divino-umană a Mântuitorului, sfinţii îndumnezeiţi, lumea îndumnezeită, respectând nişte reguli stricte. Ea este o fereastră spre Împărăţia lui Dumnezeu. În icoană crestinul are imaginea autentică a lui Hristos, a Maicii Domnului, a Evangheliei. În icoana Duhul Sfânt este cel ce interpretează Evanghelia şi tot El este Cel ce ne deschide ochii si mintea pentru a o înţelege. Icoana trebuie contemplată în rugăciune şi ea însăşi este o chemare la rugăciune. De aceea icoana este incomodă şi mai greu de primit decât un film.

Filmul transformă Evanghelia în spectacol, iar pe privitor într-un observator exterior. A-l vedea pe Dumnezeu din exterior si chiar a plânge din compasiune dar fără pocăinţa ca fiicele Ierusalimului (Luca 23, 28 ) nu duce decât la un sentimentalism amăgitor, steril. În Biserică, în cadrul slujbelor, şi, mai ales, la Sfânta Liturghie, evenimentele principale ale istoriei mântuirii sunt actualizate. Duhul Sfânt este Cel Care ne face părtaşi lor chemându-ne la pocainţă spre mântuire. Anul liturgic este o actualizare a istoriei mântuirii şi îşi atinge punctul culminant la Paşti, sărbătoarea Învierii Domnului. Postul Mare este o perioadă de intensă trăire duhovnicească în care slujbele ne ajută să intrăm în acea atmosferă specifică de "tristeţe strălucitoare". În Săptamâna Mare Îl urmăm pas cu pas pe Hristos, prin slujbe, în Patimile Sale iar la Paşti înviem împreună cu El.

Din toate cele spuse până acum înţelegem că în orice moment al anului şi, mai ales, în Postul Mare vizionarea unor filme despre Iisus afectează grav evlavia ortodoxă îndepartându-ne de adevărata trăire a credinţei. Creştinul ortodox are în icoană imaginea autentică a lui Hristos şi este chemat să fie partaş evenimentelor evanghelice la slujbele Bisericii transformându-se prin pocainţă.

Este mult mai greu decât să priveşti un film, dar este spre mântuire."

Vama - Dumnezeu nu apare la stiri

Dumnezeu nu apare la Ştiri
Dumnezeu nu omoară Delfini
Dumnezeu nu topeşte Gheţari
Dumnezeu n-are Vis Nuclear

Dumnezeu nu votează-n Senat
Dumnezeu n-a luptat în Irak
Prea ocupaţi cu distrugerea lumii oamenii sunt
Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni in seamă aici pe Pamant

Ref:Dumnezeu ne-a lăsat...
Ne-a lăsat să ne facem de cap

Pe Iisus l-au facut Superstar
Pe Dumnezeu l-au tiparit pe dolar
Religia e marketing de război
Oamenii-şi fac cruce dar privesc în gol

Ref:Dumnezeu ne-a lăsat...
Ne-a lăsat să ne facem de cap

Fără Credinţă corabia Umană rătăceşte prin spaţiu se apropie furtuna,
Se-ntunecă lumea
Totul se vinde se cumpără totul banii sunt calea adevarul şi viaţa Iisus nu mai vine....
Dumnezeu se mai uită o data spre lume nu e nimeni să vadă că-ntinde o mână nu e nimeni s-audă că şoapta iubirii El încă ne-o spune?

Dumnezeu ne-a lăsat...
Ne-a lăsat să ne facem de cap

P.S. Versurile acestea spun un mare adevăr. Nădăjduiesc să fie auzite de generaţia tânără de astăzi şi să se întoracă la Dumnezeu. Chiar dacă ni se pare că Dumnezeu ne-a lăsat să ne facem de cap, să nu uităm că va veni o zi când vom da socoteală. Dumnezeu nu obligă, ne-a dat libertatea să alegem, dacă noi am ales să ne facem de cap, este spre pierzarea noastră. mai este timp, mai este încă har. "ASTĂZI dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inima!"

"Dumnezeu se mai uită o data spre lume nu e nimeni să vadă că-ntinde o mână nu e nimeni s-audă că şoapta iubirii El încă ne-o spune?"

De ce a creat Dumnezeu zâmbetul şi lacrimile?!

http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/

Odată, de mult timp, Domnul se plimba printr-o grădină atât de frumoasă, numită Eden...
În răcorea zilei se întâlnea cu bunul Lui prieten – omul...Nu se mai săturau stând şi bucurându-se unul de altul...De fiecare dată aveau ceva nou de dăruit unul celuilalt...Era un izvor nesecat de iubire care dăruia neîncetat...Totul în jur părea nemişcat...Frumuseţea sufletească a celor doi în sfânta lor părtăşie întrecea cu mult frumuseţile pieritoare care îi încojurau...Părea că şi acestea doreau să li se cuibărească în sufletele lor pline de iubire...

Când se lăsa noaptea cu stelele cernând luminiţe albastre, omul îşi odihnea tâmpla pe perna de vise...Adormea întotdeauna zâmbind cu gândul la frumuseţea zilei trecute...Zâmbea şi în somn, iar îngerii culegeau zâmbetele lui şi le duceau la Dumnezeu căruia îi era atât de dor de prietenia Lui cu omul. Din ochii divini se revărsau peste grădină stropi fini de dor ...În zori a luat raze din soare şi le-a trimis să-l trezească şi să-l înveselească pe bunul lui prieten...

Omul se trezeşte zâmbind...Adună în suflet toate frumuseţile dimineţii şi zâmbeşte la gândul că în curând se va întâlni din nou cu Prietenul lui...Simte că doar pentru asta trăieşte, şi e atât de fericit!...şi nu ştiu cum se face, dar în ochii lui se vedeau două izvoare strălucind în lumina trandafirie a răsăritului...Iată că Dumnezeu s-a apropiat de om...L-a sărutat pe lacrimile lui de dor...

La picioarele lor, peste câteva margarete ca nişte sori cu raze albe, cădeau îmbrăţişate lacrimile de fericire ale celor doi...Dumnezeu şi omul...

