O tînără s-a dus la mama ei spunîndu-i despre viaţa ei şi despre cît de greu îi este. Nu ştia cum să meargă mai departe şi se hotărîse să renunţe. Era obosită de luptă şi de zbateri. Părea că de îndată ce o problemă se rezolva, apărea alta.
Mama ei o luă la bucătărie. Umplu 3 vase cu apă şi le puse pe fiecare la foc mare. Curînd, apa a fiert. În primul vas a pus morcovi, în al 2-lea a pus ouă şi în al 3-lea a pus cafea. Le-a lăsat la fiert, fără să spună un cuvînt. În aproximativ 20 minute ea a stins focul peste tot. A scos afară morcovii şi i-a pus într-un bol. A scos ouăle şi le-a pus într-un bol. Apoi a pus şi cafeaua într-un bol. Întorcîndu-se către fiica ei, a întrebat: „Spune-mi, ce vezi?”. „Morcovi, ouă, cafea”, spuse ea. Mama ei a împins-o mai aproape, rugînd-o să atingă morcovii. Ea i-a atins, observînd că sînt moi. Apoi, mama a rugat-o să ia un ou şi să-l spargă. După ce a înlăturat coaja, ea observă oul fiert tare. În cele din urmă, mama o rugă să ia o gură de cafea. Fiica zîmbea, în timp ce gusta aroma bogată a cafelei. Apoi, fiica întrebă: „Ce înseamnă asta, mamă?” Mama îi explică că fiecare din aceste alimente a suportat aceeaşi adversitate: apa fiartă. Fiecare a reacţionat diferit. Morcovul a fost la început tare, dur şi neînduplecat. Totuşi, în apa fiartă el s-a înmuiat şi a devenit slab. Oul a fost fragil. Coaja lui subţire proteja lichidul interior, dar, după ce a stat în apa fiartă, interiorul său s-a întărit. Boabele de cafea au fost unice, remarcabile. După ce au stat în apa fiartă, ele au schimbat apa.
„Cine eşti tu?”, îşi întrebă ea fiica. „Cînd greutăţile bat la uşa ta, cum răspunzi? Eşti ca un morcov, ca un ou sau ca o ceaşcă de cafea?”
Gîndeşte-te la următoarele: „Cine sînt eu? Sînt eu precum morcovul care pare tare, dar care prin durere şi greutate se moleşeşte, devenind moale şi pierzînd puterea? Sînt precum oul care porneşte cu o inimă maleabilă, dar care se schimbă la căldură? Am avut un spirit fluid, dar, după o pierdere, după o greutate sau dupa alte încercări, am ieşit rigid şi puternic, ţeapăn? Arată coaja mea la fel, fiind înăuntru mai înverşunat şi mai încăpăţînat, cu spirit ţeapăn şi inimă tare? Sau sînt precum boabele de cafea?” Ele, practic, schimbă apa fierbinte, circumstanţa care aduce durere. Cînd apa devine fierbinte, se parfumează. Dacă eşti precum boabele de cafea, atunci cînd lucrurile merg cel mai rău, tu le faci bune şi schimbi situaţia din jurul tău. Cînd clipa este cea mai întunecată şi cînd încercările sînt cele mai grele, tu oare urci la un alt nivel? Cum gestionezi adversităţile? Eşti un morcov, un ou sau un bob de cafea?
Să ai destulă fericire care să te facă dulce, destule încercări care să te facă puternic, destule supărări care să te păstreze uman şi destulă speranţă care să te facă fericit. Cei mai fericiţi oameni nu au în mod necesar ce-i mai bun din toate; ei doar scot maximum din tot ce le iese în cale. Un viitor strălucit va fi bazat pe un trecut uitat; nu poţi merge mai departe în viaţă pînă ce nu laşi în urmă greşelile trecute şi durerile inimii. Cînd te-ai născut, plîngeai şi toată lumea din jurul tău rîdea. Trăieşte-ţi viaţa astfel încît, la sfîrşit, tu să fii cel care zîmbeşte, chiar şi cînd toţi din jurul tău plîng. Astfel, poate, îi vei încuraja!
Trecutul a zburat, viitorul este un vis; doar prezentul este.
duminică, 11 ianuarie 2009
Lucruri importante
Am mers la prietenul meu si l-am intrebat:
Ai o invatatura deosebita pentru mine astazi?
El m-a privit si mi-a raspuns:
Cind iti este sete, iti dai mai bine seama cit de importanta e apa.
Cand arde soarele, iti dai mai bine seama cit de importanta e umbra.
Cand e frig, iti dai mai bine seama cat de important e focul.
Cand e intuneric, iti dai mai bine seama cat de importanta e lumina.
Cand esti inchis intr-o incapere,iti dai mai bine seama cat de important e aerul.
Cand esti cazut, iti dai mai bine seama cat de importanta e puterea Duhului Sfant.
Cand te apasa pacatul, iti dai mai bine seama cit de importanta e iubirea lui Cristos.
Cand nici un alt ajutor nu-ti foloseste,iti dai mai bine seama cat de importanta e dragostea lui Dumnezeu.
Ai o invatatura deosebita pentru mine astazi?
El m-a privit si mi-a raspuns:
Cind iti este sete, iti dai mai bine seama cit de importanta e apa.
Cand arde soarele, iti dai mai bine seama cit de importanta e umbra.
Cand e frig, iti dai mai bine seama cat de important e focul.
Cand e intuneric, iti dai mai bine seama cat de importanta e lumina.
Cand esti inchis intr-o incapere,iti dai mai bine seama cat de important e aerul.
Cand esti cazut, iti dai mai bine seama cat de importanta e puterea Duhului Sfant.
Cand te apasa pacatul, iti dai mai bine seama cit de importanta e iubirea lui Cristos.
Cand nici un alt ajutor nu-ti foloseste,iti dai mai bine seama cat de importanta e dragostea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este alaturi de noi in fiecare zi
Ai simtit vreodata nascandu-se in tine, din senin, dorinta de a face ceva frumos pentru cineva la care tii? E Dumnezeu, care iti vorbeste prin intermediul Duhului Sau.
Ai avut vreodata impresia ca cineva sta langa tine si vrea sa-ti vorbeasca? E Dumnezeu, care vrea sa comunice cu tine.
Ti-a venit vreodata in minte o persoana la care tii si pe care n-ai mai vazut-o de mult timp iar dupa putin timp ai intalnit-o sau ai primit vesti de la ea? E Dumnezeu, nu e o coincidenta.
Ai primit vreodata ceva extraordinar, fara ca macar sa fi cerut vreun lucru? Este Dumnezeu, care cunoaste secretul inimii tale.
Te-ai aflat vreodata intr-o situatie dificila din care nu stiai cum sa iesi si apoi, dintr-odata, s-a rezolvat, fara ca macar sa-ti dai seama? Este Dumnezeu, care ia in maini problemele tale si le rezolva.
