Ioan Alexandru - Despre poezia creștină

Acest articol reprezintă transpunerea unei prelegeri ținută la Brăila de către poetul creștin Ioan Alexandru, sâmbătă 23 noiembrie 1991, cu ocazia primului festival național de poezie creștină “La început era Cuvântul”.

Sunt onorat că am fost invitat la acest prim festival de poezie creștină și vreau să încerc, în cele ce urmează, să definesc ceea ce este poezia creștină.

Am făcut acest lucru, cu câtva timp în urmă, la o universitate germană, unde au fost invitați poeți români, precum și toți poeții importanți din Germania.

Vă rog, așadar, să-mi îngăduiți să fac puțină teorie. Dacă acest cuvânt este abstract, vreau să precizez că, la origine, înseamnă “a-L vedea pe Dumnezeu”.

Un om care L-a văzut pe Dumnezeu era un om teoretic. Deci a face teorie asupra acestui lucru înseamnă a ne apropia de Cuvântul Lui Dumnezeu. Vedeți dumneavoastră, Isus Hristos, Domnul, S-a păstrat în istorie în două feluri. S-a păstrat ca figură istorică, pe care toți o simțim și ne întâlnim, la un moment dat, cu ea, și S-a păstrat prin Cuvântul Său.

Evanghelistul Ioan, care, la începutul Evangheliei sale spune: “La început era Cuvântul…” ne precizează tocmai acest fapt, că Isus Hristos poate fi cunoscut în două moduri. În două feluri ne putem întâlni cu Domnul nostru, cu Isus Hristos Cel istoric, care a trăit în Nazaret acum 2000 de ani, născut din Fecioara Maria, răstignit sub Pontiu Pilat și înviat din morți. Asta-i persoana Lui istorică.

La puțin timp după înviere a fost alcătuit canonul Noului Testament, deci acum ne putem întâlni cu Isus Hristos prin Cuvântul Său. Întâlnirea cu Isus Hristos cel istoric este apanajul unor oameni deosebiți, care n-au fost niciodată prea mulți într-o generație.

Paul Claudel, cel mai mare poet al Franței, a avut această întâlnire la 18 ani, dar n-a mărturisit-o decât înainte de moarte, ca să nu-i smintească pe oameni și să nu plece această mărturisire de la el.

Sunt absolut sigur că și între dumneavoastră sunt asemenea oameni, care L-au întâlnit pe Isus într-un mod tainic. Știu cu certitudine că toți care suntem aici ne putem întâlni cu Isus prin Cuvântul Său.

Experiența cea mai teribilă o constituie Emausul după înviere. Doi oameni dezamăgiți, îndreptându-se către satul lor, de care s-a alipit o făptură pe care ei n-au recunoscut-o. Și a început să vorbească cu ei, întrebându-i de ce sunt triști. Era tristețea întregii omeniri fără de Hristos. Și El a început să le vorbească despre proroci, tâlcuindu-le Scripturile. Atunci ei L-au recunoscut.

Hristos poate fi recunoscut prin Cuvânt! Acesta-i cel mai mare mister al existenței noastre – ne putem întâlni cu Hristos prin Cuvânt.

Spuneam recent, la o conferință din Grecia a tuturor teologilor din Est, că singura noastră salvare este aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu. N-avem altă salvare decât în a face studii profunde asupra Vechiului și Noului Testament, pentru a ne întâlni cu El. Omenirea se îndreaptă, cu certitudine, către Isus Hristos pentru că El este centrul omenirii. Îmi încep anual cursurile de la Universitate cu aceste cuvinte: “Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. (Ev. după Ioan 17:3)

Sunteți datori fiecare să vă duceți copiii la Biserică, la școli și universități creștine, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Evreii de la vârsta de 3 ani își duc copiii la rugăciune și-i învață Tora și de aceea fac lucruri mai mari decât alte popoare.

Biblia este cea mai mare Carte de poezie a lumii. Tot Noul Testament este format din imnuri și poezie. Isus Hristos a vorbit poezie. Poeții din secolul trecut au practicat o poezie fără de obiect. De 2000 de ani, pot să spun cu certitudine, că obiectul poeziei a fost învierea lui Hristos. Singurii poeți care au rămas sunt poeții creștini, pentru că au obiect! Poezia modernă nu mai are obiect. Nemaivestind învierea lui Hristos, ce să mai vestești, ce să mai spui?

