Isuse, dintre toți te-aleg mereu...

Te aleg pe Tine, Isuse, în fiecare moment al existenței mele, cu o convingere neclintită și o dragoste ce depășește orice înțelegere umană. Privesc în jurul meu și văd o lume plină de frumusețe - munți maiestuoși, oceane vaste, păduri luxuriante și cerul înstelat. Fiecare dintre aceste minuni ale naturii îmi taie răsuflarea, dar niciuna nu se compară cu splendoarea Ta divină.

Te aleg pe Tine, Isuse, ca esența a tot ce e frumos și pur în acest univers. Sub razele blânde ale soarelui sau în lumina discretă a stelelor, nimic nu strălucește mai puternic decât prezența Ta în viața mea. Ești comoara mea cea mai de preț, Prea Scumpul sufletului meu, iar această alegere nu este făcută din obligație, ci din cea mai profundă și sinceră iubire.

Te aleg pe Tine, Isuse, chiar dacă toate bogățiile lumii s-ar înfățișa înaintea mea - munți de aur, râuri de diamante, palate somptuoase și coroane regale. Aș renunța la ele fără ezitare pentru a fi cu Tine. Căci nicio avuție pământească, oricât de impresionantă ar fi, nu poate egala valoarea inestimabilă a relației mele cu Tine. Tu ești comoara mea divină, sursa unei bogății spirituale ce transcende orice noțiune materială de valoare.

Te aleg pe Tine, Isuse, nu doar o dată, ci de fiecare dată, în fiecare răsărit de soare și în fiecare apus, în momentele de bucurie și în cele de tristețe. Căci iubirea Ta, Isuse, este unică în întreaga creație - o iubire perfectă, necondiționată și eternă. Această alegere nu este una temporară sau supusă capriciilor vremii; este o decizie permanentă, reînnoită în fiecare clipă a existenței mele.

Te aleg pe Tine, Isuse, în această lume plină de încercări și suferințe, alegând să îndur orice durere alături de Tine. Fie că viața mă poartă pe culmi de fericire sau prin văi adânci de suferință, prezența Ta îmi dă putere și speranță. Chiar și în exil, departe de tot ce îmi este familiar și drag, găsesc acasă în brațele Tale iubitoare.

Te aleg pe Tine, Isuse, pentru că ești unic și incomparabil. Nimeni și nimic nu se poate asemăna cu Tine. În Tine găsesc împlinirea tuturor dorințelor inimii mele, răspunsul la toate întrebările sufletului meu. Ești ancora mea în furtunile vieții, lumina mea în întuneric, bucuria mea în tristețe.

Te aleg pe Tine, Isuse, cu fiecare bătaie a inimii mele, cu fiecare respirație. Această alegere definește cine sunt, dă sens existenței mele și umple fiecare moment al vieții mele cu un scop divin. În Tine, și numai în Tine, găsesc adevărata viață, adevărata iubire și adevărata împlinire.

Amin.

„Tu să te ții în totul tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronom 18:13).

Mă țin strâns de Tine, Doamne, în tot ce sunt și în tot ce fac. Ești sprijinul meu neclintit, stânca vieții mele, iar inima mea Te cheamă să rămâi aproape. În fiecare zi și până în veșnicie, mă rog să nu mă las de Tine, Isuse, pentru că Tu ești puterea și pacea mea. Fără Tine, sufletul meu ar rătăci fără scop.

Mă prind de Cuvântul Tău, așa cum l-ai lăsat să lumineze drumurile oamenilor. Fie ca fiecare învățătură a Ta să fie sădită în inima mea și să devină un steag ridicat spre slava Numelui Tău. Prin Cuvântul Tău găsesc adevărul și drumul drept.

Mă sprijin de iubirea Ta, care se revarsă necontenit din inima Ta plină de milă. Această iubire este lumina care îmi arată calea în întuneric și puterea care mă ridică. Prin ea pot să ascult și să primesc adevărul, fără teamă sau îndoială.

Mă țin de credința ce ai pus-o în mine, o flacără vie aprinsă de Tine. Aceeași credință care a dat putere celor ce au mers înaintea mea, sfinții care s-au încrezut cu totul în Tine. Flacăra aceasta mă îndeamnă să merg pe urmele Tale cu nădejde și statornicie.

Mă bizui pe nădejdea promisă prin harul Tău, nădejdea că într-o zi vei veni din nou. Această nădejde îmi aduce pace, chiar și în încercări, pentru că știu că promisiunile Tale sunt adevărate și veșnice.