Ai experimentat vreodata o imensa tristete in suflet pentru ca, putin mai tarziu, aceasta sa treaca brusc? E Dumnezeu, care ti-a dat o imbratisare mangaietoare si ti-a soptit cuvinte dulci.
Te-ai simtit vreodata atat de obosit incat sa-ti doresti sa mori si, dintr-o data, ai regasit puterea necesara pentru a merge mai departe? Este Dumnezeu, care te-a luat in brate pentru a-ti darui odihna.
Te-ai simtit vreodata in fata unor probleme care pareau ca-ti scapa din mana si, dintr-o data, inexplicabil, totul a gasit o rezolvare? Este Dumnezeu, care a pus la locul lui fiecare lucru.
Totul este atat de simplu daca este asezat in mainile lui Dumnezeu…
Ai avut vreodata impresia ca cineva sta langa tine si vrea sa-ti vorbeasca? E Dumnezeu, care vrea sa comunice cu tine.
Ti-a venit vreodata in minte o persoana la care tii si pe care n-ai mai vazut-o de mult timp iar dupa putin timp ai intalnit-o sau ai primit vesti de la ea? E Dumnezeu, nu e o coincidenta.
Ai primit vreodata ceva extraordinar, fara ca macar sa fi cerut vreun lucru? Este Dumnezeu, care cunoaste secretul inimii tale.
Te-ai aflat vreodata intr-o situatie dificila din care nu stiai cum sa iesi si apoi, dintr-odata, s-a rezolvat, fara ca macar sa-ti dai seama? Este Dumnezeu, care ia in maini problemele tale si le rezolva.
Ai experimentat vreodata o imensa tristete in suflet pentru ca, putin mai tarziu, aceasta sa treaca brusc? E Dumnezeu, care ti-a dat o imbratisare mangaietoare si ti-a soptit cuvinte dulci.
Te-ai simtit vreodata atat de obosit incat sa-ti doresti sa mori si, dintr-o data, ai regasit puterea necesara pentru a merge mai departe? Este Dumnezeu, care te-a luat in brate pentru a-ti darui odihna.
Te-ai simtit vreodata in fata unor probleme care pareau ca-ti scapa din mana si, dintr-o data, inexplicabil, totul a gasit o rezolvare? Este Dumnezeu, care a pus la locul lui fiecare lucru.
Totul este atat de simplu daca este asezat in mainile lui Dumnezeu…
Crestinismul nu este floare la ureche
Spicuiri din “Confessions of a struggling christian”
De Jim Toombs
tradus Rodica Botan
Crestinismul…floare la ureche! Sau cel putin asta am crezut numai patru ani dupa ce am iesit din apa nasterii mele din nou. Mi-am examinat viata din inaltimea pozitiei mele de buricu pamintului de unde m-am gasit absolut in armonie cu tot ce scrie in Biblie. Si …daca ar fi sa-mi examinez viata, asta a fost probabil cel mai periculos timp din viata mea din punct de vedere spiritual.
Am fost un ginditor in alb-negru pe vremea aia. Cind citeam Biblia eram atent la “fa asta” si “nu fa aialalta”. Spune-mi regulile si am sa le tin, sau am sa gasesc o solutie sa le ocolesc. Dar cind Cartea vorbea de “voia Lui Dumnezeu” deveneam fraustrat. “Cum sa stiu eu care este voia Lui? Nu stiam nici ce vreoiam ei foarte bine…atunci de unde sa stiu ce vrea El? “Voia Lui” era asa un concept curios pentru spiritul meu imatur. Vroiam reguli si nu concepte.
“Sa nu ucizi”…asta era pe intelesul meu. Sau “sa nu furi”. Aceste fraze lasau putin spatiu pentru orice interpretari. Nu trebuie sa fi un scolar Biblic ca sa sti ce e bine si ce este rau. “Sa nu ucizi”…nu lua ceva ce nu-ti apartine. Reguli simple si directe, rigide si puternice, usor de inteles chiar daca cara cu ele o cantitate grozava de amenintare si de pedeapsa. Dar rigiditatea lor imi convenea si din alt punct de vedere. Pentruca nu eram tentat sa fac niciuna din aceste lucruri ma simteam justificat si absolut absolvit de orice pedeapsa…si starea asta mi-a placut tare mult.
Intr-o zi, prezent la o “predica de pe munte”, am gasit ceva ce m-a surprins nemaipomenit. Isus a zis ca daca ii spui fratelui tau “Raca” esti la fel de vinovat ca si un criminal. O invatatura destul de dura, dar inca n-am fost tare ingrijorat de ea…pentruca la urma urmei inca nu i-am zis la nimeni “raca” si nici nu eram inclinat sa o fac. Cuvintul nici macar nu-mi era in vocabular. Si chiar atunci cind am inteles ce inseamna cuvintul “raca”, adica “nebun” m-am simtit chiar si mai usurat…N-am chemat pe nimeni niciodata “nebun”. Am zis “prost”, “idiot”, “creieru lui Dambo”, poate…dar niciodata “nebun”. Mama ne-a invatat de mici sa nu spunem nebun la nimeni. Asa ca din nou m-am simtit tare bine in pielea mea…dar din nou n-am avut o intelegere deplina a acestui concept.
Apoi un pic mai tirziu am citit o invatatura tare grea. Isus separa oile de capre in ultima zi…ziua judecatii. El singur decide care este bun si care este rau…bazat pe felul cum l-am tratat pe El. Dar nu chiar pe El, cit pe “cei mai mici” si cei mai “slabi” pentruca in acestia noi ar fi trebuit sa il vedem pe El, Salvatorul lumii.
“Adica cum, Isuse, Tu pretinzi ca eu ar trebui sa te vad pe tine in vinzatorul ala obraznic de la magazinul din coltul strazii? Sau vrei ca eu sa te vad pe Tine in cersetorul ala care pute si e murdar si imi rigiie in fata cind imi cere ceva maruntis? Tu vrei ca eu sa vad pe Fiul Lui Dumnezeu in oamenii retardati, saraci sau cei puternici si abuzivi tot la fel ca si in cei care sint blinzi si gentili si cumsecade? Asta e prea mult ce-mi ceri…ISUSE!”.
Dar asta este ce vrea El.
Aceste mici intimplari din magazine si la colturile strazii si linga fintina de apa, astea sint momentele din care viata noastra este alcatuita. Momentele mari, cum ar fi momentul cind ne-am dat viata LuI Isus sau am scris un check mare ca sa-l dam pentru repararea acoperisului Bisericii sau sa ajutam o familie care si-a pierdut tot ce a avut intr-un foc…sau o furtuna…aceste momente sint putine. Daca astept dupa aceste momente mari ca sa practic Crestinismul o sa fie atrofiat din lipsa de folosinta foarte curind. Si nici n-am sa stiu cum sa-l folosesc…si poate ca n-am sa nici invat cum.