Marele poet francez Pierre Emmanuel a spus că “cel mai mare scandal al omenirii nu este moartea, ci învierea lui Isus Hristos”. O poezie care ignoră învierea lui Isus nu are nici o valoare. Noi vrem ca poporul român să se întoarcă la poezie, pentru că a părăsit-o. Asta înseamnă o întoarcere la Cartea Cărților.

Un mare poet creștin spunea următoarele: “Ca un poet să scrie un poem valabil, trebuie să fi băut apă din trei izvoare: lumea ebraică a Vechiului Testament, lumea greacă a Noului Testament și lumea latină, pentru că limba latină a fost pentru Occident, timp de veacuri, limba sacră în care s-au exprimat cele mai mari gânduri. Aceste trei izvoare trebuie cunoscute îndeaproape de către un poet care vrea să facă ceva și să spună ceva oamenilor. Nu poți să pui în locul lui Dumnezeu, al Sfintei Treimi, niște fleacuri personale.”

Mi-aduc aminte de Paul Claudel când s-a ridicat împotriva suprarealismului și a fost atacat teribil de suprarealiști, spunându-i-se: “Să vedem cum vom discuta peste 40 de ani.”

Acum, după 40 de ani, pe suprarealiști nu-i mai citește nimeni, dar Paul Claudel este cel mai citit poet al Franței. Așa se va întâmpla și la noi. Toate sentimentele sunt ‘tabula rasa’. Toată poezia din ultima sută de ani, care n-are sentimente creștine, nu va mai fi citită de nimeni! Am citit o mulțime de cărți, dar cea mai pasionantă este Scriptura.

Poeții nu sunt altceva decât niște focuri aprinse de niște oameni în care arde setea de Dumnezeu. Mi-aduc aminte de acea noapte extraordinară, când am scris prima poezie. Fusesem să văd o pictură extraordinară, anume “Învierea lui Isus Hristos” de Grunewald. Am stat două zile să mă uit la ea. Locuiam în Pădurea Neagră, în orașul lui Heidegger, unde aveam o chiliuță. Am adormit și toată noaptea a stat asupra sufletului meu nemernic și păcătos, o lumină colosală. O lumină nemaipomenită… Săltam de fericire. Sunt absolut sigur că era lumina Învierii. Am scris în acea noapte, aproape pe cearceaf, poemul “Lumină lină”, pe care l-am trimis în țară, la Luceafărul, unde a apărut pe prima pagină (…)

Poeții sunt această mărturie a învierii lui Isus Hristos în istorie și a prezenței Duhului Sfânt în viața noastră. Dacă vreți să faceți un poem bun, eu vă dau următoarea rețetă: este nevoie să țineți seama de 4 lucruri care pleacă, toate, de la Isaia 61.

Când cercetezi viața cuiva și vrei să scrii despre el, trebuie să vezi dacă a fost gata de jertfă. Tot secretul vieții este de a-l găsi pe om în stare de jertfă. N-aveți nici o valoare dacă nu sunteți oameni pregătiți pentru jertfă. Dacă aceste lucruri nu se înțeleg, nu veți putea face niciodată o operă creștină.

A doua condiție este să nu cârtești. Toți suntem tentați să fugim de pe cruce. Lucrarea noastră este ca, obligatoriu, fără cârtire, să ne luăm crucea.

Al treilea lucru necesar pentru ca o lucrare să reușească este ca să fie făcută fără de violență, iar cea de-a patra condiție este să fie pe placul lui Dumnezeu.

În Isus Hristos avem un exemplu desăvârșit. De bună voie, fără cârtire și fără de violență a făcut o lucrare pe placul lui Dumnezeu.

În puterea Bibliei, vestită de poeți, stă Cuvântul capabil de a schimba viața oamenilor. Ce poate fi mai minunat decât a schimba viața unui om? Să știți că un poet extraordinar poate schimba viața unui om, un om care este în stare să se spânzure, care nu mai are nici o nădejde. Este vorba de schimbarea vieții și a direcției oamenilor.

Avem o misiune colosală în istorie. Trăiască poezia românească, care se naște în acest oraș al martirilor, capabilă de a schimba viața și direcția oamenilor dinspre moarte înspre viață!

Așa să ne ajute Dumnezeu!