De ce a creat Dumnezeu zâmbetul şi lacrimile?!

http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/

Odată, de mult timp, Domnul se plimba printr-o grădină atât de frumoasă, numită Eden...
În răcorea zilei se întâlnea cu bunul Lui prieten – omul...Nu se mai săturau stând şi bucurându-se unul de altul...De fiecare dată aveau ceva nou de dăruit unul celuilalt...Era un izvor nesecat de iubire care dăruia neîncetat...Totul în jur părea nemişcat...Frumuseţea sufletească a celor doi în sfânta lor părtăşie întrecea cu mult frumuseţile pieritoare care îi încojurau...Părea că şi acestea doreau să li se cuibărească în sufletele lor pline de iubire...

Când se lăsa noaptea cu stelele cernând luminiţe albastre, omul îşi odihnea tâmpla pe perna de vise...Adormea întotdeauna zâmbind cu gândul la frumuseţea zilei trecute...Zâmbea şi în somn, iar îngerii culegeau zâmbetele lui şi le duceau la Dumnezeu căruia îi era atât de dor de prietenia Lui cu omul. Din ochii divini se revărsau peste grădină stropi fini de dor ...În zori a luat raze din soare şi le-a trimis să-l trezească şi să-l înveselească pe bunul lui prieten...

Omul se trezeşte zâmbind...Adună în suflet toate frumuseţile dimineţii şi zâmbeşte la gândul că în curând se va întâlni din nou cu Prietenul lui...Simte că doar pentru asta trăieşte, şi e atât de fericit!...şi nu ştiu cum se face, dar în ochii lui se vedeau două izvoare strălucind în lumina trandafirie a răsăritului...Iată că Dumnezeu s-a apropiat de om...L-a sărutat pe lacrimile lui de dor...

La picioarele lor, peste câteva margarete ca nişte sori cu raze albe, cădeau îmbrăţişate lacrimile de fericire ale celor doi...Dumnezeu şi omul...

Sa strige reinvierea in noi

http://crestintotal.wordpress.com/2009/03/28/sa-strige-reinvierea-in-noi/#more-3940