Sa strige reinvierea in noi

http://crestintotal.wordpress.com/2009/03/28/sa-strige-reinvierea-in-noi/#more-3940

“Doamne, sunt uscat!”
Prăbuşit în mijlocul deşertului, fără vise, pustiu de dragoste şi frânt de rănile trecutului, prea gol pentru a mai putea fi umplut, slăbit de vânturile urii… încerc să aflu de ce sunt aici.
… încercam să îmi târăsc sufletul prin nisipul singurătăţii, într-o direcţie pe care o credeam corectă.
 Plâng undeva între existenţă şi neexistenţă!
Plâng pentru că nu găsesc alt motiv care să mă aducă în Faţa Ta, curat, înafară de propia Ta Persoană!
A fost o vreme în care mă-ndoiam că Tu exişti…
… ca răspuns, m-ai adus în deşert, în mijlocul existenţei Tale!
Zile în şir, strigam că nu îţi pasă…
… ca răspuns, mi-ai arătat o oază unde să pot supravieţui!
Dar săptămânile au trecut şi, sătul de mana miraculoasă, am cârtit împotriva Ta. Ti-am aruncat reproşuri fără logică, tânjind după scalvia Egiptului din care tocmai m-ai scăpat.
Ca răspuns, nu ai trimis balene să mă înghită, ci ai poruncit corbilor să-mi aducă pâine şi ai facut să plouă cu prepeliţe.
Cu toate acestea, m-am răzvrătit fiindcă nu vroiam să accept modul de viaţă la care mă chemai.
 … Aveam ochii deschişi, dar nu vedeam cât de mult mă doreai ca prieten…
şi nu mă cutreierau fiori când te auzeam suspinând după fiecare cuvânt care-l rosteam şi care străpungea, ca o suliţă, coapsa Ta…
… dar , cu toate acestea, ai rămas aici!
 … Intr-o zi, obosit să-ţi observ mereu umbra prin apropiere, m-am umplut de mânie şi fără să privesc în ochii Tăi, te-am rănit de moarte printr-un cuvânt:
 ” Răstigneşte-Te!”
 In clipa următoare te-am văzut mai trist ca niciodată…
Aşteptam să mă distrugi, să mă ştergi de pe faţa pământului şi din inima Ta,
dar m-ai privit tăcut, atât de adânc, încât piatra ce-o purtam în loc de inimă s-a sfărmat în mii de bucăţi…
Uimit şi speriat de schimbarea ce se producea în mine tainic, te-am văzut cum te întorci…
… te-am privit plecând, fără să mai pot spune ceva…
 Primul pas făcut în direcţia opusă în care Tu erai, a fost ca un ecou în golul în care odată bătea o inimă.
Conştiinţa începea să se trezească, iar anotimpul îngheţat în care zăceam, începea să simtă schimbări la o escală uriaşă.
Stiam că nu meritai să-ţi vorbesc atât de gol.
Niciodată nu ai căutat să mă dobori ( deşi aveai puterea ), chiar dacă eu am facut-o.
Acum, când începeau a curge în mine râuri de viaţă, întelegeam că până azi am fost o stană de piatră.
Cât timp umbra Ta mă urmărea, aveam vise…
… azi, prima zi în care mă lipsesc de propia-mi umbră, visez praf şi cenusă.
Tot ce era plăcut şi măreţ ai luat cu Tine…
… Existenţa Ta crea frumosul!
 Acum înţelegeam… dar era prea tarziu!
 Plâng pentru că ieri, mi-ai spus că dragostea este bunătate şi este răbdare, o îndelungă răbdare!… Ea nu se mânie, nu se gândeşte la rău, acoperă şi nădăjduieşte totul…
Ai spus că înseamnă jertfă… şi …
mi-ai mai spus că dragostea eşti Tu!
 Ieri am lăsat cuvintele să le fure vântul.
Azi, privind la tot ce ai făcut, la tot ce eşti, la ce eram când erai Tu… CRED!
… dar … e prea târziu!
 Mă opresc din autodistrugerea mea şi ascult tăcerea de suspine…
Imi întorc privirea în direcţia în care te-am văzut plecând ( când te-am alungat ) şi mă prăbuşesc printre mormane de trecuturi.
Undeva, în orizont, uneşte Cerul cu pământul, o Cruce!
Văd un Miel cărând o Golgota pe umeri…
Cu respiraţia tăiată şi lacrimi la fereastra ochilor, privesc în tăcere…
El, se opreste din mersul împovărat, se întoarce şi mă priveşte…
Pentru a doua oară mă pătrund ochii Lui până în temeliile fiinţei şi izbucnesc în cereri de iertare…
… dar e prea târziu…
 Mă ridic şi alerg strigând:
 ” Opreşte!”
dar distanta dintre noi, cu cât alerg mai mult, cu atât se face mai mare…
Doamne… ( suspin cu o mână întinsă ) crucea nu e pentru Tine…
… crucea aceea e pedeapsa mea… Nu Tu, ci eu…
… dar se frânge vorba-n gât…
Aud lovituri de ciocan şi-un strigăt de durere străbate Universul:
” Eli, Eli, lama sabactani!”
… când mi-am pironit genunchii în faţa crucii…
era prea târziu…
” Eu te-am trimis aici…”
” Dragostea nu cunoaşte mândria! ” ( un răspuns de nicăieri )
” … Eu am străpuns Doamne, coapsa Ta… “
” Dragostea rabdă!” ( din nou Vocea fără chip )
” Eu te-am alungat …”
“Dragostea iartă!” ( acelaşi glas )
“… eu.. eu te-am răstignit …”
” Dragostea suferă. Eu sunt Dragoste!”
 ştiam…
ştiam … era El!
Mi-a spus o dată că se va jertfi de dragul meu, dar abea acum puteam să cred.
Râuri roşii se adunau pe pământul negru în formă de inimă…
“Sunt aici, la picioarele lemnului… sunt altul Doamne!
Iartă-mă!
Am descojit minciuni, şi am vândut înaltul pe-un măr de nevegheri…
Ca rezultat, acum… sunt cu o inimă mai gol!”
———————————————————————–
Era un ceas de răsărit, iar eu plângeam lângă o piatră trasă, la o gură de mormânt pustiu.
Acum credeam tot ce cândva mi-a spus;
credeam că este Dragoste, Apă şi Viaţă!
S-a scuturat pământul adânc, din temelii, şi inima de sânge, prin vibraţii, a prins viaţă…
Apoi, a fost sădită-n mine!
Mulţumesc pentru vibraţii şi trăiri!
Mulţumesc că nu m-ai părăsit de tot, şi nu m-ai şters, deşi meritam…
Mulţumesc că ai ales să porţi crucea în locul meu…
Mulţumesc pentru că ai avut în planul Tău o Golgota pentru fiecare…
şi ai născut inimi din izvoare roşii…
Mulţumesc că ai înviat şi există mormântul, gol…
Mulţumesc că ai zguduit lumea şi Universul, ca să rupi lanţurile morţii, să zdrobesti pietrele, să umplii golul cu inimi din Tine!
Ai adus reînvierea la ferestre.. la ferestrele ochilor!
” Căci aşa cum este inima ta, asa este şi faţa ta, iar ochii sunt fereastra sufletului! “

by Ligia Trinca

miercuri, 25 februarie 2009

Registrul bisericii tale

http://orizontuladvent.wordpress.com/2009/02/19/registrul-bisericii-tale/

O anchetă făcută pe plan national în USA, privind membrii din registrele bisericilor, oferă următoarele cifre:

