Ana-Maria Botnaru
Revista "Familia crestina" - 04/2005
Bucuria că ne este dat să celebrăm un atât de mare mister: Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea lumii întregi...
Tristeţea că mulţi nu mai înţeleg nimic din Sărbătoarea Naşterii Domnului: unde sunt Pruncul, ieslea, magii? Au rămas doar Moş Crăciun, bradul împodobit, cadourile, masa îmbelşugată... Deşi e ziua Lui de naştere, mulţi nu-L invită la petrecerea lor şi nu-I fac nici un cadou... Christmas? X-mas!
Bucuria că trăim un timp binecuvântat, de lumină şi rugăciune...
Tristeţea că mulţi nu au timp să se roage, nici măcar în zi de sărbătoare. Se grăbesc, se grăbesc... Încotro?
Bucuria că trăim, tineri sau mai puţin tineri, o sărbătoare a copilăriei regăsite...
Tristeţea că mulţi refuză darul dumnezeiesc de a avea un copil. Îi preocupă cariera, banii, vor "să-şi trăiască viaţa"... Vor să-şi păstreze "libertatea". Sau silueta...
Bucuria că magii au venit să Îl adore pe Regele universului...
Tristeţea că puternicii lumii acesteia fie Îl ignoră, fie I se opun, de parcă lumea ar fi a lor, iar ei ar fi veşnici...
Bucuria că Maria "păstra toate acestea în inima ei"...
Tristeţea că inimile multor oameni nu mai păstrează nimic, nici măcar speranţa... Iar tăcerea a încetat de mult să mai fie ceva dezirabil: omul modern are oroare de ea; preferă oricând zgomotul asurzitor...
Bucuria că îngerii au cântat, lăudându-L pe Domnul...
Tristeţea că în zilele noastre mulţi nu mai vorbesc serios despre îngeri. Cu unele excepţii, una notabilă fiind Andrei Pleşu...
Bucuria că Regele universului s-a smerit, luând chip de Prunc...
Tristeţea că mulţi politicieni sau oameni de ştiinţă sunt obsedaţi de putere şi se joacă de-a Dumnezeu... Pretind că slujesc Adevărul, dar nu vor să audă de Dumnezeu...
Bucuria că primii chemaţi să îl adore pe Cristos au fost păstorii cei sărmani...
Tristeţea că mulţi trăiesc în cultul banului şi al succesului, dispreţuind sărăcia şi pe săraci...
Bucuria că magii s-au lăsat conduşi de stea la staulul unde era Pruncul divin...
Tristeţea că mulţi nu se mai lasă conduşi la Cristos de lumina Duhului Sfânt...
Bucuria că, în sărbătoarea Crăciunului, Biserica vesteşte tuturor oamenilor: Bucuraţi-vă! Astăzi vi s-a născut Mântuitorul.
Tristeţea că mulţi ar vrea ca vocea Bisericii să nu se mai audă, iar vestirea ei să înceteze: spune adevăruri incomode, inacceptabile, tulbură conştiinţele, strică socotelile multora, nu e în pas cu vremurile...
Bucuria că Isus ne-a promis: "Cerul şi pământul vor trece, cuvintele mele nu vor trece...; Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor..."
luni, 8 decembrie 2008
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
Muzica tratament pentru infarct ?
Aţi simţit deja palpitaţii ascultându-vă melodia preferată?
Această stare de bine, care vă creşte moralul, este la fel de benefică organismului ca şi o tabletă de ciocolată sau filmul preferat.
Acest lucru a fost demonstrat ştiinţific de către o echipă de cercetători americani de la Universitatea din Maryland. Atunci când zâmbiţi sau când ascultaţi muzica preferată, se produce o dilatare a vaselor de sânge cu 26 la sută.
Din contră, dacă ascultăm o muzică stresantă, vasele se contractă cu şase la sută.
În concluzie, nimic nu e mai bun pentru inimă decât o cură muzicală. Să fie muzica un tratament preventiv pentru infarct?
www.majesty.ro
Această stare de bine, care vă creşte moralul, este la fel de benefică organismului ca şi o tabletă de ciocolată sau filmul preferat.
Acest lucru a fost demonstrat ştiinţific de către o echipă de cercetători americani de la Universitatea din Maryland. Atunci când zâmbiţi sau când ascultaţi muzica preferată, se produce o dilatare a vaselor de sânge cu 26 la sută.
Din contră, dacă ascultăm o muzică stresantă, vasele se contractă cu şase la sută.
În concluzie, nimic nu e mai bun pentru inimă decât o cură muzicală. Să fie muzica un tratament preventiv pentru infarct?
www.majesty.ro
luni, 24 noiembrie 2008
Semnificatia culorilor
Alb - este prin excelenta culoarea puritatii, ea aduce speranta, bucurie, succes. Este culoarea copilariei si a reinnoirii.
Albastru - este culoarea apei si a cerului, a intelepciunii, a pacii dar si a profunzimii, a necunoscutului si a frumusetii. Este de asemenea culoarea protectiei si a dragostei sincere.
