luni, 15 aprilie 2013

1 Corinteni 13

Dacă-aş vorbi limbi îngereşti, fără să am iubire, aş fi doar bronz răsunător, un talger care zornăie-n neştire. De-aş fi profet, de-aş înțelege orice taină şi aş avea ştiință în toate; dacă-aş avea credință să mut munții …, fără iubire-aş fi o nulitate.

De mi-aş toca averea la calici, ba chiar şi trupul ars pe rug dacă mi-aş da, fără iubire, la nimic n-ar ajuta. Dragostea rabdă, dragostea e blândă şi nu-i invidioasă; nu-i fanfaroană, nu se umflă-n pene, ci e decentă şi politicoasă; nu urmăreşte interesul propriu şi nu exasperează; răul primit nu-l socoteşte, cu strâmbătatea nu se delectează, ci doar cu adevăr se veseleşte; ea ține-n sine totul, crede totul, ea speră tot şi-aşteaptă rabdătoare, fiindcă dragostea nu moare. [...]

Rămâne acest trio, aşadar: Credința mai întâi,

Apoi Speranța

şi Iubirea,

Dintre care Iubirea este, totuşi, cea mai mare.

Poemul iubirii, Florin Lăiu

Oare știm ce e rugăciunea?

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.” – Luca 11:1

Un ucenic îşi întreabă învățătorul:

- Ce pot să fac să ajung la Dumnezeu?

Învățătorul răspunde:

- Ce poți să faci pentru a face soarele să răsară?

Intrigat, discipolul a replicat:

- Bine, păi atunci de ce ne mai înveți cât de important este să ne rugăm?

-Ca să fiu sigur că o să fii treaz atunci când soarele va răsări.

Rugăciunea nu Îl coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalță pe noi la El; nu Îl implică pe El în planurile noastre, ci ne implică pe noi în planurile Lui; nu Îl determină pe El să împlinească voia noastră, ci ne determină pe noi să împlinim voia Lui.