Sa fii ca Isus, nu este un eveniment; este un proces. Este similar cu arabicul “moartea, de la o mie de taieturi”, numai ca este “viata, de la o mie de alegeri”. Fiecare eveniment construieste pe constructia celui dinaintea lui ca sa ne faca mai mult si mai aproape de cum este El, Stapinul nostru. Ca sa parafrazez un proverb chinezesc “Calatoria spirituala de o mie de mile incepe cu un singur pas.”
Asa ca intrebarea centrala ramine”Cum am sa ajung eu sa fiu mai mult ca Isus, sa ma port asa cum El ar vrea sa ma port in situatiile importante, daca nu ma port ca Isus in situatiile marunte zilnice?”
Chiar si atunci cind facem greseli in aceasta calatorie de a dezvolta caracterul nostru intr-unul asemanator cu a Lui Dumnezeu, chiar si atunci cistigam…pentruca invatatura care o dobindim ne face sa crestem. Aceasta este natura unei umblari cu Isus. Ceea ce satan intentioneaza sa faca rau, Dumnezeu are puterea sa schimbe in bine.
Crestinismul nu este floare la ureche, ci este o umblare glorioasa. Fiecare pas este monumental, niciunul prea mic.
De Jim Toombs
tradus Rodica Botan
Crestinismul…floare la ureche! Sau cel putin asta am crezut numai patru ani dupa ce am iesit din apa nasterii mele din nou. Mi-am examinat viata din inaltimea pozitiei mele de buricu pamintului de unde m-am gasit absolut in armonie cu tot ce scrie in Biblie. Si …daca ar fi sa-mi examinez viata, asta a fost probabil cel mai periculos timp din viata mea din punct de vedere spiritual.
Am fost un ginditor in alb-negru pe vremea aia. Cind citeam Biblia eram atent la “fa asta” si “nu fa aialalta”. Spune-mi regulile si am sa le tin, sau am sa gasesc o solutie sa le ocolesc. Dar cind Cartea vorbea de “voia Lui Dumnezeu” deveneam fraustrat. “Cum sa stiu eu care este voia Lui? Nu stiam nici ce vreoiam ei foarte bine…atunci de unde sa stiu ce vrea El? “Voia Lui” era asa un concept curios pentru spiritul meu imatur. Vroiam reguli si nu concepte.
“Sa nu ucizi”…asta era pe intelesul meu. Sau “sa nu furi”. Aceste fraze lasau putin spatiu pentru orice interpretari. Nu trebuie sa fi un scolar Biblic ca sa sti ce e bine si ce este rau. “Sa nu ucizi”…nu lua ceva ce nu-ti apartine. Reguli simple si directe, rigide si puternice, usor de inteles chiar daca cara cu ele o cantitate grozava de amenintare si de pedeapsa. Dar rigiditatea lor imi convenea si din alt punct de vedere. Pentruca nu eram tentat sa fac niciuna din aceste lucruri ma simteam justificat si absolut absolvit de orice pedeapsa…si starea asta mi-a placut tare mult.
Intr-o zi, prezent la o “predica de pe munte”, am gasit ceva ce m-a surprins nemaipomenit. Isus a zis ca daca ii spui fratelui tau “Raca” esti la fel de vinovat ca si un criminal. O invatatura destul de dura, dar inca n-am fost tare ingrijorat de ea…pentruca la urma urmei inca nu i-am zis la nimeni “raca” si nici nu eram inclinat sa o fac. Cuvintul nici macar nu-mi era in vocabular. Si chiar atunci cind am inteles ce inseamna cuvintul “raca”, adica “nebun” m-am simtit chiar si mai usurat…N-am chemat pe nimeni niciodata “nebun”. Am zis “prost”, “idiot”, “creieru lui Dambo”, poate…dar niciodata “nebun”. Mama ne-a invatat de mici sa nu spunem nebun la nimeni. Asa ca din nou m-am simtit tare bine in pielea mea…dar din nou n-am avut o intelegere deplina a acestui concept.
Apoi un pic mai tirziu am citit o invatatura tare grea. Isus separa oile de capre in ultima zi…ziua judecatii. El singur decide care este bun si care este rau…bazat pe felul cum l-am tratat pe El. Dar nu chiar pe El, cit pe “cei mai mici” si cei mai “slabi” pentruca in acestia noi ar fi trebuit sa il vedem pe El, Salvatorul lumii.
“Adica cum, Isuse, Tu pretinzi ca eu ar trebui sa te vad pe tine in vinzatorul ala obraznic de la magazinul din coltul strazii? Sau vrei ca eu sa te vad pe Tine in cersetorul ala care pute si e murdar si imi rigiie in fata cind imi cere ceva maruntis? Tu vrei ca eu sa vad pe Fiul Lui Dumnezeu in oamenii retardati, saraci sau cei puternici si abuzivi tot la fel ca si in cei care sint blinzi si gentili si cumsecade? Asta e prea mult ce-mi ceri…ISUSE!”.
Dar asta este ce vrea El.
Aceste mici intimplari din magazine si la colturile strazii si linga fintina de apa, astea sint momentele din care viata noastra este alcatuita. Momentele mari, cum ar fi momentul cind ne-am dat viata LuI Isus sau am scris un check mare ca sa-l dam pentru repararea acoperisului Bisericii sau sa ajutam o familie care si-a pierdut tot ce a avut intr-un foc…sau o furtuna…aceste momente sint putine. Daca astept dupa aceste momente mari ca sa practic Crestinismul o sa fie atrofiat din lipsa de folosinta foarte curind. Si nici n-am sa stiu cum sa-l folosesc…si poate ca n-am sa nici invat cum.
Sa fii ca Isus, nu este un eveniment; este un proces. Este similar cu arabicul “moartea, de la o mie de taieturi”, numai ca este “viata, de la o mie de alegeri”. Fiecare eveniment construieste pe constructia celui dinaintea lui ca sa ne faca mai mult si mai aproape de cum este El, Stapinul nostru. Ca sa parafrazez un proverb chinezesc “Calatoria spirituala de o mie de mile incepe cu un singur pas.”
Asa ca intrebarea centrala ramine”Cum am sa ajung eu sa fiu mai mult ca Isus, sa ma port asa cum El ar vrea sa ma port in situatiile importante, daca nu ma port ca Isus in situatiile marunte zilnice?”
Chiar si atunci cind facem greseli in aceasta calatorie de a dezvolta caracterul nostru intr-unul asemanator cu a Lui Dumnezeu, chiar si atunci cistigam…pentruca invatatura care o dobindim ne face sa crestem. Aceasta este natura unei umblari cu Isus. Ceea ce satan intentioneaza sa faca rau, Dumnezeu are puterea sa schimbe in bine.
Crestinismul nu este floare la ureche, ci este o umblare glorioasa. Fiecare pas este monumental, niciunul prea mic.
Binecuvantari date de El
Odata, un baietel a plecat la magazin impreuna cu mama lui. Vanzatorul se tot uita la copilas - care era tare simpatic - si-i arata un borcan plin cu dulciuri, spunandu-i:
- Ia cateva dulciuri, daca vrei!