Gri - este culoarea tristetii si a pierderii sperantei, dar si a depresiei.
Galben - culoarea soarelui care straluceste si incalzeste. Simbolizeaza bogatia si succesul. Cu cat galbenul este mai pur, cu atat semnificatia lui este mai pozitiva.
Negru - este culoarea care reprezinta concretul, neantul. Negrul absoarbe celelalte culori, este simbol de austeritate si rigoare. Simbolizeaza noaptea, tenebrele si moartea. Pe de alta parte, evoca adesea calmul si meditatia.
Portocaliu - este rezultatul amestecului dintre rosu si galben, ceea ce ii da o dubla semnificatie. Indica in aceeasi masura pasiunea, brutalitatea, caldura, ipocrizia si actiunea. Este culoarea focului, a soarelui care se trezeste si apune, sinonim cu dimineata si seara.
Roz - este o culoare strengara, inocenta si dulce. Este semnul iertarii si al prieteniei. Ca si portocaliul, este rezultatul unui amestec de culori, rosu si alb, culori opuse dar care se completeaza foarte bine.
Rosu - este o culoare vie. Evoca vitalitatea, energia, forta, dar si brutalitatea, violenta, dificultatile, orgoliul, suferinta. Nu trebuie sa uitam ca rosul este, de asemenea, culoarea dragostei. O dragoste pasionala, arzatoare si fara sfarsit.
Verde - culoarea naturii si a vietii. Adesea asociata cu banii, culoarea verde anunta bunastare si reusita. Reprezinta calmul, intelepciunea, echilibrul si speranta.
Violet (mov) - este culoarea independentei personale. Rezulta in urma amestecului dintre rosu si albastru, simbolizand pasiunea care se stinge. Reprezinta, de asemenea, singuratatea si individualismul.
Albastru - este culoarea apei si a cerului, a intelepciunii, a pacii dar si a profunzimii, a necunoscutului si a frumusetii. Este de asemenea culoarea protectiei si a dragostei sincere.
Gri - este culoarea tristetii si a pierderii sperantei, dar si a depresiei.
Galben - culoarea soarelui care straluceste si incalzeste. Simbolizeaza bogatia si succesul. Cu cat galbenul este mai pur, cu atat semnificatia lui este mai pozitiva.
Negru - este culoarea care reprezinta concretul, neantul. Negrul absoarbe celelalte culori, este simbol de austeritate si rigoare. Simbolizeaza noaptea, tenebrele si moartea. Pe de alta parte, evoca adesea calmul si meditatia.
Portocaliu - este rezultatul amestecului dintre rosu si galben, ceea ce ii da o dubla semnificatie. Indica in aceeasi masura pasiunea, brutalitatea, caldura, ipocrizia si actiunea. Este culoarea focului, a soarelui care se trezeste si apune, sinonim cu dimineata si seara.
Roz - este o culoare strengara, inocenta si dulce. Este semnul iertarii si al prieteniei. Ca si portocaliul, este rezultatul unui amestec de culori, rosu si alb, culori opuse dar care se completeaza foarte bine.
Rosu - este o culoare vie. Evoca vitalitatea, energia, forta, dar si brutalitatea, violenta, dificultatile, orgoliul, suferinta. Nu trebuie sa uitam ca rosul este, de asemenea, culoarea dragostei. O dragoste pasionala, arzatoare si fara sfarsit.
Verde - culoarea naturii si a vietii. Adesea asociata cu banii, culoarea verde anunta bunastare si reusita. Reprezinta calmul, intelepciunea, echilibrul si speranta.
Violet (mov) - este culoarea independentei personale. Rezulta in urma amestecului dintre rosu si albastru, simbolizand pasiunea care se stinge. Reprezinta, de asemenea, singuratatea si individualismul.
Eseul lui Brian
Brian Moore, în vârstă de 17 ani, a murit pe 27 mai 1997. Venea de la un prieten spre casă când maşina lui s-a izbit de un stâlp de electricitate. A ieşit din maşină nevătămat, dar a călcat pe un fir de curent căzut şi a fost electrocutat.
Părinţii lui au păstrat o copie a unui eseu al lui Brian, scris cu puţin timp înainte de decesul acestuia şi găsit în dulapul lui de la liceul pe care îl frecventa. „Cred că Dumnezeu l-a folosit pentru un scop, iar noi ar trebui să găsim scopul acesta şi să facem ceva cu el" a spus doamna Moore despre eseu. Ea şi soţul ei vor să împărtăşească viziunea fiului lor despre viaţă şi moarte.
Iata eseul:
În acea stare între trezire şi visare, m-am găsit în Camera de Sus. Nu zăream obiectele din jur, cu excepţia unui perete acoperit cu dosare. Camera era lipsită de viaţă, cu micile ei fişe, era un sistem rudimentar de catalogare a vieţii mele. Aici erau scrise faptele mele din fiecare moment, mari şi mici, cu detalii pe care memoria mea nu le putea cuprinde. Un sentiment de uimire şi curiozitate, amestecat cu frică, s-a stârnit în mine pe măsură ce am început să deschid dosare la întâmplare şi să le citesc. Unele mi-au adus bucurie şi amintiri plăcute, altele ruşine şi regrete aşa de puternice că m-aş fi uitat peste umăr să văd dacă nu se mai uită cineva.