“Doamne, sunt uscat!”
Prăbuşit în mijlocul deşertului, fără vise, pustiu de dragoste şi frânt de rănile trecutului, prea gol pentru a mai putea fi umplut, slăbit de vânturile urii… încerc să aflu de ce sunt aici.
… încercam să îmi târăsc sufletul prin nisipul singurătăţii, într-o direcţie pe care o credeam corectă.
 Plâng undeva între existenţă şi neexistenţă!
Plâng pentru că nu găsesc alt motiv care să mă aducă în Faţa Ta, curat, înafară de propia Ta Persoană!
A fost o vreme în care mă-ndoiam că Tu exişti…
… ca răspuns, m-ai adus în deşert, în mijlocul existenţei Tale!
Zile în şir, strigam că nu îţi pasă…
… ca răspuns, mi-ai arătat o oază unde să pot supravieţui!
Dar săptămânile au trecut şi, sătul de mana miraculoasă, am cârtit împotriva Ta. Ti-am aruncat reproşuri fără logică, tânjind după scalvia Egiptului din care tocmai m-ai scăpat.
Ca răspuns, nu ai trimis balene să mă înghită, ci ai poruncit corbilor să-mi aducă pâine şi ai facut să plouă cu prepeliţe.
Cu toate acestea, m-am răzvrătit fiindcă nu vroiam să accept modul de viaţă la care mă chemai.
 … Aveam ochii deschişi, dar nu vedeam cât de mult mă doreai ca prieten…
şi nu mă cutreierau fiori când te auzeam suspinând după fiecare cuvânt care-l rosteam şi care străpungea, ca o suliţă, coapsa Ta…
… dar , cu toate acestea, ai rămas aici!
 … Intr-o zi, obosit să-ţi observ mereu umbra prin apropiere, m-am umplut de mânie şi fără să privesc în ochii Tăi, te-am rănit de moarte printr-un cuvânt:
 ” Răstigneşte-Te!”
 In clipa următoare te-am văzut mai trist ca niciodată…
Aşteptam să mă distrugi, să mă ştergi de pe faţa pământului şi din inima Ta,
dar m-ai privit tăcut, atât de adânc, încât piatra ce-o purtam în loc de inimă s-a sfărmat în mii de bucăţi…
Uimit şi speriat de schimbarea ce se producea în mine tainic, te-am văzut cum te întorci…
… te-am privit plecând, fără să mai pot spune ceva…
 Primul pas făcut în direcţia opusă în care Tu erai, a fost ca un ecou în golul în care odată bătea o inimă.
Conştiinţa începea să se trezească, iar anotimpul îngheţat în care zăceam, începea să simtă schimbări la o escală uriaşă.
Stiam că nu meritai să-ţi vorbesc atât de gol.
Niciodată nu ai căutat să mă dobori ( deşi aveai puterea ), chiar dacă eu am facut-o.
Acum, când începeau a curge în mine râuri de viaţă, întelegeam că până azi am fost o stană de piatră.
Cât timp umbra Ta mă urmărea, aveam vise…
… azi, prima zi în care mă lipsesc de propia-mi umbră, visez praf şi cenusă.
Tot ce era plăcut şi măreţ ai luat cu Tine…
… Existenţa Ta crea frumosul!
 Acum înţelegeam… dar era prea tarziu!
 Plâng pentru că ieri, mi-ai spus că dragostea este bunătate şi este răbdare, o îndelungă răbdare!… Ea nu se mânie, nu se gândeşte la rău, acoperă şi nădăjduieşte totul…
Ai spus că înseamnă jertfă… şi …
mi-ai mai spus că dragostea eşti Tu!
 Ieri am lăsat cuvintele să le fure vântul.
Azi, privind la tot ce ai făcut, la tot ce eşti, la ce eram când erai Tu… CRED!
… dar … e prea târziu!
 Mă opresc din autodistrugerea mea şi ascult tăcerea de suspine…
Imi întorc privirea în direcţia în care te-am văzut plecând ( când te-am alungat ) şi mă prăbuşesc printre mormane de trecuturi.
Undeva, în orizont, uneşte Cerul cu pământul, o Cruce!
Văd un Miel cărând o Golgota pe umeri…
Cu respiraţia tăiată şi lacrimi la fereastra ochilor, privesc în tăcere…
El, se opreste din mersul împovărat, se întoarce şi mă priveşte…
Pentru a doua oară mă pătrund ochii Lui până în temeliile fiinţei şi izbucnesc în cereri de iertare…
… dar e prea târziu…
 Mă ridic şi alerg strigând:
 ” Opreşte!”
dar distanta dintre noi, cu cât alerg mai mult, cu atât se face mai mare…
Doamne… ( suspin cu o mână întinsă ) crucea nu e pentru Tine…
… crucea aceea e pedeapsa mea… Nu Tu, ci eu…
… dar se frânge vorba-n gât…
Aud lovituri de ciocan şi-un strigăt de durere străbate Universul:
” Eli, Eli, lama sabactani!”
… când mi-am pironit genunchii în faţa crucii…
era prea târziu…
” Eu te-am trimis aici…”
” Dragostea nu cunoaşte mândria! ” ( un răspuns de nicăieri )
” … Eu am străpuns Doamne, coapsa Ta… “
” Dragostea rabdă!” ( din nou Vocea fără chip )
” Eu te-am alungat …”
“Dragostea iartă!” ( acelaşi glas )
“… eu.. eu te-am răstignit …”
” Dragostea suferă. Eu sunt Dragoste!”
 ştiam…
ştiam … era El!
Mi-a spus o dată că se va jertfi de dragul meu, dar abea acum puteam să cred.
Râuri roşii se adunau pe pământul negru în formă de inimă…
“Sunt aici, la picioarele lemnului… sunt altul Doamne!
Iartă-mă!
Am descojit minciuni, şi am vândut înaltul pe-un măr de nevegheri…
Ca rezultat, acum… sunt cu o inimă mai gol!”
———————————————————————–
Era un ceas de răsărit, iar eu plângeam lângă o piatră trasă, la o gură de mormânt pustiu.
Acum credeam tot ce cândva mi-a spus;
credeam că este Dragoste, Apă şi Viaţă!
S-a scuturat pământul adânc, din temelii, şi inima de sânge, prin vibraţii, a prins viaţă…
Apoi, a fost sădită-n mine!
Mulţumesc pentru vibraţii şi trăiri!
Mulţumesc că nu m-ai părăsit de tot, şi nu m-ai şters, deşi meritam…
Mulţumesc că ai ales să porţi crucea în locul meu…
Mulţumesc pentru că ai avut în planul Tău o Golgota pentru fiecare…
şi ai născut inimi din izvoare roşii…
Mulţumesc că ai înviat şi există mormântul, gol…
Mulţumesc că ai zguduit lumea şi Universul, ca să rupi lanţurile morţii, să zdrobesti pietrele, să umplii golul cu inimi din Tine!
Ai adus reînvierea la ferestre.. la ferestrele ochilor!
” Căci aşa cum este inima ta, asa este şi faţa ta, iar ochii sunt fereastra sufletului! “