Dar copilul nu a luat. Vanzatorul a fost foarte surprins: oare, de ce nu vrea sa ia dulciuri, care se stie cat sunt de indragite de copii?! Ii spuse din nou:
- Hai, ia macar cateva bomboane, fara frica!
Mama lui, de fata, il indemna si ea:
- Dragul meu, poti sa iei niste dulciuri, daca ti se da voie…
Insa copilul nu urma indemnul, nici de asta data. Atunci, vanzatorul lua el insusi un pumn de dulciuri si le dadu copilului. Acesta s-a bucurat mult vazand cat de multe bunatati a primit.
Pe cand cei doi se intorceau acasa, mama il intreba pe copil:
- Vad ca te-ai bucurat atunci cand vanzatorul ti-a dat dulciurile. Nu inteleg: de ce nu ai luat singur, cand te-a indemnat sa o faci?
Copilul raspunse:
- Mainile mele sunt foarte mici si, daca eu as fi luat dulciuri, puteam lua doar cateva… dar asa, cand vanzatorul a fost cel care mi le-a dat, cu mainile lui mari… uite cate dulciuri am primit !
Morala: cand luam singuri, primim mai putin decat atunci cand Dumnezeu ne ofera, caci El ne da mult mai mult decat ne putem dori noi insine pentru noi..
- Ia cateva dulciuri, daca vrei!
Dar copilul nu a luat. Vanzatorul a fost foarte surprins: oare, de ce nu vrea sa ia dulciuri, care se stie cat sunt de indragite de copii?! Ii spuse din nou:
- Hai, ia macar cateva bomboane, fara frica!
Mama lui, de fata, il indemna si ea:
- Dragul meu, poti sa iei niste dulciuri, daca ti se da voie…
Insa copilul nu urma indemnul, nici de asta data. Atunci, vanzatorul lua el insusi un pumn de dulciuri si le dadu copilului. Acesta s-a bucurat mult vazand cat de multe bunatati a primit.
Pe cand cei doi se intorceau acasa, mama il intreba pe copil:
- Vad ca te-ai bucurat atunci cand vanzatorul ti-a dat dulciurile. Nu inteleg: de ce nu ai luat singur, cand te-a indemnat sa o faci?
Copilul raspunse:
- Mainile mele sunt foarte mici si, daca eu as fi luat dulciuri, puteam lua doar cateva… dar asa, cand vanzatorul a fost cel care mi le-a dat, cu mainile lui mari… uite cate dulciuri am primit !
Morala: cand luam singuri, primim mai putin decat atunci cand Dumnezeu ne ofera, caci El ne da mult mai mult decat ne putem dori noi insine pentru noi..
luni, 8 decembrie 2008
Calitatile dragostei adevarate
Un tinar a inceput sa caute dragostea adevarata. Pentru ca nu stia cum s-o identifice si cum s-o gaseasca, acesta a mers la un maestru si l-a intrebat : „ Inteleptule Maestru ; caut dragostea adevarata, cum pot sti cand am gasit-o ?” Maestru l-a privit cu atentie, i-a zimbit apoi i-a zis : „ Nu-ti voi da raspunsul ; dar iti spun ca dragostea adevaratta are trei calitati distincte. Esti gata sa rascolesti lumea si sa cauti care sunt aceastea ? „ Da a raspuns tinarul !”
Dupa ce s-a despartit de maestru, tinarul a colindat lumea in lung si-n lat. Dupa mai multe cautari, s-a oprit la o scoala cu un mare renume, unde a inceput sa studieze crezand ca asa va descoperi calitatile dragostei adevarate. Dupa ce a discutat cu profesorii si s-a imprietenit cu studentii, s-a indragostit, dar a gustat si ce-i esecul si dezamagirea in dragoste.
Dupa multi ani de reusite si esecuri , tinarul s-a intors la Marele Maestru.Acesta l-a recunoscut si l-a intrebat imediat ce l-a vazut : „ Ai descoperit care sunt cele trei calitati ale dragostei adevarate ?”
Tinarul i-a raspuns ca in toata umblarea lui prin lume si in urma experientelor ce le-a trait , a descoperit numai doua dintre aceste calitati. „ Spune-mi pe cele pe care le-ai descoperit ; „ i-a zis maestrul !
In primul rind , a raspuns tinarul, dragostea adevarata inseamna daruire totala. Dragostea adevarata nu asteapta sa primeasca , ci ea se daruie pe deplin si mai intii. Daruindu-te pe tine insuti si primind in aceiasi masura dragostea oferita de persoana pe care o iubesti , viata iti este plina, iar dragostea impartasita persoanei iubite se va multiplica prin copii.
Raspunsul este corect a confirmat maestrul ! Dar spune-mi si cea de-a doua caracteristica pe care ai gasit-o pentru dragostea adevarata ?
A doua cracteristica a dragostei adevarate este persistenta, a continuat tinarul. Dragostea adevarata trece proba timpului si este mai profunda si mai abundenta odata cu scurgerea vremii. Aceasta nu se consuma repede ca un foc de paie, ci ca un foc de carbuni se aprinde mai greu , dar odata aprinsa nu se mai stinge.
Ai gasit si-a doua caracteristica i-a zis maestrul ! Asa este ; dragostea adevarata este vesnica si nu este influentata de trecerea anilor !
Cind i s-a cerut insa sa spun si al treilea raspuns, tinarul i-a zis maestrului : „Aceasta este tot ceea ce am invatat „! Pentru ca dorea ca tanarul sa gasesca intregul raspuns, maestrul l-a provovat cu o noua intrebare : „N-ai vrea sa mergi inca odata prin lume unde sa cauti si cea de-a treia caracteristica a dragostei adevarate ?
O nu ! i-a zis tinarul ; deja sunt foarte obosit . Am trudit din greu si am depus un efort asa de mare pina acum !
Auzind acest raspuns , batrinul maestru a zimbit si i-a zis tinarului : „Nu trebuie sa mai cauti ; ai descoperit deja si cel de-al treilea raspuns „! Pentru ca Dragostea adevarata inseamna munca asidua.
Cit de adevarate sunt aceste calitati : dragostea adevarata se daruie pe sine, este persistenta si se exprima prin munca si sacrificiu. Aceasta este si dragostea pe care ne-a dovedit-o Domnul Isus !
preluata de pe http://abigaella.wordpress.com/
Dupa ce s-a despartit de maestru, tinarul a colindat lumea in lung si-n lat. Dupa mai multe cautari, s-a oprit la o scoala cu un mare renume, unde a inceput sa studieze crezand ca asa va descoperi calitatile dragostei adevarate. Dupa ce a discutat cu profesorii si s-a imprietenit cu studentii, s-a indragostit, dar a gustat si ce-i esecul si dezamagirea in dragoste.
Dupa multi ani de reusite si esecuri , tinarul s-a intors la Marele Maestru.Acesta l-a recunoscut si l-a intrebat imediat ce l-a vazut : „ Ai descoperit care sunt cele trei calitati ale dragostei adevarate ?”