Un dosar „Prieteni" era lângă cel pe care scria „Prietenii pe care i-am trădat". Titlurile erau aranjate de la cele lumeşti la cele cu totul deosebite. „Cărţi pe care le-am citit". „Minciuni pe care le-am spus". „Sprijin pe care l-am acordat". „Glume la care am râs". Unele erau aproape exagerate în exactitatea lor: „Lucruri pentru care am întristat pe fraţii mei". La altele nu am putut să râd: „Lucruri pe care le-am făcut la mânie". „Lucruri pentru care am bombănit în şoaptă către părinţii mei".
Nu încetam să fiu surprins de conţinutul lor. Adesea erau mult mai multe fişe decât mă aşteptam, alteori erau mai puţine decât speram. Am fost de-a dreptul copleşit de adevăratul volum al vieţii pe care am trăit-o. Să fi fost posibil ca la anii mei să pot umple fiecare din miile sau chiar milioanele de fişe? Dar fiecare fişă a confirmat adevărul. Fiecare era scrisă cu propriul meu scris. Fiecare era semnată cu semnătura, mea.
Când am scos dosarul „Programe TV la care m-am uitat", mi-am dat seama că el creştea pe măsură ce îl scoteam pentru a putea cuprinde conţinutul lui. Fişele erau împachetate strâns, şi chiar după doi sau trei metri nu am ajuns la capăt. L-am închis ruşinat. nu atât pentru calitatea progra-melor. cât pentru timpul enorm pe care acel dosar îl reprezintă.
Când am ajuns la un dosar numit „Gânduri desfrânate". am simţit un fior prin tot trupul. Am scos dosarul doar 1 cm, fără a dori să-i verific mări-mea şi am scos o fişă. Conţinutul ei detaliat m-a cutremurat. Mi s-a făcut rău la gândul că un asemenea mo-ment a fost înregistrat. O furie aproape animalică m-a cuprins. Un gând îmi domina mintea: „Nimeni nu trebuie să vadă aceste fişe. Nimeni nu trebuie să vadă această cameră! Trebuie să le distrug!"
Într-o furie nebunească am smuls dosarul. Trebuia să îl golesc şi să ard fişele. Le-am apucat de un capăt şi am început să îl lovesc de podea, dar nu am putut să scot nici măcar o fişă. Am devenit disperat şi am smuls o fişă afară, dar era tare ca şi oţelul când am încercat să o sfâşii.
Învins şi complet neajutorat am pus dosarul înapoi în deschizătura lui. Am plecat cu fruntea spre perete.
Am aruncat o privire autocompătimitoare. Şi atunci am văzut dosarul: „Oameni cu care am împărtăşit Evanghelia". Mânerul lui era mai strălucitor decât al celor din jurul lui. mai nou. aproape nefolosit. Am tras de mâner şi o cutie mică, nu mai lungă de 3 cm. mi-a căzut în mână. Puteam să număr pe degetele de la o mână fişele pe care le conţinea.
Atunci mi-au dat lacrimile. Am început să plâng cu hohote atât de puternice încât mă durea. Au început în stomac şi apoi mi-au scuturat tot corpul. Am căzut în genunchi şi am plâns. Am plâns de ruşine, cea mai copleşitoare ruşine dintre toate.
Rafturile cu dosare se învârteau în ochii mei plini de lacrimi. „Nimeni nu trebuie să afle vreodată de această cameră! Trebuie să o încui şi să ascund cheia!"
Dar apoi. după ce mi-am şters lacrimile, l-am văzut pe El. „Nu, nu El aici! Oh, oricine, dar nu Isus". Am privit neajutorat cum El a început să deschidă dosarele şi să citească fişele. Nu puteam îndura să văd răspunsul Lui. In momentele în care reuşeam să privesc faţa Lui. am văzut o întristare mai adâncă decât a mea. Părea că merge intuitiv la cele mai rele dosare. De ce trebuia să le citească pe toate?
În final S-a întors şi a privit spre mine. A privit spre mine cu milă în ochi. dar cu o milă care nu m-a mâniat. Am plecat capul, mi-am pus faţa în mâini şi am început să plâng din nou. A venit spre mine şi m-a îmbrăţişat. Ar fi putut zice atât de multe lucruri, dar nu a zis un cuvânt. Doar a plâns împreună cu mine.
Apoi S-a ridicat şi S-a întors la peretele cu dosare. A început din-tr-un capăt al camerei şi a luat dosarele unul câte unul şi a scris numele Lui peste al meu pe fiecare fişă. „Nu!" Am strigat repezindu-mâ spre El. Tot ce puteam să zic era: „Nu, nu!!!", pe când trăgeam fişa de la El. Numele Lui nu ar trebui să fie pe această fişă dar era acolo, scris în roşu. atât de puternic, atât de intens, atât de viu. Numele lui Isus 1-a acoperit pe al meu. Era scris cu sângele Lui.