by Ligia Trinca

Registrul bisericii tale

http://orizontuladvent.wordpress.com/2009/02/19/registrul-bisericii-tale/

O anchetă făcută pe plan national în USA, privind membrii din registrele bisericilor, oferă următoarele cifre:

10% - nu pot fi găsiți nicăieri

20% - nu participă niciodată la un serviciu divin

25% - recunosc că nu se roagă niciodată

35% - recunosc că nu citesc niciodată Biblia

40% - nu contribuie financiar la programele bisericii

60% - nu dau nimic pentru proiectele misionare

65% - nu citesc niciodată lecțiunea săptămânală

75% - refuză orice răspundere în biserica

85% - nu invită niciodată pe cineva la biserica

90% - nu iau parte niciodată la ora de rugăciune săptămânală

95% - nu câștigă niciodată un suflet la Cristos,

dar

100% - se așteaptă să mearga în cer!

Consideratii despre arta, artisi si crestinism

“Neprihãnitilor, bucurati-vã în Domnul! Oamenilor fãrã prihanã le sade bine cântarea de laudã.Lãudati pe Domnul cu arfa, lãudati-L cu alãuta cu zece coarde.Cântati-I o cântare nouã! Faceti sã rãsune coardele si glasurile voastre!” (Psalmul 33:1-3)

Dumnezeu se bucura de arta. Dumnezeu se bucura de o inima dispusa sa inchine intreaga estetica a puritatii in fata Aceluia care insusi a contemplat si definit arta. De-alungul secolelor insa, omul a dat uitarii adevaratul scop al artei: acela de a-L proslavi pe Dumnezeu. Si artistul, in loc sa se dedice sublimului plenar care reveleaza autenticitatea, veridicitatea si sacralitatea Lui Dumnezeu, a cautat o alta cale de satisfacere si transpunere a experientei estetice…aceea a eului. Astfel, s-a creat un adevarat clivaj intre arta vie si cadru de expresie, cadru care s-a transformat intr-o piata de desfacere, de consum, imbratisand tiparele ieftine a exprimarii de sine a omului. Lupta dintre frumosul divin si snobism se regaseste intr-o multitudine de aspecte ale vietii cotidiene, fie ca este vorba de institutii, curente sau manifestari.

Dumnezeu insa, indeamna omul la reorientare. Refocalizand expresia frumosului dinspre om inapoi spre Dumnezeu trecem conditia umana de la egoism si mediocritate la sublim si absolut. Sfantul Augustin, referindu-se la conditia artistica a muzicii povatuia pe cel ce se afla in cautarea adevarului artistic la “a canta despre lucruri mai inalte”,sau “MAJORA CANAMUS”. Cata intelepciune intr-un gand aparent simplu si pueril. Daca arta contemporana ar imbraca aceasta haina a elegantei pure, intreaga filosofie despre viata si om s-ar resuscita intr-un cadru plin de valori demne de urmat ( “Încolo, fratii mei, tot ce este adevãrat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptã bunã, si orice laudã, aceea sã vã însufleteascã.” Filipeni 4:8)

Scrisoare de la cel mai bun prieten

Scumpul meu prieten,

Iti trimit aceasta scrisoare printr-unul dintre ucenicii Mei. Voiam doar sa afli cat de mult te iubesc si Imi pasa de tine, si cat de mult mi-as dori sa devin o parte importanta a vietii tale.

Azi-dimineata, cand te-ai trezit, Eu eram deja acolo, langa tine, in lumina frumosului Meu rasarit de soare, care iti invadase camera. Speram sa Imi spui “Buna dimineata!”; nu ai facut-o. M-am gandit ca e - poate - putin cam devreme pentru tine, sa imi poti simti prezenta.