Mă țin strâns de Tine, Isuse, în fiecare clipă, dar știu că, mai presus de toate, Tu ești Cel care mă ține. Brațele Tale mă sprijină, iubirea Ta mă ocrotește, iar prezența Ta mă întărește. În Tine îmi găsesc liniștea și siguranța, acum și pentru totdeauna.

Tu spui, El afirmă

 • Tu declari: „Este imposibil!” Dumnezeu contracarează: „Ceea ce pare irealizabil pentru oameni, devine fezabil cu ajutorul lui Dumnezeu.” (Luca 18:27) 

• Tu te lamentezi:: „Sunt epuizat total.” Creatorul garantează: „Cei care își pun încrederea în Domnul își reînnoiesc energia, se înalță precum acvilele, sprintează fără a obosi, pășesc fără a resimți epuizarea.” (Isaia 40:31) 

• Tu susții: „Nu mai pot continua.” Dumnezeu te mângâie: „Harul Meu îţi este suficient, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12: 9) 

• Tu zici: „Sunt debusolat.” Dumnezeu îți oferă consiliere: „Recunoaște-L în toate acțiunile tale și El va optimiza traiectoria vieții tale.” (Proverbe 3:6) 

• Tu exclami: „Sunt la limită.” Prin intermediul apostolului Pavel, Dumnezeu te contrazice: „Pot realiza orice prin Hristos, care mă fortifică.” (Filipeni 4:13) 

• Tu consideri: „E inutil.” Dumnezeu te motivează: „Să nu ne descurajăm în practicarea binelui, căci la momentul oportun, vom culege roadele.” (Galateni 6:9) 

• Tu șoptești: „Nu mă pot ierta”. Dumnezeu încurajează: „Poţi, pentru că şi Eu te-am iertat.” (Efeseni 4:32) 

• Tu reiterezi: „Sunt anxios.” Dumnezeu te îndeamnă: „Nu ți-am insuflat un spirit de anxietate, ci unul de forță, afecțiune și discernământ.” (2 Timotei 1:7) 

• Tu te plângi: „Mă simt izolat.” Dumnezeu afirmă: „În niciun caz nu te voi abandona, sub nicio formă nu te voi neglija.” (Evrei 13:5) 

• Tu susții: „N-am rezolvare la această problemă.” Dumnezeu zice: „Încredințează-ți destinul în mâinile Domnului, și El te va susține.” (Psalmul 55: 22) 

•  Tu spui: „Nimeni nu mă apreciază.” Dumnezeu afirmă: „Te prețuiesc cu o afecțiune eternă!” (Ieremia 31:3)

Viața - o călătorie spirituală spre inima lui Cristos

Existența noastră pământească se desfășoară asemenea unei odisee spirituale, o călătorie fascinantă și plină de semnificație spre întâlnirea cu Cristos. 

Parcursul vieții este presărat cu o multitudine de experiențe, unele luminoase, altele întunecate, fiecare moment fiind o lecție valoroasă care ne modelează caracterul și ne transformă ființa. Bucuriile exuberante și tristețile profunde, victoriile răsunătoare și eșecurile aparent zdrobitoare se împletesc într-un labirint complex al existenței umane. Acest amalgam de trăiri ne învață virtutea răbdării, ne hrănește speranța și ne întărește încrederea în planul lui Dumnezeu cu privire la noi.

În adâncul inimii noastre arde cu intensitate dorința arzătoare de a ajunge „acasă” - acel tărâm al împlinirii unde sufletul găsește, în sfârșit, liniștea mult râvnită. Acest „acasă” transcende granițele fizice, fiind mai degrabă o stare sublimă a ființei, o dimensiune spirituală în care pacea, iubirea necondiționată și comuniunea intimă cu Dumnezeu sunt o realitate constantă. Este sanctuarul nostru interior, refugiul sigur în care ne putem retrage pentru a ne odihni de tumultul lumii și pentru a ne reîncărca energiile în vederea noilor provocări ce ne așteaptă.

Pe acest drum al vieții, Cristos este prezent în permanență, chiar dacă ochii noștri fizici nu-L pot percepe întotdeauna. El este far călăuzitor în noapte, vocea blândă care ne șoptește direcția corectă și prezența reconfortantă care ne alină în momentele de cumpănă. Prin cuvintele Sale pline de înțelepciune, prin exemplul Său de sacrificiu și iubire și prin harul Său revărsat asupra noastră, El ne oferă puterea necesară pentru a depăși orice obstacol și pentru a merge înainte cu încredere.