Blând, El a luat fişa de la mine. A zâmbit, un zâmbet trist şi a continuat să semneze fişele. Nu cred că voi înţelege vreodată cum a făcut-o aşa de repede, dar în clipa următoare L-am auzit închizând ultimul dosar şi venind înapoi la mine. Şi-a pus mâna pe umărul meu şi a zis: „S-a terminat!" M-a condus afară din cameră. Nu era nici o încuietoare la uşa ei. Încă mai erau fişe ce urmau a fi scrise.
Sursa: Revista "Cuvantul Adevarului" seria II Anul XVI nr. 9
Părinţii lui au păstrat o copie a unui eseu al lui Brian, scris cu puţin timp înainte de decesul acestuia şi găsit în dulapul lui de la liceul pe care îl frecventa. „Cred că Dumnezeu l-a folosit pentru un scop, iar noi ar trebui să găsim scopul acesta şi să facem ceva cu el" a spus doamna Moore despre eseu. Ea şi soţul ei vor să împărtăşească viziunea fiului lor despre viaţă şi moarte.
Iata eseul:
În acea stare între trezire şi visare, m-am găsit în Camera de Sus. Nu zăream obiectele din jur, cu excepţia unui perete acoperit cu dosare. Camera era lipsită de viaţă, cu micile ei fişe, era un sistem rudimentar de catalogare a vieţii mele. Aici erau scrise faptele mele din fiecare moment, mari şi mici, cu detalii pe care memoria mea nu le putea cuprinde. Un sentiment de uimire şi curiozitate, amestecat cu frică, s-a stârnit în mine pe măsură ce am început să deschid dosare la întâmplare şi să le citesc. Unele mi-au adus bucurie şi amintiri plăcute, altele ruşine şi regrete aşa de puternice că m-aş fi uitat peste umăr să văd dacă nu se mai uită cineva.
Un dosar „Prieteni" era lângă cel pe care scria „Prietenii pe care i-am trădat". Titlurile erau aranjate de la cele lumeşti la cele cu totul deosebite. „Cărţi pe care le-am citit". „Minciuni pe care le-am spus". „Sprijin pe care l-am acordat". „Glume la care am râs". Unele erau aproape exagerate în exactitatea lor: „Lucruri pentru care am întristat pe fraţii mei". La altele nu am putut să râd: „Lucruri pe care le-am făcut la mânie". „Lucruri pentru care am bombănit în şoaptă către părinţii mei".
Nu încetam să fiu surprins de conţinutul lor. Adesea erau mult mai multe fişe decât mă aşteptam, alteori erau mai puţine decât speram. Am fost de-a dreptul copleşit de adevăratul volum al vieţii pe care am trăit-o. Să fi fost posibil ca la anii mei să pot umple fiecare din miile sau chiar milioanele de fişe? Dar fiecare fişă a confirmat adevărul. Fiecare era scrisă cu propriul meu scris. Fiecare era semnată cu semnătura, mea.
Când am scos dosarul „Programe TV la care m-am uitat", mi-am dat seama că el creştea pe măsură ce îl scoteam pentru a putea cuprinde conţinutul lui. Fişele erau împachetate strâns, şi chiar după doi sau trei metri nu am ajuns la capăt. L-am închis ruşinat. nu atât pentru calitatea progra-melor. cât pentru timpul enorm pe care acel dosar îl reprezintă.
Când am ajuns la un dosar numit „Gânduri desfrânate". am simţit un fior prin tot trupul. Am scos dosarul doar 1 cm, fără a dori să-i verific mări-mea şi am scos o fişă. Conţinutul ei detaliat m-a cutremurat. Mi s-a făcut rău la gândul că un asemenea mo-ment a fost înregistrat. O furie aproape animalică m-a cuprins. Un gând îmi domina mintea: „Nimeni nu trebuie să vadă aceste fişe. Nimeni nu trebuie să vadă această cameră! Trebuie să le distrug!"
Într-o furie nebunească am smuls dosarul. Trebuia să îl golesc şi să ard fişele. Le-am apucat de un capăt şi am început să îl lovesc de podea, dar nu am putut să scot nici măcar o fişă. Am devenit disperat şi am smuls o fişă afară, dar era tare ca şi oţelul când am încercat să o sfâşii.
Învins şi complet neajutorat am pus dosarul înapoi în deschizătura lui. Am plecat cu fruntea spre perete.
Am aruncat o privire autocompătimitoare. Şi atunci am văzut dosarul: „Oameni cu care am împărtăşit Evanghelia". Mânerul lui era mai strălucitor decât al celor din jurul lui. mai nou. aproape nefolosit. Am tras de mâner şi o cutie mică, nu mai lungă de 3 cm. mi-a căzut în mână. Puteam să număr pe degetele de la o mână fişele pe care le conţinea.