Tinarul i-a raspuns ca in toata umblarea lui prin lume si in urma experientelor ce le-a trait , a descoperit numai doua dintre aceste calitati. „ Spune-mi pe cele pe care le-ai descoperit ; „ i-a zis maestrul !
In primul rind , a raspuns tinarul, dragostea adevarata inseamna daruire totala. Dragostea adevarata nu asteapta sa primeasca , ci ea se daruie pe deplin si mai intii. Daruindu-te pe tine insuti si primind in aceiasi masura dragostea oferita de persoana pe care o iubesti , viata iti este plina, iar dragostea impartasita persoanei iubite se va multiplica prin copii.
Raspunsul este corect a confirmat maestrul ! Dar spune-mi si cea de-a doua caracteristica pe care ai gasit-o pentru dragostea adevarata ?
A doua cracteristica a dragostei adevarate este persistenta, a continuat tinarul. Dragostea adevarata trece proba timpului si este mai profunda si mai abundenta odata cu scurgerea vremii. Aceasta nu se consuma repede ca un foc de paie, ci ca un foc de carbuni se aprinde mai greu , dar odata aprinsa nu se mai stinge.
Ai gasit si-a doua caracteristica i-a zis maestrul ! Asa este ; dragostea adevarata este vesnica si nu este influentata de trecerea anilor !
Cind i s-a cerut insa sa spun si al treilea raspuns, tinarul i-a zis maestrului : „Aceasta este tot ceea ce am invatat „! Pentru ca dorea ca tanarul sa gasesca intregul raspuns, maestrul l-a provovat cu o noua intrebare : „N-ai vrea sa mergi inca odata prin lume unde sa cauti si cea de-a treia caracteristica a dragostei adevarate ?
O nu ! i-a zis tinarul ; deja sunt foarte obosit . Am trudit din greu si am depus un efort asa de mare pina acum !
Auzind acest raspuns , batrinul maestru a zimbit si i-a zis tinarului : „Nu trebuie sa mai cauti ; ai descoperit deja si cel de-al treilea raspuns „! Pentru ca Dragostea adevarata inseamna munca asidua.
Cit de adevarate sunt aceste calitati : dragostea adevarata se daruie pe sine, este persistenta si se exprima prin munca si sacrificiu. Aceasta este si dragostea pe care ne-a dovedit-o Domnul Isus !
preluata de pe http://abigaella.wordpress.com/
Bucurii si tristeti de Craciun
Ana-Maria Botnaru
Revista "Familia crestina" - 04/2005
Bucuria că ne este dat să celebrăm un atât de mare mister: Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea lumii întregi...
Tristeţea că mulţi nu mai înţeleg nimic din Sărbătoarea Naşterii Domnului: unde sunt Pruncul, ieslea, magii? Au rămas doar Moş Crăciun, bradul împodobit, cadourile, masa îmbelşugată... Deşi e ziua Lui de naştere, mulţi nu-L invită la petrecerea lor şi nu-I fac nici un cadou... Christmas? X-mas!
Bucuria că trăim un timp binecuvântat, de lumină şi rugăciune...
Tristeţea că mulţi nu au timp să se roage, nici măcar în zi de sărbătoare. Se grăbesc, se grăbesc... Încotro?
Bucuria că trăim, tineri sau mai puţin tineri, o sărbătoare a copilăriei regăsite...
Tristeţea că mulţi refuză darul dumnezeiesc de a avea un copil. Îi preocupă cariera, banii, vor "să-şi trăiască viaţa"... Vor să-şi păstreze "libertatea". Sau silueta...
Bucuria că magii au venit să Îl adore pe Regele universului...
Tristeţea că puternicii lumii acesteia fie Îl ignoră, fie I se opun, de parcă lumea ar fi a lor, iar ei ar fi veşnici...
Bucuria că Maria "păstra toate acestea în inima ei"...
Tristeţea că inimile multor oameni nu mai păstrează nimic, nici măcar speranţa... Iar tăcerea a încetat de mult să mai fie ceva dezirabil: omul modern are oroare de ea; preferă oricând zgomotul asurzitor...
Bucuria că îngerii au cântat, lăudându-L pe Domnul...
Tristeţea că în zilele noastre mulţi nu mai vorbesc serios despre îngeri. Cu unele excepţii, una notabilă fiind Andrei Pleşu...
Bucuria că Regele universului s-a smerit, luând chip de Prunc...
Tristeţea că mulţi politicieni sau oameni de ştiinţă sunt obsedaţi de putere şi se joacă de-a Dumnezeu... Pretind că slujesc Adevărul, dar nu vor să audă de Dumnezeu...
Bucuria că primii chemaţi să îl adore pe Cristos au fost păstorii cei sărmani...
Tristeţea că mulţi trăiesc în cultul banului şi al succesului, dispreţuind sărăcia şi pe săraci...
Bucuria că magii s-au lăsat conduşi de stea la staulul unde era Pruncul divin...
Tristeţea că mulţi nu se mai lasă conduşi la Cristos de lumina Duhului Sfânt...
Bucuria că, în sărbătoarea Crăciunului, Biserica vesteşte tuturor oamenilor: Bucuraţi-vă! Astăzi vi s-a născut Mântuitorul.
Tristeţea că mulţi ar vrea ca vocea Bisericii să nu se mai audă, iar vestirea ei să înceteze: spune adevăruri incomode, inacceptabile, tulbură conştiinţele, strică socotelile multora, nu e în pas cu vremurile...
Bucuria că Isus ne-a promis: "Cerul şi pământul vor trece, cuvintele mele nu vor trece...; Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor..."
Revista "Familia crestina" - 04/2005
Bucuria că ne este dat să celebrăm un atât de mare mister: Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea lumii întregi...
Tristeţea că mulţi nu mai înţeleg nimic din Sărbătoarea Naşterii Domnului: unde sunt Pruncul, ieslea, magii? Au rămas doar Moş Crăciun, bradul împodobit, cadourile, masa îmbelşugată... Deşi e ziua Lui de naştere, mulţi nu-L invită la petrecerea lor şi nu-I fac nici un cadou... Christmas? X-mas!
Bucuria că trăim un timp binecuvântat, de lumină şi rugăciune...
Tristeţea că mulţi nu au timp să se roage, nici măcar în zi de sărbătoare. Se grăbesc, se grăbesc... Încotro?
Bucuria că trăim, tineri sau mai puţin tineri, o sărbătoare a copilăriei regăsite...
Tristeţea că mulţi refuză darul dumnezeiesc de a avea un copil. Îi preocupă cariera, banii, vor "să-şi trăiască viaţa"... Vor să-şi păstreze "libertatea". Sau silueta...
Bucuria că magii au venit să Îl adore pe Regele universului...
Tristeţea că puternicii lumii acesteia fie Îl ignoră, fie I se opun, de parcă lumea ar fi a lor, iar ei ar fi veşnici...
Bucuria că Maria "păstra toate acestea în inima ei"...