La capătul acestei călătorii pământești, Dumnezeu ne așteaptă cu brațele larg deschise, gata să ne primească în casa Sa celestă. Acolo, fiecare lacrimă va fi ștearsă cu grijă, fiecare rană sufletească va fi vindecată, iar amintirile dureroase vor fi transfigurate în povești inspiraționale de speranță și renaștere spirituală. În prezența Sa divină, vom înțelege că toate eforturile și sacrificiile noastre au avut un sens profund și că întreaga noastră călătorie n-a fost decât o pregătire pentru această comuniune eternă.

Să pășim, deci, cu încredere pe acest drum, amindindu-ne mereu că viața, în esența ei cea mai profundă, nu este altceva decât o călătorie spre inima iubitoare a lui Cristos - o călătorie care ne transformă, ne purifică și ne pregătește pentru îmbrățișarea finală cu Creatorul nostru.

Ioan Alexandru - Despre poezia creștină

Acest articol reprezintă transpunerea unei prelegeri ținută la Brăila de către poetul creștin Ioan Alexandru, sâmbătă 23 noiembrie 1991, cu ocazia primului festival național de poezie creștină “La început era Cuvântul”.

Sunt onorat că am fost invitat la acest prim festival de poezie creștină și vreau să încerc, în cele ce urmează, să definesc ceea ce este poezia creștină.

Am făcut acest lucru, cu câtva timp în urmă, la o universitate germană, unde au fost invitați poeți români, precum și toți poeții importanți din Germania.

Vă rog, așadar, să-mi îngăduiți să fac puțină teorie. Dacă acest cuvânt este abstract, vreau să precizez că, la origine, înseamnă “a-L vedea pe Dumnezeu”.

Un om care L-a văzut pe Dumnezeu era un om teoretic. Deci a face teorie asupra acestui lucru înseamnă a ne apropia de Cuvântul Lui Dumnezeu. Vedeți dumneavoastră, Isus Hristos, Domnul, S-a păstrat în istorie în două feluri. S-a păstrat ca figură istorică, pe care toți o simțim și ne întâlnim, la un moment dat, cu ea, și S-a păstrat prin Cuvântul Său.

Evanghelistul Ioan, care, la începutul Evangheliei sale spune: “La început era Cuvântul…” ne precizează tocmai acest fapt, că Isus Hristos poate fi cunoscut în două moduri. În două feluri ne putem întâlni cu Domnul nostru, cu Isus Hristos Cel istoric, care a trăit în Nazaret acum 2000 de ani, născut din Fecioara Maria, răstignit sub Pontiu Pilat și înviat din morți. Asta-i persoana Lui istorică.

La puțin timp după înviere a fost alcătuit canonul Noului Testament, deci acum ne putem întâlni cu Isus Hristos prin Cuvântul Său. Întâlnirea cu Isus Hristos cel istoric este apanajul unor oameni deosebiți, care n-au fost niciodată prea mulți într-o generație.

Paul Claudel, cel mai mare poet al Franței, a avut această întâlnire la 18 ani, dar n-a mărturisit-o decât înainte de moarte, ca să nu-i smintească pe oameni și să nu plece această mărturisire de la el.

Sunt absolut sigur că și între dumneavoastră sunt asemenea oameni, care L-au întâlnit pe Isus într-un mod tainic. Știu cu certitudine că toți care suntem aici ne putem întâlni cu Isus prin Cuvântul Său.

Experiența cea mai teribilă o constituie Emausul după înviere. Doi oameni dezamăgiți, îndreptându-se către satul lor, de care s-a alipit o făptură pe care ei n-au recunoscut-o. Și a început să vorbească cu ei, întrebându-i de ce sunt triști. Era tristețea întregii omeniri fără de Hristos. Și El a început să le vorbească despre proroci, tâlcuindu-le Scripturile. Atunci ei L-au recunoscut.

Hristos poate fi recunoscut prin Cuvânt! Acesta-i cel mai mare mister al existenței noastre – ne putem întâlni cu Hristos prin Cuvânt.

Spuneam recent, la o conferință din Grecia a tuturor teologilor din Est, că singura noastră salvare este aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu. N-avem altă salvare decât în a face studii profunde asupra Vechiului și Noului Testament, pentru a ne întâlni cu El. Omenirea se îndreaptă, cu certitudine, către Isus Hristos pentru că El este centrul omenirii. Îmi încep anual cursurile de la Universitate cu aceste cuvinte: “Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. (Ev. după Ioan 17:3)

Sunteți datori fiecare să vă duceți copiii la Biserică, la școli și universități creștine, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Evreii de la vârsta de 3 ani își duc copiii la rugăciune și-i învață Tora și de aceea fac lucruri mai mari decât alte popoare.