Atunci mi-au dat lacrimile. Am început să plâng cu hohote atât de puternice încât mă durea. Au început în stomac şi apoi mi-au scuturat tot corpul. Am căzut în genunchi şi am plâns. Am plâns de ruşine, cea mai copleşitoare ruşine dintre toate.
Rafturile cu dosare se învârteau în ochii mei plini de lacrimi. „Nimeni nu trebuie să afle vreodată de această cameră! Trebuie să o încui şi să ascund cheia!"
Dar apoi. după ce mi-am şters lacrimile, l-am văzut pe El. „Nu, nu El aici! Oh, oricine, dar nu Isus". Am privit neajutorat cum El a început să deschidă dosarele şi să citească fişele. Nu puteam îndura să văd răspunsul Lui. In momentele în care reuşeam să privesc faţa Lui. am văzut o întristare mai adâncă decât a mea. Părea că merge intuitiv la cele mai rele dosare. De ce trebuia să le citească pe toate?
În final S-a întors şi a privit spre mine. A privit spre mine cu milă în ochi. dar cu o milă care nu m-a mâniat. Am plecat capul, mi-am pus faţa în mâini şi am început să plâng din nou. A venit spre mine şi m-a îmbrăţişat. Ar fi putut zice atât de multe lucruri, dar nu a zis un cuvânt. Doar a plâns împreună cu mine.
Apoi S-a ridicat şi S-a întors la peretele cu dosare. A început din-tr-un capăt al camerei şi a luat dosarele unul câte unul şi a scris numele Lui peste al meu pe fiecare fişă. „Nu!" Am strigat repezindu-mâ spre El. Tot ce puteam să zic era: „Nu, nu!!!", pe când trăgeam fişa de la El. Numele Lui nu ar trebui să fie pe această fişă dar era acolo, scris în roşu. atât de puternic, atât de intens, atât de viu. Numele lui Isus 1-a acoperit pe al meu. Era scris cu sângele Lui.
Blând, El a luat fişa de la mine. A zâmbit, un zâmbet trist şi a continuat să semneze fişele. Nu cred că voi înţelege vreodată cum a făcut-o aşa de repede, dar în clipa următoare L-am auzit închizând ultimul dosar şi venind înapoi la mine. Şi-a pus mâna pe umărul meu şi a zis: „S-a terminat!" M-a condus afară din cameră. Nu era nici o încuietoare la uşa ei. Încă mai erau fişe ce urmau a fi scrise.
Sursa: Revista "Cuvantul Adevarului" seria II Anul XVI nr. 9
duminică, 2 noiembrie 2008
Valoarea timpului
Ca să-ţi dai seama cât valorează un an,
Întreabă un student care şi-a picat examenele.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o lună,
Întreabă o mamă care a născut prematur un copil.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o săptămână,
Întreabă-l pe editorul unui ziar săptămânal.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o zi,
Întreabă o persoană născută pe 29 februarie.
Ca să-ţi dai seama cât valorează un minut,
Întreabă un călător care a pierdut un tren.
Ca să-ti dai seama cât valorează o secundă,
Întreabă-l pe un şofer care tocmai a evitat un accident.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o milisecundă,
Întreabă un atlet care a câştigat o medalie de argint la Olimpiadă.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o viaţă,
Întreabă-te ce simţi când pierzi pe cineva drag!
Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai!
Preţuieşte-l cu atât mai mult cu cât îl petreci cu cineva deosebit,
Destul de deosebit pentru a-ţi împărţi timpul cu el.
Ţine minte că TIMPUL nu aşteaptă pe nimeni.
Ieri este deja istorie. Mâine este un mister.
Azi este un dar de la Dumnezeu.
Întreabă un student care şi-a picat examenele.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o lună,
Întreabă o mamă care a născut prematur un copil.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o săptămână,
Întreabă-l pe editorul unui ziar săptămânal.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o zi,
Întreabă o persoană născută pe 29 februarie.
Ca să-ţi dai seama cât valorează un minut,
Întreabă un călător care a pierdut un tren.
Ca să-ti dai seama cât valorează o secundă,
Întreabă-l pe un şofer care tocmai a evitat un accident.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o milisecundă,
Întreabă un atlet care a câştigat o medalie de argint la Olimpiadă.
Ca să-ţi dai seama cât valorează o viaţă,
Întreabă-te ce simţi când pierzi pe cineva drag!
Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai!
Preţuieşte-l cu atât mai mult cu cât îl petreci cu cineva deosebit,
Destul de deosebit pentru a-ţi împărţi timpul cu el.
Ţine minte că TIMPUL nu aşteaptă pe nimeni.
Ieri este deja istorie. Mâine este un mister.
Azi este un dar de la Dumnezeu.
Ce poţi cumpăra cu banii?
Articol preluat de pe Internet
Cu banii poti cumpara un pat, dar nu somnul,
Carti, dar nu întelepciune,
Poti cumpara alimente, dar niciodata pofta de mâncare.