Tristeţea că inimile multor oameni nu mai păstrează nimic, nici măcar speranţa... Iar tăcerea a încetat de mult să mai fie ceva dezirabil: omul modern are oroare de ea; preferă oricând zgomotul asurzitor...
Bucuria că îngerii au cântat, lăudându-L pe Domnul...
Tristeţea că în zilele noastre mulţi nu mai vorbesc serios despre îngeri. Cu unele excepţii, una notabilă fiind Andrei Pleşu...
Bucuria că Regele universului s-a smerit, luând chip de Prunc...
Tristeţea că mulţi politicieni sau oameni de ştiinţă sunt obsedaţi de putere şi se joacă de-a Dumnezeu... Pretind că slujesc Adevărul, dar nu vor să audă de Dumnezeu...
Bucuria că primii chemaţi să îl adore pe Cristos au fost păstorii cei sărmani...
Tristeţea că mulţi trăiesc în cultul banului şi al succesului, dispreţuind sărăcia şi pe săraci...
Bucuria că magii s-au lăsat conduşi de stea la staulul unde era Pruncul divin...
Tristeţea că mulţi nu se mai lasă conduşi la Cristos de lumina Duhului Sfânt...
Bucuria că, în sărbătoarea Crăciunului, Biserica vesteşte tuturor oamenilor: Bucuraţi-vă! Astăzi vi s-a născut Mântuitorul.
Tristeţea că mulţi ar vrea ca vocea Bisericii să nu se mai audă, iar vestirea ei să înceteze: spune adevăruri incomode, inacceptabile, tulbură conştiinţele, strică socotelile multora, nu e în pas cu vremurile...
Bucuria că Isus ne-a promis: "Cerul şi pământul vor trece, cuvintele mele nu vor trece...; Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor..."
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
Muzica tratament pentru infarct ?
Aţi simţit deja palpitaţii ascultându-vă melodia preferată?
Această stare de bine, care vă creşte moralul, este la fel de benefică organismului ca şi o tabletă de ciocolată sau filmul preferat.
Acest lucru a fost demonstrat ştiinţific de către o echipă de cercetători americani de la Universitatea din Maryland. Atunci când zâmbiţi sau când ascultaţi muzica preferată, se produce o dilatare a vaselor de sânge cu 26 la sută.
Din contră, dacă ascultăm o muzică stresantă, vasele se contractă cu şase la sută.
În concluzie, nimic nu e mai bun pentru inimă decât o cură muzicală. Să fie muzica un tratament preventiv pentru infarct?
www.majesty.ro
Această stare de bine, care vă creşte moralul, este la fel de benefică organismului ca şi o tabletă de ciocolată sau filmul preferat.
Acest lucru a fost demonstrat ştiinţific de către o echipă de cercetători americani de la Universitatea din Maryland. Atunci când zâmbiţi sau când ascultaţi muzica preferată, se produce o dilatare a vaselor de sânge cu 26 la sută.
Din contră, dacă ascultăm o muzică stresantă, vasele se contractă cu şase la sută.
În concluzie, nimic nu e mai bun pentru inimă decât o cură muzicală. Să fie muzica un tratament preventiv pentru infarct?
www.majesty.ro
luni, 24 noiembrie 2008
Semnificatia culorilor
Alb - este prin excelenta culoarea puritatii, ea aduce speranta, bucurie, succes. Este culoarea copilariei si a reinnoirii.
Albastru - este culoarea apei si a cerului, a intelepciunii, a pacii dar si a profunzimii, a necunoscutului si a frumusetii. Este de asemenea culoarea protectiei si a dragostei sincere.
Gri - este culoarea tristetii si a pierderii sperantei, dar si a depresiei.
Galben - culoarea soarelui care straluceste si incalzeste. Simbolizeaza bogatia si succesul. Cu cat galbenul este mai pur, cu atat semnificatia lui este mai pozitiva.
Negru - este culoarea care reprezinta concretul, neantul. Negrul absoarbe celelalte culori, este simbol de austeritate si rigoare. Simbolizeaza noaptea, tenebrele si moartea. Pe de alta parte, evoca adesea calmul si meditatia.
Portocaliu - este rezultatul amestecului dintre rosu si galben, ceea ce ii da o dubla semnificatie. Indica in aceeasi masura pasiunea, brutalitatea, caldura, ipocrizia si actiunea. Este culoarea focului, a soarelui care se trezeste si apune, sinonim cu dimineata si seara.
Roz - este o culoare strengara, inocenta si dulce. Este semnul iertarii si al prieteniei. Ca si portocaliul, este rezultatul unui amestec de culori, rosu si alb, culori opuse dar care se completeaza foarte bine.
Rosu - este o culoare vie. Evoca vitalitatea, energia, forta, dar si brutalitatea, violenta, dificultatile, orgoliul, suferinta. Nu trebuie sa uitam ca rosul este, de asemenea, culoarea dragostei. O dragoste pasionala, arzatoare si fara sfarsit.
Verde - culoarea naturii si a vietii. Adesea asociata cu banii, culoarea verde anunta bunastare si reusita. Reprezinta calmul, intelepciunea, echilibrul si speranta.
Violet (mov) - este culoarea independentei personale. Rezulta in urma amestecului dintre rosu si albastru, simbolizand pasiunea care se stinge. Reprezinta, de asemenea, singuratatea si individualismul.
Albastru - este culoarea apei si a cerului, a intelepciunii, a pacii dar si a profunzimii, a necunoscutului si a frumusetii. Este de asemenea culoarea protectiei si a dragostei sincere.
Gri - este culoarea tristetii si a pierderii sperantei, dar si a depresiei.
Galben - culoarea soarelui care straluceste si incalzeste. Simbolizeaza bogatia si succesul. Cu cat galbenul este mai pur, cu atat semnificatia lui este mai pozitiva.
Negru - este culoarea care reprezinta concretul, neantul. Negrul absoarbe celelalte culori, este simbol de austeritate si rigoare. Simbolizeaza noaptea, tenebrele si moartea. Pe de alta parte, evoca adesea calmul si meditatia.
Portocaliu - este rezultatul amestecului dintre rosu si galben, ceea ce ii da o dubla semnificatie. Indica in aceeasi masura pasiunea, brutalitatea, caldura, ipocrizia si actiunea. Este culoarea focului, a soarelui care se trezeste si apune, sinonim cu dimineata si seara.
Roz - este o culoare strengara, inocenta si dulce. Este semnul iertarii si al prieteniei. Ca si portocaliul, este rezultatul unui amestec de culori, rosu si alb, culori opuse dar care se completeaza foarte bine.
Rosu - este o culoare vie. Evoca vitalitatea, energia, forta, dar si brutalitatea, violenta, dificultatile, orgoliul, suferinta. Nu trebuie sa uitam ca rosul este, de asemenea, culoarea dragostei. O dragoste pasionala, arzatoare si fara sfarsit.
Verde - culoarea naturii si a vietii. Adesea asociata cu banii, culoarea verde anunta bunastare si reusita. Reprezinta calmul, intelepciunea, echilibrul si speranta.