10% - nu pot fi găsiți nicăieri
20% - nu participă niciodată la un serviciu divin
25% - recunosc că nu se roagă niciodată
35% - recunosc că nu citesc niciodată Biblia
40% - nu contribuie financiar la programele bisericii
60% - nu dau nimic pentru proiectele misionare
65% - nu citesc niciodată lecțiunea săptămânală
75% - refuză orice răspundere în biserica
85% - nu invită niciodată pe cineva la biserica
90% - nu iau parte niciodată la ora de rugăciune săptămânală
95% - nu câștigă niciodată un suflet la Cristos,
dar
100% - se așteaptă să mearga în cer!

Consideratii despre arta, artisi si crestinism

“Neprihãnitilor, bucurati-vã în Domnul! Oamenilor fãrã prihanã le sade bine cântarea de laudã.Lãudati pe Domnul cu arfa, lãudati-L cu alãuta cu zece coarde.Cântati-I o cântare nouã! Faceti sã rãsune coardele si glasurile voastre!” (Psalmul 33:1-3)

Dumnezeu se bucura de arta. Dumnezeu se bucura de o inima dispusa sa inchine intreaga estetica a puritatii in fata Aceluia care insusi a contemplat si definit arta. De-alungul secolelor insa, omul a dat uitarii adevaratul scop al artei: acela de a-L proslavi pe Dumnezeu. Si artistul, in loc sa se dedice sublimului plenar care reveleaza autenticitatea, veridicitatea si sacralitatea Lui Dumnezeu, a cautat o alta cale de satisfacere si transpunere a experientei estetice…aceea a eului. Astfel, s-a creat un adevarat clivaj intre arta vie si cadru de expresie, cadru care s-a transformat intr-o piata de desfacere, de consum, imbratisand tiparele ieftine a exprimarii de sine a omului. Lupta dintre frumosul divin si snobism se regaseste intr-o multitudine de aspecte ale vietii cotidiene, fie ca este vorba de institutii, curente sau manifestari.

Dumnezeu insa, indeamna omul la reorientare. Refocalizand expresia frumosului dinspre om inapoi spre Dumnezeu trecem conditia umana de la egoism si mediocritate la sublim si absolut. Sfantul Augustin, referindu-se la conditia artistica a muzicii povatuia pe cel ce se afla in cautarea adevarului artistic la “a canta despre lucruri mai inalte”,sau “MAJORA CANAMUS”. Cata intelepciune intr-un gand aparent simplu si pueril. Daca arta contemporana ar imbraca aceasta haina a elegantei pure, intreaga filosofie despre viata si om s-ar resuscita intr-un cadru plin de valori demne de urmat ( “Încolo, fratii mei, tot ce este adevãrat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptã bunã, si orice laudã, aceea sã vã însufleteascã.” Filipeni 4:8)

vineri, 6 februarie 2009

Scrisoare de la cel mai bun prieten

Scumpul meu prieten,

Iti trimit aceasta scrisoare printr-unul dintre ucenicii Mei. Voiam doar sa afli cat de mult te iubesc si Imi pasa de tine, si cat de mult mi-as dori sa devin o parte importanta a vietii tale.

Azi-dimineata, cand te-ai trezit, Eu eram deja acolo, langa tine, in lumina frumosului Meu rasarit de soare, care iti invadase camera. Speram sa Imi spui “Buna dimineata!”; nu ai facut-o. M-am gandit ca e - poate - putin cam devreme pentru tine, sa imi poti simti prezenta.

Din nou, am incercat sa iti atrag atentia atunci cand ai iesit pe usa: ti-am sarutat fata, printr-o adiere blanda si molatica. Am suflat asupra ta cu respiratia Mea parfumata cu arome de flori. Apoi, ti-am inganat un cantec de dragoste, prin glasul pasarilor din copaci. Tu, pur si simplu, ai trecut mai departe…

Mai tarziu, te-am privit in timp ce stateai de vorba cu vreo cativa prieteni. Oh, cat de mult Imi doream sa fi stat de vorba la fel, si cu mine! Am tot asteptat, dar tu nu ai facut altceva decat sa iti continui drumul…

Dupa-amiaza, am trimis la tine o ploaie invioratoare si ti-am stralucit din fiecare strop al ei. Ba, chiar am strigat catre tine, de vreo doua ori, prin glasul tunetului, incercand sa iti atrag atentia. Apoi, prin nori albiciosi si pufosi, ti-am zugravit un minunat curcubeu. Eram sigur ca ma vei putea vedea; dar tu nu ai devenit nici atunci constient de prezenta Mea.

Ca sa iti inchei ziua, ti-am trimis un apus de mai mare frumusetea. Apoi, ti-am licarit de mii de ori, prin stele, sperand ca vei vedea acest lucru si, la randu-ti, imi vei face si tu cu ochiul. Nu ai facut-o.

Seara, cand ai mers la culcare, am revarsat lumina Lunii pe fata ta, incercand sa iti dau de stire ca sunt acolo, langa tine. Speram sa stai un pic de vorba cu mine, inainte sa adormi. Nu Mi-ai adresat nici un cuvant. Desi indiferenta ta m-a indurerat profund, am continuat sa veghez asupra ta noaptea intreaga, sperand ca poate-poate imi vei adresa un “Buna dimineata!” la trezire.

In fiece zi, M-am aratat tie in multe si minunate moduri, in speranta ca Ma vei accepta ca Pastor al sufletului tau. Pentru ca Eu sunt singurul care iti poate implini toate nevoile. Dragostea Mea pentru tine este mai adanca decat cel mai adanc ocean si mai mare decat insusi cerul cel albastru. Am atat de multe sa iti daruiesc! Te rog, da-mi vesti despre tine, cat mai curand!