Cumperi cosmetice, dar nu frumusete,
Poti cumpara o casa, dar niciodata un camin,
Poti cumpara medicamente, dar niciodata sanatate.
Poti sa cumperi articole de lux, dar nu cultura.
Platesti distractii, dar nu fericire.
Poti sa cumperi un loc în biserica, dar niciodata în cer.
Cu bani poti cumpara un crucifix, dar un Mântuitor niciodata.
Cu banii poti cumpara un pat, dar nu somnul,
Carti, dar nu întelepciune,
Poti cumpara alimente, dar niciodata pofta de mâncare.
Cumperi cosmetice, dar nu frumusete,
Poti cumpara o casa, dar niciodata un camin,
Poti cumpara medicamente, dar niciodata sanatate.
Poti sa cumperi articole de lux, dar nu cultura.
Platesti distractii, dar nu fericire.
Poti sa cumperi un loc în biserica, dar niciodata în cer.
Cu bani poti cumpara un crucifix, dar un Mântuitor niciodata.
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Autobiografie in cinci capitole scurte
Capitolul I
Ma plimb pe strada
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca
Cad in ea
Sunt pierdut....Sunt neputincios.
Nu e greseala mea.
Imi va trebui mult ca sa pot iesi afara din ea.
Capitolul II
Ma plimb pe aceeasi strada
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca.
Ma fac ca n-o vad.
Cad in ea din nou.
Nu-mi vine sa cred ca ma aflu din nou in acelasi loc, dar nu e vina mea.
Imi va trebui inca mult timp ca sa ies afara.
Capitolul III
Ma plimb pe aceeasi strada.
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca.
O vad ca este acolo.
Cu toate acestea cad in ea...este un obicei deja.
Ochii imi sunt deschisi.
Stiu unde ma aflu.
Este greseala mea.
Ies afara imediat.
Capitolul IV
Ma plimb pe aceasi strada.
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca.
O ocolesc,
Capitolul V
Ma plimb pe alta strada.
meditatie preluata de pe www.pasi.ro
Ma plimb pe strada
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca
Cad in ea
Sunt pierdut....Sunt neputincios.
Nu e greseala mea.
Imi va trebui mult ca sa pot iesi afara din ea.
Capitolul II
Ma plimb pe aceeasi strada
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca.
Ma fac ca n-o vad.
Cad in ea din nou.
Nu-mi vine sa cred ca ma aflu din nou in acelasi loc, dar nu e vina mea.
Imi va trebui inca mult timp ca sa ies afara.
Capitolul III
Ma plimb pe aceeasi strada.
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca.
O vad ca este acolo.
Cu toate acestea cad in ea...este un obicei deja.
Ochii imi sunt deschisi.
Stiu unde ma aflu.
Este greseala mea.
Ies afara imediat.
Capitolul IV
Ma plimb pe aceasi strada.
In mijlocul trotuarului este o groapa adanca.
O ocolesc,
Capitolul V
Ma plimb pe alta strada.
meditatie preluata de pe www.pasi.ro
duminică, 19 octombrie 2008
Puterea rugăciunii
Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creştini. Pătrunşi de frumuseţea cărţilor pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi. Deodată, lumina s-a stins şi au rămas cufundaţi în întuneric. Unul dintre ei zise:
- Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare o rugăciune şi poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina se va aprinde.
Ceilalţi doi au fost imediat de acord. Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârşit, a început şi cel de-al treilea să-şi spună rugăciunea. Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet, pe bajbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranţa şi s-a întors. În timp ce el îşi încheia rugăciunea, spunând "Amin!", întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:
- Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe."
Autor necunoscut
- Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare o rugăciune şi poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina se va aprinde.
Ceilalţi doi au fost imediat de acord. Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârşit, a început şi cel de-al treilea să-şi spună rugăciunea. Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet, pe bajbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranţa şi s-a întors. În timp ce el îşi încheia rugăciunea, spunând "Amin!", întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:
- Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe."
Autor necunoscut
Muzica lui Mozart
Muzica este cea care calmează nervii si ajută creierul să se concentreze; dar nu orice muzică. Celulele nervoase ale creierului formează legături care se activează într-un anumit ritm. Pornind de la faptul că activitătile creierului pot fi vizualizate în simularea pe computer, în cadrul unui experiment declansat de Gordon Shaw, neurobiolog la University of California, s-a observat că la transpunerea de către calculator a probelor de ritm în sunet s-a auzit ceva ce amintea de unele bucăti din epoca Barocului, ca si de muzica asiatică si de muzica de relaxare, foarte la modă în ultima vreme. Shaw a continuat să cerceteze ce zone ale creierului sunt active atunci când urechea ascultă muzică. Rezultatul a fost că muzica, indiferent de stil, activează numai acea parte din creier care prelucrează sunetele, cu exceptia muzicii lui Mozart. Neurobiologul John Huges, de la Centrul Medical al Universitătii din Ilinois, a analizat frecventa cu care se schimbă volumul pe parcursul unei bucăti muzicale si a notat pe o scală valorile pentru sute de lucrări ale celor mai diferiti compozitori. La capătul cel mai de jos al succesiunii se afla muzica pop si "muzica minimalistă", ca cea a lui Philip Glass. Sus de tot, se afla Mozart. Muzica lui Mozart modifică cel mai frecvent volumul de la tare la încet si invers, cu o periodicitate de 30 de secunde - identic cu modelul fundamental al undelor creierului. Muzica lui Mozart sincronizează emisfera dreaptă a creierului nostru, responsabilă pentru gândirea logică, cu emisfera stângă. Si nimic nu ne destinde mai bine ca echilibrul armonios dintre inimă si ratiune.