Biblia este cea mai mare Carte de poezie a lumii. Tot Noul Testament este format din imnuri și poezie. Isus Hristos a vorbit poezie. Poeții din secolul trecut au practicat o poezie fără de obiect. De 2000 de ani, pot să spun cu certitudine, că obiectul poeziei a fost învierea lui Hristos. Singurii poeți care au rămas sunt poeții creștini, pentru că au obiect! Poezia modernă nu mai are obiect. Nemaivestind învierea lui Hristos, ce să mai vestești, ce să mai spui?

Marele poet francez Pierre Emmanuel a spus că “cel mai mare scandal al omenirii nu este moartea, ci învierea lui Isus Hristos”. O poezie care ignoră învierea lui Isus nu are nici o valoare. Noi vrem ca poporul român să se întoarcă la poezie, pentru că a părăsit-o. Asta înseamnă o întoarcere la Cartea Cărților.

Un mare poet creștin spunea următoarele: “Ca un poet să scrie un poem valabil, trebuie să fi băut apă din trei izvoare: lumea ebraică a Vechiului Testament, lumea greacă a Noului Testament și lumea latină, pentru că limba latină a fost pentru Occident, timp de veacuri, limba sacră în care s-au exprimat cele mai mari gânduri. Aceste trei izvoare trebuie cunoscute îndeaproape de către un poet care vrea să facă ceva și să spună ceva oamenilor. Nu poți să pui în locul lui Dumnezeu, al Sfintei Treimi, niște fleacuri personale.”

Mi-aduc aminte de Paul Claudel când s-a ridicat împotriva suprarealismului și a fost atacat teribil de suprarealiști, spunându-i-se: “Să vedem cum vom discuta peste 40 de ani.”

Acum, după 40 de ani, pe suprarealiști nu-i mai citește nimeni, dar Paul Claudel este cel mai citit poet al Franței. Așa se va întâmpla și la noi. Toate sentimentele sunt ‘tabula rasa’. Toată poezia din ultima sută de ani, care n-are sentimente creștine, nu va mai fi citită de nimeni! Am citit o mulțime de cărți, dar cea mai pasionantă este Scriptura.

Poeții nu sunt altceva decât niște focuri aprinse de niște oameni în care arde setea de Dumnezeu. Mi-aduc aminte de acea noapte extraordinară, când am scris prima poezie. Fusesem să văd o pictură extraordinară, anume “Învierea lui Isus Hristos” de Grunewald. Am stat două zile să mă uit la ea. Locuiam în Pădurea Neagră, în orașul lui Heidegger, unde aveam o chiliuță. Am adormit și toată noaptea a stat asupra sufletului meu nemernic și păcătos, o lumină colosală. O lumină nemaipomenită… Săltam de fericire. Sunt absolut sigur că era lumina Învierii. Am scris în acea noapte, aproape pe cearceaf, poemul “Lumină lină”, pe care l-am trimis în țară, la Luceafărul, unde a apărut pe prima pagină (…)

Poeții sunt această mărturie a învierii lui Isus Hristos în istorie și a prezenței Duhului Sfânt în viața noastră. Dacă vreți să faceți un poem bun, eu vă dau următoarea rețetă: este nevoie să țineți seama de 4 lucruri care pleacă, toate, de la Isaia 61.

Când cercetezi viața cuiva și vrei să scrii despre el, trebuie să vezi dacă a fost gata de jertfă. Tot secretul vieții este de a-l găsi pe om în stare de jertfă. N-aveți nici o valoare dacă nu sunteți oameni pregătiți pentru jertfă. Dacă aceste lucruri nu se înțeleg, nu veți putea face niciodată o operă creștină.

A doua condiție este să nu cârtești. Toți suntem tentați să fugim de pe cruce. Lucrarea noastră este ca, obligatoriu, fără cârtire, să ne luăm crucea.

Al treilea lucru necesar pentru ca o lucrare să reușească este ca să fie făcută fără de violență, iar cea de-a patra condiție este să fie pe placul lui Dumnezeu.

În Isus Hristos avem un exemplu desăvârșit. De bună voie, fără cârtire și fără de violență a făcut o lucrare pe placul lui Dumnezeu.

În puterea Bibliei, vestită de poeți, stă Cuvântul capabil de a schimba viața oamenilor. Ce poate fi mai minunat decât a schimba viața unui om? Să știți că un poet extraordinar poate schimba viața unui om, un om care este în stare să se spânzure, care nu mai are nici o nădejde. Este vorba de schimbarea vieții și a direcției oamenilor.

Avem o misiune colosală în istorie. Trăiască poezia românească, care se naște în acest oraș al martirilor, capabilă de a schimba viața și direcția oamenilor dinspre moarte înspre viață!

Așa să ne ajute Dumnezeu!