Pentru totdeauna, prietenul tau care te iubeste, Isus

miercuri, 21 ianuarie 2009

Religios ori Mantuit?

Ce te caracterizeaza?

Faptele Apostolilor 4:12.
"In nimeni altul nu este mantuire; caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti."

De-alungul anului, celebram multe sarbatori religioase. Gasim ca omul firesc doreste sa fie religios, si din cand in cand, face multe lucruri crezand ca se inchina lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu ne invata ca a fi religios nu e acelasi lucru cu a fi salvat. E foarte posibil sa fii religios si sa n-ajungi in ceruri!

Textul nostru ne-nvata ca nu este salvare sau mantuire in nici un alt nume decat Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu exista nici un alt nume sub ceruri prin care putem fi mantuiti. Ori esti mantuit prin Isus Hristos, ori nu esti mantuit si esti pierdut!

Pur si simplu, nu trebuie sa fie nici confuzie, nici contradictie. Sub ceruri in multe nume putem gasi religie, dar mantuire putem gasi numai intr-unul singur: acela e Numele lui Isus Hristos.

Preotii, proorocii, supunerea la autopedepse, si nici chiar rugaciunile nu te pot mantui, ci numai Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Serviciile religioasa, faptele bune, darniciile, si chiar lacrimile, nu au putere de a produce viata vesnica. Cuvantul lui Dumnezeu ne spune in I Ioan 5:11, 12, ca "Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata."

In general oamenii accepta a cunoaste despre viata de crestin, dar refuza sa accepte in inimile lor pe Hristos. Oamenii accepta sa lucreze pentru biserica, dar refuza sa se identifice cu pacatosul vinovat care are nevoie sa fie salvat. Oamenii accepta sa creada in principiile morale ale Cuvantului lui Dumnezeu bazate pe cele zece porunci dar refuza sa creada in lucrul Fiul lui Dumnezeu care prin moartea Sa le-a salvat sufletele. Deasemenea ii vine greu omului sa se odihneasca in aceasta credinta.

RELIGIA este inbunatatirea naturii omului.
MANTUIREA este primirea naturii noi prin acceptarea lui Isus Hristos ca Domn si Mantuitor personal.

Cuvantul lui Dumnezeu ne spune in Ioan 1:12 ca "tuturor celor ce L-au primit, adica celorce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu."

RELIGIA ne imbraca in haina propriei noastre neprihaniri (dreptati) dar proorocul Isaia ne spune ca neprihanirea noastra este ca o haina manjita inaintea lui Dumnezeu.
MANTUIREA ne imbraca in neprihanirea perfecta a lui Hristos care singura ne poate face acceptabili in fata lui Dumnezeu.

Cuvantul lui Dumnezeu ne spune in Tit 3:5 ca "El ne-a mantuit nu prin faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin inoirea facuta de Duhul Sfint."

RELIGIA este lucrul omului pentru Dumnezeu.
MANTUIREA este lucrul lui Dumnezeu pentru om.

Isaia 53:6 ne spune ca: "Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor."

RELIGIA spune: Aduc ceva in mana mea.
MANTUIREA spune: Nu pot sa aduc nimic.

Efeseni 2:8, 9 spune: "Caci prin har ati fost mantuiti prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. "

RELIGIA este a ma increde in lucrul facut de mine.
MANTUIREA este a ma increde in lucrul facut pentru mine de Hristos.

Evrei 10:10 spune ca "prin aceasta voie am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna."

RELIGIA depinde de purtarea mea.
MANTUIREA depinde de credinta mea.

Faptele Apostolilor 16:31 spune: "Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit tu si casa ta."

RELIGIA spune sa ne purtam cat se poate de bine.
MANTUIREA spune ca trebuie sa acceptam darul perfect al lui Dumnezeu.

Romani 6:23 spune ca "darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru."

RELIGIA depinde de suficienta caracterului.
MANTUIREA depinde de Jertfa de pe Cruce.

I Corinteni 1:18 spune ca "propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu."

RELGIA se straduieste sa aduca o jertfa.
MANTUIREA se increde in Jertfa Adusa.

Ioan 19:30 spune "Cand a luat Isus otetul, a zis: "S-a ispravit! Apoi Si-a plecat capul, si Si-a dat duhul."

RELIGIA se lupta sa te faca desavarsit.
MANTUIREA se reazama pe o rascumparare desavarsita.

I Petru 1:18, 19 spune "Stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati dela parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana."

RELIGIA incearca sa ne aduca din intuneric la lumina.
MANTUIREA ne aduce din moarte la viata.

Ioan 5:24 spune ca "cine asculta cuvintele Mele, si crede in Celce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.

RELIGIA spune ca trebuie sa fim gasiti in casa lui Dumnezeu.
MANTUIREA spune ca trebuie "sa fiu gasit in El, nu avand o neprihanire a mea, pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu prin credinta.." Filipeni 3:9

E bine deci sa ne amintim textul "In nimeni altul nu este mantuire; caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." Faptele Apostolilor 4:12

Intrebarea care se pune este urmatoarea: crezi ca esti un om religios sau unul mantuit?

Daca esti doar religios, atunci vei pierde Cerurile si vei petrece eternitatea departe de Dumnezeu si de Fiul Sau, intr-un loc de chin.

Daca tu esti mantuit, ai fagaduinta (promisiunea) vietii vesnice cu Dumnezeu si Fiul Sau.

Principii de gandire critica

http://penticostalul.wordpress.com/

Gandirea “reprezinta nivelul cel mai inalt de prelucrare si integrare a informatiei despre lumea externa si despre propriul eu” (wikipedia). Un om nu poate gandi de la sine, nu poate face rationamente logice autentice “din burta”, el are nevoie de informatie si de efort pentru a prelucra si integra aceste informatii.