preluată din revista electronică Răspândacul – 8 octombrie 2008
preluată din revista electronică Răspândacul – 8 octombrie 2008
Crucea veche şi crucea nouă (autor: A.W. Tozer)
Neanunţată şi prea puţin detectată, în cercurile evanghelice populare s-a strecurat o nouă cruce. Seamănă cu vechea cruce, dar este diferită. Asemănările sunt superficiale; deosebirile sunt fundamentale.
Din această cruce nouă a izvorât o nouă filozofie a vieţii creştine, iar aceasta a produs o nouă tehnică de evanghelizare – un nou tip de servicii divine şi un nou tip de predicare. Noul evanghelism foloseşte acelaşi limbaj ca şi cel vechi, dar conţinutul lui nu mai este acelaşi, iar accentele sunt altele. Crucea veche nu avea alianţe cu lumea. Pentru inima firească şi mândră a lui Adam ea însemna sfârşitul călătoriei. Ea producea efectul sentinţei impusă de legea de pe Sinai. Crucea nouă nu este opusă rasei umane; din contră, este un prieten amabil şi, înţeleasă corect, ea este izvorul pentru un ocean de distracţie şi plăcere inocentă. Ea îi permite lui Adam să trăiască fără deranj.
Motivaţia vieţii lui rămâne neschimbată; el trăieşte tot pentru propria lui plăcere, numai că acum se desfată cântând coruri şi privind filme religioase în loc de a cânta cântece sălbatice şi de a bea vodcă. Accentul este tot pe plăcere, deşi distracţia este acum la un nivel mai înalt, moral, dacă nu intelectual. Noua cruce încurajează o abordare nouă şi complet diferită a lucrării misionare. Evanghelistul nu cere lepădarea vieţii celei vechi înainte ca cea nouă să poată fi primită. El nu predică contraste, ci similitudini. El caută să atingă coarda interesului public, arătând că noua credinţă nu are pretenţii neplăcute; din contră, ea oferă tot ceea ce oferă lumea, doar la un nivel mai ridicat. Exact lucrurile după care aleargă o lume înnebunită de păcat sunt prezentate cu iscusinţă a fi exact lucrurile pe care le oferă evanghelia, doar că produsul religios este de o calitate mai bună.
Noua cruce nu îl sfâşie pe păcătos, ea doar îl redirecţionează. Ea îl călăuzeşte spre un mod de viaţă mai curat şi mai satisfăcător, salvându-i respectul de sine. Tipului declarativ ea îi spune: "Vino şi exprimă-te de partea lui Hristos." Egoistului îi spune: "Vino şi laudă-te în Domnul." Căutătorului de distracţii şi emoţii îi spune: "Vino şi bucură-te de satisfacţiile părtăşiei creştine." Solia este împinsă în direcţia curentului la modă pentru a putea fi acceptată de public. Filozofia din spatele acestui gen de evanghelie poate fi sinceră, dar sinceritatea nu o poate salva de a fi falsă. Este falsă deoarece este oarbă. Ea pierde complet sensul crucii.
Crucea veche este simbolul morţii. Ea reprezintă sfârşitul abrupt, violent, al fiinţei umane. Omul din timpul Romei care îşi lua crucea şi pornea pe drumul ei spusese deja la revedere prietenilor lui. El nu se mai întorcea acasă. Pleca pe un drum fără întoarcere. Crucea nu cunoştea compromisuri, nu modifica nimic, nu excludea nimic; ea omora complet şi pentru totdeauna. Ea nu încerca să păstreze relaţii bune cu victima. Ea lovea cu forţă şi cruzime, iar când îşi termina treaba, omul nu mai era. Rasa lui Adam este sub sentinţa de moarte. Nu există înţelegere sau evadare. Dumnezeu nu poate accepta roadele păcatului, oricât de inocente sau frumoase ar părea ele în ochii omului.