Violet (mov) - este culoarea independentei personale. Rezulta in urma amestecului dintre rosu si albastru, simbolizand pasiunea care se stinge. Reprezinta, de asemenea, singuratatea si individualismul.
Eseul lui Brian
Brian Moore, în vârstă de 17 ani, a murit pe 27 mai 1997. Venea de la un prieten spre casă când maşina lui s-a izbit de un stâlp de electricitate. A ieşit din maşină nevătămat, dar a călcat pe un fir de curent căzut şi a fost electrocutat.
Părinţii lui au păstrat o copie a unui eseu al lui Brian, scris cu puţin timp înainte de decesul acestuia şi găsit în dulapul lui de la liceul pe care îl frecventa. „Cred că Dumnezeu l-a folosit pentru un scop, iar noi ar trebui să găsim scopul acesta şi să facem ceva cu el" a spus doamna Moore despre eseu. Ea şi soţul ei vor să împărtăşească viziunea fiului lor despre viaţă şi moarte.
Iata eseul:
În acea stare între trezire şi visare, m-am găsit în Camera de Sus. Nu zăream obiectele din jur, cu excepţia unui perete acoperit cu dosare. Camera era lipsită de viaţă, cu micile ei fişe, era un sistem rudimentar de catalogare a vieţii mele. Aici erau scrise faptele mele din fiecare moment, mari şi mici, cu detalii pe care memoria mea nu le putea cuprinde. Un sentiment de uimire şi curiozitate, amestecat cu frică, s-a stârnit în mine pe măsură ce am început să deschid dosare la întâmplare şi să le citesc. Unele mi-au adus bucurie şi amintiri plăcute, altele ruşine şi regrete aşa de puternice că m-aş fi uitat peste umăr să văd dacă nu se mai uită cineva.
Un dosar „Prieteni" era lângă cel pe care scria „Prietenii pe care i-am trădat". Titlurile erau aranjate de la cele lumeşti la cele cu totul deosebite. „Cărţi pe care le-am citit". „Minciuni pe care le-am spus". „Sprijin pe care l-am acordat". „Glume la care am râs". Unele erau aproape exagerate în exactitatea lor: „Lucruri pentru care am întristat pe fraţii mei". La altele nu am putut să râd: „Lucruri pe care le-am făcut la mânie". „Lucruri pentru care am bombănit în şoaptă către părinţii mei".
Nu încetam să fiu surprins de conţinutul lor. Adesea erau mult mai multe fişe decât mă aşteptam, alteori erau mai puţine decât speram. Am fost de-a dreptul copleşit de adevăratul volum al vieţii pe care am trăit-o. Să fi fost posibil ca la anii mei să pot umple fiecare din miile sau chiar milioanele de fişe? Dar fiecare fişă a confirmat adevărul. Fiecare era scrisă cu propriul meu scris. Fiecare era semnată cu semnătura, mea.
Când am scos dosarul „Programe TV la care m-am uitat", mi-am dat seama că el creştea pe măsură ce îl scoteam pentru a putea cuprinde conţinutul lui. Fişele erau împachetate strâns, şi chiar după doi sau trei metri nu am ajuns la capăt. L-am închis ruşinat. nu atât pentru calitatea progra-melor. cât pentru timpul enorm pe care acel dosar îl reprezintă.
Când am ajuns la un dosar numit „Gânduri desfrânate". am simţit un fior prin tot trupul. Am scos dosarul doar 1 cm, fără a dori să-i verific mări-mea şi am scos o fişă. Conţinutul ei detaliat m-a cutremurat. Mi s-a făcut rău la gândul că un asemenea mo-ment a fost înregistrat. O furie aproape animalică m-a cuprins. Un gând îmi domina mintea: „Nimeni nu trebuie să vadă aceste fişe. Nimeni nu trebuie să vadă această cameră! Trebuie să le distrug!"
Într-o furie nebunească am smuls dosarul. Trebuia să îl golesc şi să ard fişele. Le-am apucat de un capăt şi am început să îl lovesc de podea, dar nu am putut să scot nici măcar o fişă. Am devenit disperat şi am smuls o fişă afară, dar era tare ca şi oţelul când am încercat să o sfâşii.
Învins şi complet neajutorat am pus dosarul înapoi în deschizătura lui. Am plecat cu fruntea spre perete.
Am aruncat o privire autocompătimitoare. Şi atunci am văzut dosarul: „Oameni cu care am împărtăşit Evanghelia". Mânerul lui era mai strălucitor decât al celor din jurul lui. mai nou. aproape nefolosit. Am tras de mâner şi o cutie mică, nu mai lungă de 3 cm. mi-a căzut în mână. Puteam să număr pe degetele de la o mână fişele pe care le conţinea.
Atunci mi-au dat lacrimile. Am început să plâng cu hohote atât de puternice încât mă durea. Au început în stomac şi apoi mi-au scuturat tot corpul. Am căzut în genunchi şi am plâns. Am plâns de ruşine, cea mai copleşitoare ruşine dintre toate.
Rafturile cu dosare se învârteau în ochii mei plini de lacrimi. „Nimeni nu trebuie să afle vreodată de această cameră! Trebuie să o încui şi să ascund cheia!"
Dar apoi. după ce mi-am şters lacrimile, l-am văzut pe El. „Nu, nu El aici! Oh, oricine, dar nu Isus". Am privit neajutorat cum El a început să deschidă dosarele şi să citească fişele. Nu puteam îndura să văd răspunsul Lui. In momentele în care reuşeam să privesc faţa Lui. am văzut o întristare mai adâncă decât a mea. Părea că merge intuitiv la cele mai rele dosare. De ce trebuia să le citească pe toate?
În final S-a întors şi a privit spre mine. A privit spre mine cu milă în ochi. dar cu o milă care nu m-a mâniat. Am plecat capul, mi-am pus faţa în mâini şi am început să plâng din nou. A venit spre mine şi m-a îmbrăţişat. Ar fi putut zice atât de multe lucruri, dar nu a zis un cuvânt. Doar a plâns împreună cu mine.
Apoi S-a ridicat şi S-a întors la peretele cu dosare. A început din-tr-un capăt al camerei şi a luat dosarele unul câte unul şi a scris numele Lui peste al meu pe fiecare fişă. „Nu!" Am strigat repezindu-mâ spre El. Tot ce puteam să zic era: „Nu, nu!!!", pe când trăgeam fişa de la El. Numele Lui nu ar trebui să fie pe această fişă dar era acolo, scris în roşu. atât de puternic, atât de intens, atât de viu. Numele lui Isus 1-a acoperit pe al meu. Era scris cu sângele Lui.
Blând, El a luat fişa de la mine. A zâmbit, un zâmbet trist şi a continuat să semneze fişele. Nu cred că voi înţelege vreodată cum a făcut-o aşa de repede, dar în clipa următoare L-am auzit închizând ultimul dosar şi venind înapoi la mine. Şi-a pus mâna pe umărul meu şi a zis: „S-a terminat!" M-a condus afară din cameră. Nu era nici o încuietoare la uşa ei. Încă mai erau fişe ce urmau a fi scrise.