Iata cateva sugestii care ne pot ajuta sa gandim critic:
1. Observa cu atentie ceea ce se intampla in jurul tau. Observa fiecare detaliu. Noteaza-l. Retine-l. “Inmulteste anchetele privitoare la martori. Atentie la ce spui. Din rastalmacirea spuselor tale s-ar putea isca minciuni” (Simion Ben Chetah).
2. Analizeaza rationamentul ideilor pe care le auzi. Fiecare rationament, mai ales in probleme religioase, trebuie sa fie biblic si apoi logic. Analizeaza baza biblica si logica a respectivelor argumente. Observa punctele slabe. Noteaza punctele tari.
3. Evalueaza calm, rational, fara a te lasa dominat de prejudecati, de idei preconcepute. Nu te teme sa supui unui tir dur de intrebari argumentele pe care le analizezi. Adevarul nu fuge de analiza, el nu se ascunde, nu se teme de lupta dintre idei, ci, dimpotriva, adevarul este un luptator experimentat.
4. Strange cat mai multe informatii. Informeaza-te din surse cat mai sigure. Citeste, studiaza si mediteaza la Cuvantul lui Dumnezeu. Practica disciplinele spirituale in cadrul carora informatiile sunt mult mai usor de evaluat.
5. Fii gata sa accepti chiar si ideile care, initial, ti se pareau inacceptabile. Nu tot ce ni se pare noua ca e adevarat este adevarat, cum, la fel de bine, nu tot ce ni se pare noua ca este fals este intr-adevar fals.

Mainile mele, inima Lui

In cartea sa “Fearfully and Wonderfully Made”, Dr Paul Brand ne povesteste…

In timpul razboiului, o catedrala din Anglia aproape ca a fost distrusa in intregime dupa un bombardament. Dupa razboi, studentii Germani au reconstruit catedrala care fusese rau distrusa.

Lucrul a progresat in cladire dar era acolo o statuie grandioasa a Domnului Isus tare distrusa; Statuia il reprezenta pe Domnul Isus si El statea cu bratele deschise si sub statuie erau urmatoarele cuvinte: “Veniti la Mine.”

Voluntarii germani au discutat intre ei mult cu scopul sa reconstituie statuia. Mici cirpeli ar fi aranjat marea parte a statuii dar miinile deschise ale Mintuitorului prezentau o problema serioasa. Sa refaci miinile ar fi fost o munca foarte lunga, delicata si chiar costisitoare. Lucratorii au decis sa lase statuia asa cum era.

Statuia este si astazi fara miini, dar lucratorii au lasat o inscriptie acolo care spune:”Christos nu are alte miini…decit ale noastre!!!”

Dorinta

Cind esti pe un drum gresit, posibil ca nu vei intimpina prea multe dificultati, problemele incep abia atunci cind vrei sa schimbi directia fiindca intri pe contrasens.

Probabil ca se poate numi ciudat acel moment in care, inconjurat fiind de un peisaj frumos, aflat intr-un spatiu cald, primitor si plin de particulartitati, sa simti brusc propria-ti uritenie, mai evidenta pe acel fundal.

Si desi mute, obiectele care te inconjoara, sa-ti amplifice diformitatile. Daca ar fi vorba despre defecte fizice, situatia ar fi mult mai simpla, exista masti cosmetice pentru orice tip de ten. Insa operatii estetice de caracter nu se intimpla, iar slutenia interioara e greu de suportat si pentru purtator si pentru privitori.

E ca si cum te trezesti intr-o dimineata obisnuita, in patul tau de acasa, in timp ce soarele intra pe geam si toate obiectele din jur te mingiie cu prezenta lor, dar descoperi deodata ca din oglinda te priveste un strain, o creatura cu urme vagi de uman si cu trasaturile unui cocosat de la Notre Dame.

Doamne, recreaza-ma dupa asemanarea Ta sau macar dupa umbra Ta si da-mi forma si frumusetea unui fir de iarba,
sparge oglinzile in care mi se reflecta diformitatile si lasa-ma sa ma privesc doar in iertarea Ta,
curma tirisul meu inutil si penibil intru acea pretinsa dorinta de crestinism
si desfiinteaza cu finalitate de “interzis” jalnica mea incercare de mentinere in pozitie bipeda,
invata-ma mersul, mersul pe urmele Tale,
fiindca, Doamne, tot ce mi-a ramas e neputinta unui ratacit in desert care, cu gura uscata si cu ochii inecati de nisip,
nu mai stie sa murmure decit un cuvint legat de cea mai mare dorinta a vietii lui
asa cum nu si-a mai dorit niciodasta ceva :
” Apa!”
si cu ultimele farime de vointa as putea sa strig cu voce tare,
asa cum cred ca au facut leprosii care oricum nu mai aveau ce pierde, dar gindind probabil ca desi e nebuneste, ar mai exista o sansa la un milion,
as putea deci sa strig singurele cuvinte pe care omul nu va gresi niciodata spunindu-le : “ Isuse, Fiul lui David, ai mila de mine !”

Simona Dumbrava - Majesty.ro

Paradoxul vremurilor noastre

Avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.


Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca s-ar putea sa nu fie lânga tine o eternitate.

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care acum te adora, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.

Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.

Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima.

O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.

duminică, 11 ianuarie 2009

Zece principii muzicale crestine

Benone Catana

1.Proslaveste pe Dumnezeu atat prin text cat si prin elementele strict muzicale: melodie, armonie, ritm, timbru.
2.Trebuie sa existe concordanta intre text si muzica. Nu putem pune text religios pe muzica lumeasca.
3.Nu trebuie sa existe deosebire intre muzica de acasa si muzica de la Biserica, in ce priveste spiritul, inspiratia si principiul proslavirii lui Dumnezeu.
4.Muzica ritmata nu poate fi acceptata ca proslavind pe Dumnezeu deoarece este un element specific senzual, trupesc. Folosirea ritmurilor cu care sunt echipate orgile electronice trebuie sa fie descurajata. In muzica nu ritmul trebuie sa conduca, ci melodia.
5.Locul principal in muzica crestina il detine textul. Mesajul evanghelic este cel care trebuie sa se transmita prin muzica. De aceea textul trebuie sa fie clar, exprimat in cuvinte alese cu grija, corect gramatical, si potrivit in ce priveste accentele fonetice.
6.Biblia incurajeaza mai mult cantarea decat ascultarea. In timp ce manifestarile de spectacol pot genera o proslavire a talentelor omenesti, cantarea cu toata adunarea este un moment de inaltare sufleteasca si de proslavire a lui Dumnezeu.
7.Muzica instrumentala nu trebuie exclusa, dar principala forma sa fie cea vocala, eventual acompaniata de instrumente, iar instrumentele trebuie sa fie cu grija alese pentru a se potrivi cu cadrul solemn al inchinarii.
8.Negativele reprezinta un element strain.Ele pot pot duce la o interpretare mecanica, artificiala, lipsita de participare emotionala, sufleteasca.
9.Cei care canta vor putea transmite mai bine mesajul Evangheliei daca ei insisi sunt oameni consacrati lui Dumnezeu si cu o viata sfanta si curata.
10.Ca sa fie o jertfa de lauda si multumire, cantarea trebuie sa fie inaltata nu pentru slava omului, ci numai pentru slava lui Dumnezeu.