Din nou, am incercat sa iti atrag atentia atunci cand ai iesit pe usa: ti-am sarutat fata, printr-o adiere blanda si molatica. Am suflat asupra ta cu respiratia Mea parfumata cu arome de flori. Apoi, ti-am inganat un cantec de dragoste, prin glasul pasarilor din copaci. Tu, pur si simplu, ai trecut mai departe…

Mai tarziu, te-am privit in timp ce stateai de vorba cu vreo cativa prieteni. Oh, cat de mult Imi doream sa fi stat de vorba la fel, si cu mine! Am tot asteptat, dar tu nu ai facut altceva decat sa iti continui drumul…

Dupa-amiaza, am trimis la tine o ploaie invioratoare si ti-am stralucit din fiecare strop al ei. Ba, chiar am strigat catre tine, de vreo doua ori, prin glasul tunetului, incercand sa iti atrag atentia. Apoi, prin nori albiciosi si pufosi, ti-am zugravit un minunat curcubeu. Eram sigur ca ma vei putea vedea; dar tu nu ai devenit nici atunci constient de prezenta Mea.

Ca sa iti inchei ziua, ti-am trimis un apus de mai mare frumusetea. Apoi, ti-am licarit de mii de ori, prin stele, sperand ca vei vedea acest lucru si, la randu-ti, imi vei face si tu cu ochiul. Nu ai facut-o.

Seara, cand ai mers la culcare, am revarsat lumina Lunii pe fata ta, incercand sa iti dau de stire ca sunt acolo, langa tine. Speram sa stai un pic de vorba cu mine, inainte sa adormi. Nu Mi-ai adresat nici un cuvant. Desi indiferenta ta m-a indurerat profund, am continuat sa veghez asupra ta noaptea intreaga, sperand ca poate-poate imi vei adresa un “Buna dimineata!” la trezire.

In fiece zi, M-am aratat tie in multe si minunate moduri, in speranta ca Ma vei accepta ca Pastor al sufletului tau. Pentru ca Eu sunt singurul care iti poate implini toate nevoile. Dragostea Mea pentru tine este mai adanca decat cel mai adanc ocean si mai mare decat insusi cerul cel albastru. Am atat de multe sa iti daruiesc! Te rog, da-mi vesti despre tine, cat mai curand!

Pentru totdeauna, prietenul tau care te iubeste, Isus

Religios ori Mantuit?

Ce te caracterizeaza?

Faptele Apostolilor 4:12.
"In nimeni altul nu este mantuire; caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti."

De-alungul anului, celebram multe sarbatori religioase. Gasim ca omul firesc doreste sa fie religios, si din cand in cand, face multe lucruri crezand ca se inchina lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu ne invata ca a fi religios nu e acelasi lucru cu a fi salvat. E foarte posibil sa fii religios si sa n-ajungi in ceruri!

Textul nostru ne-nvata ca nu este salvare sau mantuire in nici un alt nume decat Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu exista nici un alt nume sub ceruri prin care putem fi mantuiti. Ori esti mantuit prin Isus Hristos, ori nu esti mantuit si esti pierdut!

Pur si simplu, nu trebuie sa fie nici confuzie, nici contradictie. Sub ceruri in multe nume putem gasi religie, dar mantuire putem gasi numai intr-unul singur: acela e Numele lui Isus Hristos.

Preotii, proorocii, supunerea la autopedepse, si nici chiar rugaciunile nu te pot mantui, ci numai Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Serviciile religioasa, faptele bune, darniciile, si chiar lacrimile, nu au putere de a produce viata vesnica. Cuvantul lui Dumnezeu ne spune in I Ioan 5:11, 12, ca "Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata."

In general oamenii accepta a cunoaste despre viata de crestin, dar refuza sa accepte in inimile lor pe Hristos. Oamenii accepta sa lucreze pentru biserica, dar refuza sa se identifice cu pacatosul vinovat care are nevoie sa fie salvat. Oamenii accepta sa creada in principiile morale ale Cuvantului lui Dumnezeu bazate pe cele zece porunci dar refuza sa creada in lucrul Fiul lui Dumnezeu care prin moartea Sa le-a salvat sufletele. Deasemenea ii vine greu omului sa se odihneasca in aceasta credinta.

RELIGIA este inbunatatirea naturii omului.
MANTUIREA este primirea naturii noi prin acceptarea lui Isus Hristos ca Domn si Mantuitor personal.

Cuvantul lui Dumnezeu ne spune in Ioan 1:12 ca "tuturor celor ce L-au primit, adica celorce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu."