Sursa: Revista "Cuvantul Adevarului" seria II Anul XVI nr. 9
Părinţii lui au păstrat o copie a unui eseu al lui Brian, scris cu puţin timp înainte de decesul acestuia şi găsit în dulapul lui de la liceul pe care îl frecventa. „Cred că Dumnezeu l-a folosit pentru un scop, iar noi ar trebui să găsim scopul acesta şi să facem ceva cu el" a spus doamna Moore despre eseu. Ea şi soţul ei vor să împărtăşească viziunea fiului lor despre viaţă şi moarte.
Iata eseul:
În acea stare între trezire şi visare, m-am găsit în Camera de Sus. Nu zăream obiectele din jur, cu excepţia unui perete acoperit cu dosare. Camera era lipsită de viaţă, cu micile ei fişe, era un sistem rudimentar de catalogare a vieţii mele. Aici erau scrise faptele mele din fiecare moment, mari şi mici, cu detalii pe care memoria mea nu le putea cuprinde. Un sentiment de uimire şi curiozitate, amestecat cu frică, s-a stârnit în mine pe măsură ce am început să deschid dosare la întâmplare şi să le citesc. Unele mi-au adus bucurie şi amintiri plăcute, altele ruşine şi regrete aşa de puternice că m-aş fi uitat peste umăr să văd dacă nu se mai uită cineva.
Un dosar „Prieteni" era lângă cel pe care scria „Prietenii pe care i-am trădat". Titlurile erau aranjate de la cele lumeşti la cele cu totul deosebite. „Cărţi pe care le-am citit". „Minciuni pe care le-am spus". „Sprijin pe care l-am acordat". „Glume la care am râs". Unele erau aproape exagerate în exactitatea lor: „Lucruri pentru care am întristat pe fraţii mei". La altele nu am putut să râd: „Lucruri pe care le-am făcut la mânie". „Lucruri pentru care am bombănit în şoaptă către părinţii mei".
Nu încetam să fiu surprins de conţinutul lor. Adesea erau mult mai multe fişe decât mă aşteptam, alteori erau mai puţine decât speram. Am fost de-a dreptul copleşit de adevăratul volum al vieţii pe care am trăit-o. Să fi fost posibil ca la anii mei să pot umple fiecare din miile sau chiar milioanele de fişe? Dar fiecare fişă a confirmat adevărul. Fiecare era scrisă cu propriul meu scris. Fiecare era semnată cu semnătura, mea.
Când am scos dosarul „Programe TV la care m-am uitat", mi-am dat seama că el creştea pe măsură ce îl scoteam pentru a putea cuprinde conţinutul lui. Fişele erau împachetate strâns, şi chiar după doi sau trei metri nu am ajuns la capăt. L-am închis ruşinat. nu atât pentru calitatea progra-melor. cât pentru timpul enorm pe care acel dosar îl reprezintă.
Când am ajuns la un dosar numit „Gânduri desfrânate". am simţit un fior prin tot trupul. Am scos dosarul doar 1 cm, fără a dori să-i verific mări-mea şi am scos o fişă. Conţinutul ei detaliat m-a cutremurat. Mi s-a făcut rău la gândul că un asemenea mo-ment a fost înregistrat. O furie aproape animalică m-a cuprins. Un gând îmi domina mintea: „Nimeni nu trebuie să vadă aceste fişe. Nimeni nu trebuie să vadă această cameră! Trebuie să le distrug!"
Într-o furie nebunească am smuls dosarul. Trebuia să îl golesc şi să ard fişele. Le-am apucat de un capăt şi am început să îl lovesc de podea, dar nu am putut să scot nici măcar o fişă. Am devenit disperat şi am smuls o fişă afară, dar era tare ca şi oţelul când am încercat să o sfâşii.
Învins şi complet neajutorat am pus dosarul înapoi în deschizătura lui. Am plecat cu fruntea spre perete.
Am aruncat o privire autocompătimitoare. Şi atunci am văzut dosarul: „Oameni cu care am împărtăşit Evanghelia". Mânerul lui era mai strălucitor decât al celor din jurul lui. mai nou. aproape nefolosit. Am tras de mâner şi o cutie mică, nu mai lungă de 3 cm. mi-a căzut în mână. Puteam să număr pe degetele de la o mână fişele pe care le conţinea.
Atunci mi-au dat lacrimile. Am început să plâng cu hohote atât de puternice încât mă durea. Au început în stomac şi apoi mi-au scuturat tot corpul. Am căzut în genunchi şi am plâns. Am plâns de ruşine, cea mai copleşitoare ruşine dintre toate.
Rafturile cu dosare se învârteau în ochii mei plini de lacrimi. „Nimeni nu trebuie să afle vreodată de această cameră! Trebuie să o încui şi să ascund cheia!"
Dar apoi. după ce mi-am şters lacrimile, l-am văzut pe El. „Nu, nu El aici! Oh, oricine, dar nu Isus". Am privit neajutorat cum El a început să deschidă dosarele şi să citească fişele. Nu puteam îndura să văd răspunsul Lui. In momentele în care reuşeam să privesc faţa Lui. am văzut o întristare mai adâncă decât a mea. Părea că merge intuitiv la cele mai rele dosare. De ce trebuia să le citească pe toate?
În final S-a întors şi a privit spre mine. A privit spre mine cu milă în ochi. dar cu o milă care nu m-a mâniat. Am plecat capul, mi-am pus faţa în mâini şi am început să plâng din nou. A venit spre mine şi m-a îmbrăţişat. Ar fi putut zice atât de multe lucruri, dar nu a zis un cuvânt. Doar a plâns împreună cu mine.
Apoi S-a ridicat şi S-a întors la peretele cu dosare. A început din-tr-un capăt al camerei şi a luat dosarele unul câte unul şi a scris numele Lui peste al meu pe fiecare fişă. „Nu!" Am strigat repezindu-mâ spre El. Tot ce puteam să zic era: „Nu, nu!!!", pe când trăgeam fişa de la El. Numele Lui nu ar trebui să fie pe această fişă dar era acolo, scris în roşu. atât de puternic, atât de intens, atât de viu. Numele lui Isus 1-a acoperit pe al meu. Era scris cu sângele Lui.
Blând, El a luat fişa de la mine. A zâmbit, un zâmbet trist şi a continuat să semneze fişele. Nu cred că voi înţelege vreodată cum a făcut-o aşa de repede, dar în clipa următoare L-am auzit închizând ultimul dosar şi venind înapoi la mine. Şi-a pus mâna pe umărul meu şi a zis: „S-a terminat!" M-a condus afară din cameră. Nu era nici o încuietoare la uşa ei. Încă mai erau fişe ce urmau a fi scrise.
Sursa: Revista "Cuvantul Adevarului" seria II Anul XVI nr. 9
Abonați-vă la:
Postări (Atom)