Muzica are un loc si un rol special in universul lui Dumnezeu. Este un dar divin pentru familia omeneasca, prin care fiintele noastre pot experimenta recunostinta si lauda fata de Dumnezeu, aducand delectare interioara.

Placerea in cantare nu vine din loviturile ritmice care stimuleaza fizic, ci din experienta autentica a proslavirii lui Dumnezeu. (Ps.147,1 "Laudati pe Domnul caci este placut si se cuvine sa-L laudam!")

Cantarea este prezentata in Biblie ca o jertfa de multumire adusa Domnului pentru binecuvantarea creatiunii, a eliberarii, a protectiei si a mantuirii. (Ps. 69,30 � 31: "Atunci voi lauda Numele lui Dumnezeu prin cantari, si prin laude Il voi preamari; Lucrul acesta estre mai placut Domnului decat un vitel cu coarne si copite"!)

Dumnezeu cere ca noi sa avem mare grija cu privire la felul cum cantam in serviciul de inchinare. Lui nu-i place zgomotul, ci o cantare placuta, melodioasa si armonioasa (Ps.47,7 "Cantati Domnului o cantare inteleapta")

Muzica trebuie sa aiba in centru pe Dumnezeu nu slava omului. Conceptia de a lauda pe Dumnezeu pentru divertisment sau amuzament este straina de Biblie. Instrumentele de percutie care stimuleaza fizic prin lovituri puternice si cu un ritm ne-natural, nu sunt potrivite pentru inchinare, astazi, dupa cum nu erau folosite nici la Templul evreiesc si nici in Biserica crestina primara.

Un gol de forma si dimensiunea lui Dumnezeu

http://anddij.wordpress.com/ - prelucrare - Andrei Jitareanu

Albert Einstein, pe cand era elev, a eplicat unui profesor ca de fapt, nu Dumnezeu a creat raul, ci raul este doar absenta lui Dumnezeu. In domeniul fizic, ideea poate merge mai departe: , nu exista intuneric, ci intunericul este doar lipsa luminii. Nu exista frig, ci frigul este doar absenta caldurii. Se poate aplica aceasta lege si pentru partea morala?

Exista durere? Exista, o simtim cu totii, insa poate ea fi definita ca lipsa placerii? Nu. In nici un caz. Inseamna ca durerea exista, si o simtim cu totii cu un motiv.

Exista saracie? In România, da. Poate ea fi definita ca absenta bunurile si posesiunilor? In plan material, da. Pe plan moral, nu, saracia este absenta hranii spirituale, absenta unor lucruri care te fac bogat in caracter.

Exista indiferenta? Nu. Indiferenta este absenta dragostei. Opusul dragostei este indiferenta. Atunci cind nu ai o atitudine de dragoste, esti impiedicat sa actionezi, adica esti indiferent - sau mai bine spus, esti ”cel care priveaza de dragoste”.

Exista deznadejde? Nu. Deznadejdea este absenta sigurantei. Atunci cind ceva lipseste, lasa in urma un gol. Atunci cind siguranta nu umple acest gol, ”gaura” se numeste deznadejde.

Exista uritenie? Nu. Uritenia fizica nu exista. Nu ar avea de ce, nici macar logic aceasta nu poate fi argumentata. Insa uritenia spirituala exista. Aceasta este asociata cu murdaria pacatului. Uritenia este absenta iertarii.

Exista moarte? Categoric, nu. Moartea, atit trupeasca cit si sufleteasca poate fi definita, ca o absenta a vietii. Atunci, cind El, Viata, lipseste, tu esti un mort. Asa ca ia-ti gindul de la ”cind voi muri, totul se va sfirsi”, deoarece moartea nu exista. Cind mori trupeste, abia atunci incepe viata adevarata: cea vesnica.

Exista lasitate? Exista, la parlamentari. Dar pe plan spiritual, lasitatea este vazuta ca ansamblul momentelor cind ti-a lipsit indrazneala, indrazneala de a birui lumea, indrazneala de a vesti Cuvintul, indrazneala de a-ti marturisi pacatul.

Revin: exista intuneric, exista indiferenta, exista ratacire, exista minciuna, exista moarte? Nu, categoric. Acestea sunt doar menifestari ale lipsei lui Dumnezeu, deoarece El este Lumina, Dragostea, Calea, Adevarul si Viata.

Aproape toate lucrurile din viata noastra pe care le resimtim cu discomfort, sunt doar niste absente. Atunci cind ne lipseste o persoana draga, apare dorul, atunci cind lipsesc prietenii, apare singuratatea. Pentru ca aceste goluri sa nu mai existe, ele trebuie umplute cu ceva. Cu Cineva: cu Dumnezeu. Vestitul citat al lui Blaise Pascal, spune: ”In inima fiecarui om exista un gol in forma de Dumnezeu” iar vorbitorul crestin Luigi Mitoi a completat: ”si acest gol este si de dimensiunea lui Dumnezeu”

Care este dimensiunea lui Dumnezeu? Poti sa-mi raspunzi la intrebare? Daca nu poti, inseamna ca nu vei putea sti niciodata ce gol porti in inima, decat atunci cind Dumnezeu lipseste din ea.

Poveste de viata

O tînără s-a dus la mama ei spunîndu-i despre viaţa ei şi despre cît de greu îi este. Nu ştia cum să meargă mai departe şi se hotărîse să renunţe. Era obosită de luptă şi de zbateri. Părea că de îndată ce o problemă se rezolva, apărea alta.
Mama ei o luă la bucătărie. Umplu 3 vase cu apă şi le puse pe fiecare la foc mare. Curînd, apa a fiert. În primul vas a pus morcovi, în al 2-lea a pus ouă şi în al 3-lea a pus cafea. Le-a lăsat la fiert, fără să spună un cuvînt. În aproximativ 20 minute ea a stins focul peste tot. A scos afară morcovii şi i-a pus într-un bol. A scos ouăle şi le-a pus într-un bol. Apoi a pus şi cafeaua într-un bol. Întorcîndu-se către fiica ei, a întrebat: „Spune-mi, ce vezi?”. „Morcovi, ouă, cafea”, spuse ea. Mama ei a împins-o mai aproape, rugînd-o să atingă morcovii. Ea i-a atins, observînd că sînt moi. Apoi, mama a rugat-o să ia un ou şi să-l spargă. După ce a înlăturat coaja, ea observă oul fiert tare. În cele din urmă, mama o rugă să ia o gură de cafea. Fiica zîmbea, în timp ce gusta aroma bogată a cafelei. Apoi, fiica întrebă: „Ce înseamnă asta, mamă?” Mama îi explică că fiecare din aceste alimente a suportat aceeaşi adversitate: apa fiartă. Fiecare a reacţionat diferit. Morcovul a fost la început tare, dur şi neînduplecat. Totuşi, în apa fiartă el s-a înmuiat şi a devenit slab. Oul a fost fragil. Coaja lui subţire proteja lichidul interior, dar, după ce a stat în apa fiartă, interiorul său s-a întărit. Boabele de cafea au fost unice, remarcabile. După ce au stat în apa fiartă, ele au schimbat apa.
„Cine eşti tu?”, îşi întrebă ea fiica. „Cînd greutăţile bat la uşa ta, cum răspunzi? Eşti ca un morcov, ca un ou sau ca o ceaşcă de cafea?”