Dumnezeu salveză individul lichidându-l şi apoi înviindu-l la o viaţă nouă. Evanghelia care trasează paralele între căile lui Dumnezeu şi căile oamenilor este falsă conform Bibliei şi crudă pentru sufletele ascultătorilor. Credinţa lui Hristos nu merge paralel cu lumea, ci o intersectează. Venind la Hristos, noi nu aducem vechea viaţă la un nivel mai înalt, ci o lăsăm la cruce. Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să moară. Noi, cei care predicăm evanghelia, nu trebuie să ne privim ca fiind agenţi de relaţii publice trimişi să aducă înţelegere între Hristos şi lume. Nu trebuie să ne imaginăm însărcinaţi să-L facem pe Hristos acceptabil lumii de afaceri, presei, sportului sau educaţiei moderne. Noi nu suntem diplomaţi, ci profeţi, iar mesajul nostru nu este un compromis, ci un ultimatum. Să predicăm vechea cruce şi vom avea vechea putere!
Din această cruce nouă a izvorât o nouă filozofie a vieţii creştine, iar aceasta a produs o nouă tehnică de evanghelizare – un nou tip de servicii divine şi un nou tip de predicare. Noul evanghelism foloseşte acelaşi limbaj ca şi cel vechi, dar conţinutul lui nu mai este acelaşi, iar accentele sunt altele. Crucea veche nu avea alianţe cu lumea. Pentru inima firească şi mândră a lui Adam ea însemna sfârşitul călătoriei. Ea producea efectul sentinţei impusă de legea de pe Sinai. Crucea nouă nu este opusă rasei umane; din contră, este un prieten amabil şi, înţeleasă corect, ea este izvorul pentru un ocean de distracţie şi plăcere inocentă. Ea îi permite lui Adam să trăiască fără deranj.
Motivaţia vieţii lui rămâne neschimbată; el trăieşte tot pentru propria lui plăcere, numai că acum se desfată cântând coruri şi privind filme religioase în loc de a cânta cântece sălbatice şi de a bea vodcă. Accentul este tot pe plăcere, deşi distracţia este acum la un nivel mai înalt, moral, dacă nu intelectual. Noua cruce încurajează o abordare nouă şi complet diferită a lucrării misionare. Evanghelistul nu cere lepădarea vieţii celei vechi înainte ca cea nouă să poată fi primită. El nu predică contraste, ci similitudini. El caută să atingă coarda interesului public, arătând că noua credinţă nu are pretenţii neplăcute; din contră, ea oferă tot ceea ce oferă lumea, doar la un nivel mai ridicat. Exact lucrurile după care aleargă o lume înnebunită de păcat sunt prezentate cu iscusinţă a fi exact lucrurile pe care le oferă evanghelia, doar că produsul religios este de o calitate mai bună.
Noua cruce nu îl sfâşie pe păcătos, ea doar îl redirecţionează. Ea îl călăuzeşte spre un mod de viaţă mai curat şi mai satisfăcător, salvându-i respectul de sine. Tipului declarativ ea îi spune: "Vino şi exprimă-te de partea lui Hristos." Egoistului îi spune: "Vino şi laudă-te în Domnul." Căutătorului de distracţii şi emoţii îi spune: "Vino şi bucură-te de satisfacţiile părtăşiei creştine." Solia este împinsă în direcţia curentului la modă pentru a putea fi acceptată de public. Filozofia din spatele acestui gen de evanghelie poate fi sinceră, dar sinceritatea nu o poate salva de a fi falsă. Este falsă deoarece este oarbă. Ea pierde complet sensul crucii.
Crucea veche este simbolul morţii. Ea reprezintă sfârşitul abrupt, violent, al fiinţei umane. Omul din timpul Romei care îşi lua crucea şi pornea pe drumul ei spusese deja la revedere prietenilor lui. El nu se mai întorcea acasă. Pleca pe un drum fără întoarcere. Crucea nu cunoştea compromisuri, nu modifica nimic, nu excludea nimic; ea omora complet şi pentru totdeauna. Ea nu încerca să păstreze relaţii bune cu victima. Ea lovea cu forţă şi cruzime, iar când îşi termina treaba, omul nu mai era. Rasa lui Adam este sub sentinţa de moarte. Nu există înţelegere sau evadare. Dumnezeu nu poate accepta roadele păcatului, oricât de inocente sau frumoase ar părea ele în ochii omului.
Dumnezeu salveză individul lichidându-l şi apoi înviindu-l la o viaţă nouă. Evanghelia care trasează paralele între căile lui Dumnezeu şi căile oamenilor este falsă conform Bibliei şi crudă pentru sufletele ascultătorilor. Credinţa lui Hristos nu merge paralel cu lumea, ci o intersectează. Venind la Hristos, noi nu aducem vechea viaţă la un nivel mai înalt, ci o lăsăm la cruce. Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să moară. Noi, cei care predicăm evanghelia, nu trebuie să ne privim ca fiind agenţi de relaţii publice trimişi să aducă înţelegere între Hristos şi lume. Nu trebuie să ne imaginăm însărcinaţi să-L facem pe Hristos acceptabil lumii de afaceri, presei, sportului sau educaţiei moderne. Noi nu suntem diplomaţi, ci profeţi, iar mesajul nostru nu este un compromis, ci un ultimatum. Să predicăm vechea cruce şi vom avea vechea putere!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)