RELIGIA ne imbraca in haina propriei noastre neprihaniri (dreptati) dar proorocul Isaia ne spune ca neprihanirea noastra este ca o haina manjita inaintea lui Dumnezeu.
MANTUIREA ne imbraca in neprihanirea perfecta a lui Hristos care singura ne poate face acceptabili in fata lui Dumnezeu.

Cuvantul lui Dumnezeu ne spune in Tit 3:5 ca "El ne-a mantuit nu prin faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin inoirea facuta de Duhul Sfint."

RELIGIA este lucrul omului pentru Dumnezeu.
MANTUIREA este lucrul lui Dumnezeu pentru om.

Isaia 53:6 ne spune ca: "Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor."

RELIGIA spune: Aduc ceva in mana mea.
MANTUIREA spune: Nu pot sa aduc nimic.

Efeseni 2:8, 9 spune: "Caci prin har ati fost mantuiti prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. "

RELIGIA este a ma increde in lucrul facut de mine.
MANTUIREA este a ma increde in lucrul facut pentru mine de Hristos.

Evrei 10:10 spune ca "prin aceasta voie am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odata pentru totdeauna."

RELIGIA depinde de purtarea mea.
MANTUIREA depinde de credinta mea.

Faptele Apostolilor 16:31 spune: "Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit tu si casa ta."

RELIGIA spune sa ne purtam cat se poate de bine.
MANTUIREA spune ca trebuie sa acceptam darul perfect al lui Dumnezeu.

Romani 6:23 spune ca "darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru."

RELIGIA depinde de suficienta caracterului.
MANTUIREA depinde de Jertfa de pe Cruce.

I Corinteni 1:18 spune ca "propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu."

RELGIA se straduieste sa aduca o jertfa.
MANTUIREA se increde in Jertfa Adusa.

Ioan 19:30 spune "Cand a luat Isus otetul, a zis: "S-a ispravit! Apoi Si-a plecat capul, si Si-a dat duhul."

RELIGIA se lupta sa te faca desavarsit.
MANTUIREA se reazama pe o rascumparare desavarsita.

I Petru 1:18, 19 spune "Stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati dela parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana."

RELIGIA incearca sa ne aduca din intuneric la lumina.
MANTUIREA ne aduce din moarte la viata.

Ioan 5:24 spune ca "cine asculta cuvintele Mele, si crede in Celce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.

RELIGIA spune ca trebuie sa fim gasiti in casa lui Dumnezeu.
MANTUIREA spune ca trebuie "sa fiu gasit in El, nu avand o neprihanire a mea, pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu prin credinta.." Filipeni 3:9

E bine deci sa ne amintim textul "In nimeni altul nu este mantuire; caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." Faptele Apostolilor 4:12

Intrebarea care se pune este urmatoarea: crezi ca esti un om religios sau unul mantuit?

Daca esti doar religios, atunci vei pierde Cerurile si vei petrece eternitatea departe de Dumnezeu si de Fiul Sau, intr-un loc de chin.

Daca tu esti mantuit, ai fagaduinta (promisiunea) vietii vesnice cu Dumnezeu si Fiul Sau.

Principii de gandire critica

http://penticostalul.wordpress.com/

Gandirea “reprezinta nivelul cel mai inalt de prelucrare si integrare a informatiei despre lumea externa si despre propriul eu” (wikipedia). Un om nu poate gandi de la sine, nu poate face rationamente logice autentice “din burta”, el are nevoie de informatie si de efort pentru a prelucra si integra aceste informatii.

Iata cateva sugestii care ne pot ajuta sa gandim critic:
1. Observa cu atentie ceea ce se intampla in jurul tau. Observa fiecare detaliu. Noteaza-l. Retine-l. “Inmulteste anchetele privitoare la martori. Atentie la ce spui. Din rastalmacirea spuselor tale s-ar putea isca minciuni” (Simion Ben Chetah).
2. Analizeaza rationamentul ideilor pe care le auzi. Fiecare rationament, mai ales in probleme religioase, trebuie sa fie biblic si apoi logic. Analizeaza baza biblica si logica a respectivelor argumente. Observa punctele slabe. Noteaza punctele tari.
3. Evalueaza calm, rational, fara a te lasa dominat de prejudecati, de idei preconcepute. Nu te teme sa supui unui tir dur de intrebari argumentele pe care le analizezi. Adevarul nu fuge de analiza, el nu se ascunde, nu se teme de lupta dintre idei, ci, dimpotriva, adevarul este un luptator experimentat.
4. Strange cat mai multe informatii. Informeaza-te din surse cat mai sigure. Citeste, studiaza si mediteaza la Cuvantul lui Dumnezeu. Practica disciplinele spirituale in cadrul carora informatiile sunt mult mai usor de evaluat.
5. Fii gata sa accepti chiar si ideile care, initial, ti se pareau inacceptabile. Nu tot ce ni se pare noua ca e adevarat este adevarat, cum, la fel de bine, nu tot ce ni se pare noua ca este fals este intr-adevar fals.