Gîndeşte-te la următoarele: „Cine sînt eu? Sînt eu precum morcovul care pare tare, dar care prin durere şi greutate se moleşeşte, devenind moale şi pierzînd puterea? Sînt precum oul care porneşte cu o inimă maleabilă, dar care se schimbă la căldură? Am avut un spirit fluid, dar, după o pierdere, după o greutate sau dupa alte încercări, am ieşit rigid şi puternic, ţeapăn? Arată coaja mea la fel, fiind înăuntru mai înverşunat şi mai încăpăţînat, cu spirit ţeapăn şi inimă tare? Sau sînt precum boabele de cafea?” Ele, practic, schimbă apa fierbinte, circumstanţa care aduce durere. Cînd apa devine fierbinte, se parfumează. Dacă eşti precum boabele de cafea, atunci cînd lucrurile merg cel mai rău, tu le faci bune şi schimbi situaţia din jurul tău. Cînd clipa este cea mai întunecată şi cînd încercările sînt cele mai grele, tu oare urci la un alt nivel? Cum gestionezi adversităţile? Eşti un morcov, un ou sau un bob de cafea?

Să ai destulă fericire care să te facă dulce, destule încercări care să te facă puternic, destule supărări care să te păstreze uman şi destulă speranţă care să te facă fericit. Cei mai fericiţi oameni nu au în mod necesar ce-i mai bun din toate; ei doar scot maximum din tot ce le iese în cale. Un viitor strălucit va fi bazat pe un trecut uitat; nu poţi merge mai departe în viaţă pînă ce nu laşi în urmă greşelile trecute şi durerile inimii. Cînd te-ai născut, plîngeai şi toată lumea din jurul tău rîdea. Trăieşte-ţi viaţa astfel încît, la sfîrşit, tu să fii cel care zîmbeşte, chiar şi cînd toţi din jurul tău plîng. Astfel, poate, îi vei încuraja!
Trecutul a zburat, viitorul este un vis; doar prezentul este.

Lucruri importante

Am mers la prietenul meu si l-am intrebat:

Ai o invatatura deosebita pentru mine astazi?

El m-a privit si mi-a raspuns:

Cind iti este sete, iti dai mai bine seama cit de importanta e apa.
Cand arde soarele, iti dai mai bine seama cit de importanta e umbra.
Cand e frig, iti dai mai bine seama cat de important e focul.
Cand e intuneric, iti dai mai bine seama cat de importanta e lumina.
Cand esti inchis intr-o incapere,iti dai mai bine seama cat de important e aerul.
Cand esti cazut, iti dai mai bine seama cat de importanta e puterea Duhului Sfant.
Cand te apasa pacatul, iti dai mai bine seama cit de importanta e iubirea lui Cristos.
Cand nici un alt ajutor nu-ti foloseste,iti dai mai bine seama cat de importanta e dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu este alaturi de noi in fiecare zi

Ai simtit vreodata nascandu-se in tine, din senin, dorinta de a face ceva frumos pentru cineva la care tii? E Dumnezeu, care iti vorbeste prin intermediul Duhului Sau.

Ai avut vreodata impresia ca cineva sta langa tine si vrea sa-ti vorbeasca? E Dumnezeu, care vrea sa comunice cu tine.

Ti-a venit vreodata in minte o persoana la care tii si pe care n-ai mai vazut-o de mult timp iar dupa putin timp ai intalnit-o sau ai primit vesti de la ea? E Dumnezeu, nu e o coincidenta.

Ai primit vreodata ceva extraordinar, fara ca macar sa fi cerut vreun lucru? Este Dumnezeu, care cunoaste secretul inimii tale.

Te-ai aflat vreodata intr-o situatie dificila din care nu stiai cum sa iesi si apoi, dintr-odata, s-a rezolvat, fara ca macar sa-ti dai seama? Este Dumnezeu, care ia in maini problemele tale si le rezolva.

Ai experimentat vreodata o imensa tristete in suflet pentru ca, putin mai tarziu, aceasta sa treaca brusc? E Dumnezeu, care ti-a dat o imbratisare mangaietoare si ti-a soptit cuvinte dulci.

Te-ai simtit vreodata atat de obosit incat sa-ti doresti sa mori si, dintr-o data, ai regasit puterea necesara pentru a merge mai departe? Este Dumnezeu, care te-a luat in brate pentru a-ti darui odihna.

Te-ai simtit vreodata in fata unor probleme care pareau ca-ti scapa din mana si, dintr-o data, inexplicabil, totul a gasit o rezolvare? Este Dumnezeu, care a pus la locul lui fiecare lucru.

Totul este atat de simplu daca este asezat in mainile lui Dumnezeu…

Crestinismul nu este floare la ureche

Spicuiri din “Confessions of a struggling christian”
De Jim Toombs
tradus Rodica Botan

Crestinismul…floare la ureche! Sau cel putin asta am crezut numai patru ani dupa ce am iesit din apa nasterii mele din nou. Mi-am examinat viata din inaltimea pozitiei mele de buricu pamintului de unde m-am gasit absolut in armonie cu tot ce scrie in Biblie. Si …daca ar fi sa-mi examinez viata, asta a fost probabil cel mai periculos timp din viata mea din punct de vedere spiritual.

Am fost un ginditor in alb-negru pe vremea aia. Cind citeam Biblia eram atent la “fa asta” si “nu fa aialalta”. Spune-mi regulile si am sa le tin, sau am sa gasesc o solutie sa le ocolesc. Dar cind Cartea vorbea de “voia Lui Dumnezeu” deveneam fraustrat. “Cum sa stiu eu care este voia Lui? Nu stiam nici ce vreoiam ei foarte bine…atunci de unde sa stiu ce vrea El? “Voia Lui” era asa un concept curios pentru spiritul meu imatur. Vroiam reguli si nu concepte.

“Sa nu ucizi”…asta era pe intelesul meu. Sau “sa nu furi”. Aceste fraze lasau putin spatiu pentru orice interpretari. Nu trebuie sa fi un scolar Biblic ca sa sti ce e bine si ce este rau. “Sa nu ucizi”…nu lua ceva ce nu-ti apartine. Reguli simple si directe, rigide si puternice, usor de inteles chiar daca cara cu ele o cantitate grozava de amenintare si de pedeapsa. Dar rigiditatea lor imi convenea si din alt punct de vedere. Pentruca nu eram tentat sa fac niciuna din aceste lucruri ma simteam justificat si absolut absolvit de orice pedeapsa…si starea asta mi-a placut tare mult.
Intr-o zi, prezent la o “predica de pe munte”, am gasit ceva ce m-a surprins nemaipomenit. Isus a zis ca daca ii spui fratelui tau “Raca” esti la fel de vinovat ca si un criminal. O invatatura destul de dura, dar inca n-am fost tare ingrijorat de ea…pentruca la urma urmei inca nu i-am zis la nimeni “raca” si nici nu eram inclinat sa o fac. Cuvintul nici macar nu-mi era in vocabular. Si chiar atunci cind am inteles ce inseamna cuvintul “raca”, adica “nebun” m-am simtit chiar si mai usurat…N-am chemat pe nimeni niciodata “nebun”. Am zis “prost”, “idiot”, “creieru lui Dambo”, poate…dar niciodata “nebun”. Mama ne-a invatat de mici sa nu spunem nebun la nimeni. Asa ca din nou m-am simtit tare bine in pielea mea…dar din nou n-am avut o intelegere deplina a acestui concept.

Apoi un pic mai tirziu am citit o invatatura tare grea. Isus separa oile de capre in ultima zi…ziua judecatii. El singur decide care este bun si care este rau…bazat pe felul cum l-am tratat pe El. Dar nu chiar pe El, cit pe “cei mai mici” si cei mai “slabi” pentruca in acestia noi ar fi trebuit sa il vedem pe El, Salvatorul lumii.

“Adica cum, Isuse, Tu pretinzi ca eu ar trebui sa te vad pe tine in vinzatorul ala obraznic de la magazinul din coltul strazii? Sau vrei ca eu sa te vad pe Tine in cersetorul ala care pute si e murdar si imi rigiie in fata cind imi cere ceva maruntis? Tu vrei ca eu sa vad pe Fiul Lui Dumnezeu in oamenii retardati, saraci sau cei puternici si abuzivi tot la fel ca si in cei care sint blinzi si gentili si cumsecade? Asta e prea mult ce-mi ceri…ISUSE!”.

Dar asta este ce vrea El.

Aceste mici intimplari din magazine si la colturile strazii si linga fintina de apa, astea sint momentele din care viata noastra este alcatuita. Momentele mari, cum ar fi momentul cind ne-am dat viata LuI Isus sau am scris un check mare ca sa-l dam pentru repararea acoperisului Bisericii sau sa ajutam o familie care si-a pierdut tot ce a avut intr-un foc…sau o furtuna…aceste momente sint putine. Daca astept dupa aceste momente mari ca sa practic Crestinismul o sa fie atrofiat din lipsa de folosinta foarte curind. Si nici n-am sa stiu cum sa-l folosesc…si poate ca n-am sa nici invat cum.

Sa fii ca Isus, nu este un eveniment; este un proces. Este similar cu arabicul “moartea, de la o mie de taieturi”, numai ca este “viata, de la o mie de alegeri”. Fiecare eveniment construieste pe constructia celui dinaintea lui ca sa ne faca mai mult si mai aproape de cum este El, Stapinul nostru. Ca sa parafrazez un proverb chinezesc “Calatoria spirituala de o mie de mile incepe cu un singur pas.”

Asa ca intrebarea centrala ramine”Cum am sa ajung eu sa fiu mai mult ca Isus, sa ma port asa cum El ar vrea sa ma port in situatiile importante, daca nu ma port ca Isus in situatiile marunte zilnice?”

Chiar si atunci cind facem greseli in aceasta calatorie de a dezvolta caracterul nostru intr-unul asemanator cu a Lui Dumnezeu, chiar si atunci cistigam…pentruca invatatura care o dobindim ne face sa crestem. Aceasta este natura unei umblari cu Isus. Ceea ce satan intentioneaza sa faca rau, Dumnezeu are puterea sa schimbe in bine.

Crestinismul nu este floare la ureche, ci este o umblare glorioasa. Fiecare pas este monumental, niciunul prea mic.

Binecuvantari date de El

Odata, un baietel a plecat la magazin impreuna cu mama lui. Vanzatorul se tot uita la copilas - care era tare simpatic - si-i arata un borcan plin cu dulciuri, spunandu-i:
- Ia cateva dulciuri, daca vrei!
Dar copilul nu a luat. Vanzatorul a fost foarte surprins: oare, de ce nu vrea sa ia dulciuri, care se stie cat sunt de indragite de copii?! Ii spuse din nou:
- Hai, ia macar cateva bomboane, fara frica!
Mama lui, de fata, il indemna si ea:
- Dragul meu, poti sa iei niste dulciuri, daca ti se da voie…
Insa copilul nu urma indemnul, nici de asta data. Atunci, vanzatorul lua el insusi un pumn de dulciuri si le dadu copilului. Acesta s-a bucurat mult vazand cat de multe bunatati a primit.
Pe cand cei doi se intorceau acasa, mama il intreba pe copil:
- Vad ca te-ai bucurat atunci cand vanzatorul ti-a dat dulciurile. Nu inteleg: de ce nu ai luat singur, cand te-a indemnat sa o faci?
Copilul raspunse:
- Mainile mele sunt foarte mici si, daca eu as fi luat dulciuri, puteam lua doar cateva… dar asa, cand vanzatorul a fost cel care mi le-a dat, cu mainile lui mari… uite cate dulciuri am primit !

Morala: cand luam singuri, primim mai putin decat atunci cand Dumnezeu ne ofera, caci El ne da mult mai mult decat ne putem dori noi insine pentru noi..