Mainile mele, inima Lui

In cartea sa “Fearfully and Wonderfully Made”, Dr Paul Brand ne povesteste…

In timpul razboiului, o catedrala din Anglia aproape ca a fost distrusa in intregime dupa un bombardament. Dupa razboi, studentii Germani au reconstruit catedrala care fusese rau distrusa.

Lucrul a progresat in cladire dar era acolo o statuie grandioasa a Domnului Isus tare distrusa; Statuia il reprezenta pe Domnul Isus si El statea cu bratele deschise si sub statuie erau urmatoarele cuvinte: “Veniti la Mine.”

Voluntarii germani au discutat intre ei mult cu scopul sa reconstituie statuia. Mici cirpeli ar fi aranjat marea parte a statuii dar miinile deschise ale Mintuitorului prezentau o problema serioasa. Sa refaci miinile ar fi fost o munca foarte lunga, delicata si chiar costisitoare. Lucratorii au decis sa lase statuia asa cum era.

Statuia este si astazi fara miini, dar lucratorii au lasat o inscriptie acolo care spune:”Christos nu are alte miini…decit ale noastre!!!”

Dorinta

Cind esti pe un drum gresit, posibil ca nu vei intimpina prea multe dificultati, problemele incep abia atunci cind vrei sa schimbi directia fiindca intri pe contrasens.

Probabil ca se poate numi ciudat acel moment in care, inconjurat fiind de un peisaj frumos, aflat intr-un spatiu cald, primitor si plin de particulartitati, sa simti brusc propria-ti uritenie, mai evidenta pe acel fundal.

Si desi mute, obiectele care te inconjoara, sa-ti amplifice diformitatile. Daca ar fi vorba despre defecte fizice, situatia ar fi mult mai simpla, exista masti cosmetice pentru orice tip de ten. Insa operatii estetice de caracter nu se intimpla, iar slutenia interioara e greu de suportat si pentru purtator si pentru privitori.

E ca si cum te trezesti intr-o dimineata obisnuita, in patul tau de acasa, in timp ce soarele intra pe geam si toate obiectele din jur te mingiie cu prezenta lor, dar descoperi deodata ca din oglinda te priveste un strain, o creatura cu urme vagi de uman si cu trasaturile unui cocosat de la Notre Dame.

Doamne, recreaza-ma dupa asemanarea Ta sau macar dupa umbra Ta si da-mi forma si frumusetea unui fir de iarba,
sparge oglinzile in care mi se reflecta diformitatile si lasa-ma sa ma privesc doar in iertarea Ta,
curma tirisul meu inutil si penibil intru acea pretinsa dorinta de crestinism
si desfiinteaza cu finalitate de “interzis” jalnica mea incercare de mentinere in pozitie bipeda,
invata-ma mersul, mersul pe urmele Tale,
fiindca, Doamne, tot ce mi-a ramas e neputinta unui ratacit in desert care, cu gura uscata si cu ochii inecati de nisip,
nu mai stie sa murmure decit un cuvint legat de cea mai mare dorinta a vietii lui
asa cum nu si-a mai dorit niciodasta ceva :
” Apa!”
si cu ultimele farime de vointa as putea sa strig cu voce tare,
asa cum cred ca au facut leprosii care oricum nu mai aveau ce pierde, dar gindind probabil ca desi e nebuneste, ar mai exista o sansa la un milion,
as putea deci sa strig singurele cuvinte pe care omul nu va gresi niciodata spunindu-le : “ Isuse, Fiul lui David, ai mila de mine !”

Simona Dumbrava - Majesty.ro

Paradoxul vremurilor noastre

Avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.


Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca s-ar putea sa nu fie lânga tine o eternitate.

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care acum te adora, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.

Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.

Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima.

O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.